Cuvânt la Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

Sf. Ioan Gură de Aur

din “Predici la duminici si sarbatori”

(29 iunie)
şi harul Lui care este în mine n-a fost în zadar”
(I Corinteni 15, 10)

„Dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt;

Cuvânt de laudă Apostolului Pavel

Ce este omul, cât de mare este nobleţea firii noastre şi de câte virtuţi mari este capabilă această făptură -omul – nimeni nu a arătat mai bine decât Apostolul Pavel.

El stă acum de faţă cu glas mare spre a răpune pe toţi pârâşii firii, spre a apăra pe alcătuitorul firii, spre a ne încuraja la fapta cea bună şi spre a astupa gura clevetitorilor care mint, spunând că firea omenească nu este capabilă de nici un bine. Pavel nu a primit o altă fire decât noi, nu a dobândit alt suflet, nu a locuit în altă lume, şi, cu toate acestea, a întrecut cu mult pe ceilalţi oameni.

ACATISTUL SF. AP. PETRU SI PAVEL

Bogatul nu trebuie să se semeţească întru bogăţia sa

„Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc, nu se ostenesc nici nu torc. Şi vă spun vouă că nici Solomon întru toată slava sa nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia” (Mat. 6, 28- 29).
“Celor bogaţi în veacul de acum porunceşte-le, să nu se înalţe cu gândul, nici să nădăjduiască spre bogăţia cea nestătătoare”. Această învăţătură a dat-o Pavel ucenicului său Timotei (l Tim. 6, 17).

Este vrednic de luarea aminte a noastră, că Apostolul nu opreşte bogăţia în sine, nu a zis: „insuflă bogaţilor, să fie săraci, şi să arunce bogăţia lor”. Ci: „insuflă-le să nu se semeţească”. El ştia, că preţuirea peste măsură a bogăţiei şi umblarea şi alergarea după dânsa purcede de la mândrie, şi că din contra cel smerit nu pune în ea vreo mare vrednicie, nici întrebuinţează la ea râvnă mare. El ştia, că bogăţia nu este oprită, numai dacă cineva, o întrebuinţează la ceea ce este de trebuinţă. Adică, precum vinul în sine nu este ceva rău; ci rău este numai întrebuinţarea lui cea fără rânduială, adică bogăţia; aşa şi bogăţia nu este în sine ceva rău, ci rea este zgârcenia şi lăcomia de avere. Altceva este un lacom de avere, şi altceva un bogat. Aşa, lacomul de avere este acela, care, deşi are mult, totuşi nu se crede bogat, căci el de-a pururea tot mai mult pofteşte. Dar cel ce pofteşte mult, acela mai de grabă se poate numi lipsit, decât bogat şi avut. Zgârcitul este numai păzitorul, nu şi stăpânul avuţiei sale, rob era şi nu stăpânul banilor săi. Mai lesne ar da el o bucată din propriul său trup, decât ceva din comoara sa cea îngropată. El o păzeşte cu aşa teamă, ca şi când cineva i-ar fi poruncit, a nu atinge nimic dintrînsa. El se fereşte de ale sale, ca şi cum ar fi străine. Căci banii aceia, din care el nici într-un fel de împrejurări nu voieşte a da, încât mai bucuros ar suferi cea mai grozavă osândă, adică a iadului, decât să voiască a da ceva săracilor, cum pot oare aceşti bani să fie cu adevărat proprietatea sa? Cum poate el să fie stăpânul unui lucru, pe care el niciodată nu l-a întrebuinţat, nici s-a îndulcit de dânsul?

Nu vă împovaraţi cu grijile lumeşti

Îmi scrieţi că vă împovărează grijile lumeşti până acolo încât nu vă lasă nici să vă rugaţi. Aceasta este cursa vrăşmaşului. Pentru că avem nevoie de adăpost, îmbrăcăminte, hrană şi celelalte lucruri, trebuie să ni le procurăm; de aceea trebuie şi să ne gândiom la acest lucru, şi să ne dăm silinţa. Şi în aceasta nu este nici un păcat. Aşa a binevoit Dumnezeu să orânduiască viaţa noastră. Dar aici, unde nu este niciun păcat, vrăşmaşul, strecurându-se, înrădăcinează păcatul, această grijă neîncetată, care şi capul îl îngreuiază, şi inima o roade. Împotriva acestei boli sunt îndreptate toate învăţăturile Mântuitorului despre negrijă: Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale (Mt. 6,34). Aceasta nu înseamnă să nu faceţi nimic, ci, pe toate făcându-le, să nu vă chinuiţi cu griji peste măsură, care nu vă oferă nimic, ci doar vă istovesc.

Cel ce are milă de sărman împrumută Domnului (Sol. 19, 17)!

Câtă înţelepciune este cuprinsă în cuvintele lui Solomon: Cel ce are milă de sărman împrumută Domnului (Sol. 19, 17)! Iată ce împrumut nemaivăzut! Dăm cuiva şi primim înapoi de la altcineva. Mă vei întreba de ce nu a spus Solomon că cel care dă milostenie săracului dă lui Dumnezeu, ci că Îl împrumută pe Dumnezeu? Ca să nu crezi că ceea ce primeşti de la Domnul e un lucru lipsit de o mare importanţă. Dumnezeu ştie că suntem lacomi şi vrem să dobândim din ce în ce mai multe bunuri. Cel care are bani nu vrea în nici un chip să împrumute săracului fără să primească o asigurare că banii îi vor fi daţi înapoi. Aşadar, acestuia nu îi pasă de semenul său, ci urmăreşte numai câştigul. Săracul nu poate să pună chezăşie pământ sau altceva, pentru că nu are; nu poate găsi pe nimeni care să se pună zălog pentru el, deoarece nimeni nu are încredere în el. Aşadar, văzând Dumnezeu pe de o parte că săracul este în primejdie din pricina sărăciei sale, şi pe de altă parte că bogatul este în primejdie din pricina lipsei sale de omenie, S-a pus El însuşi chezăşie pentru sărac dinaintea bogatului. De aceea spune Sfânta Scriptură: Cel ce are milă de sărman împrumută Domnului. 

Tristeţea şi mâhnirea

Dumnezeu a pus tristeţea în noi. Dar nu ca să ne facem rău, la vreme şi în situaţii nepotrivite, distrugându-ne astfel sănătatea sufletului şi a trupului, ci ca să dobândim prin ea cât mai mult folos duhovnicesc. De aceea, nu trebuie să ne întristăm atunci când păţim ceva rău, ci atunci când săvârşim ceva rău. Însă noi am făcut totul pe de-a-ndoaselea. Astfel, chiar dacă am săvârşi nenumărate rele, nu ne întristăm, nici nu ne pare rău. 

Dar dacă păţim şi cel mai mic rău, cădem în cea mai adâncă mâhnire şi nu ne mai gândim că tristeţile sunt semnul grijii pe care Dumnezeu o are faţă de noi. Dar de ce vorbesc numai despre tristeţile acestei vieţi? Oare ameninţarea osândei veşnice nu este tot un semn al iubirii de oameni a lui Dumnezeu, mai mult chiar decât făgăduinţa bucuriei veşnice? Pentru că dacă n-ar exista ameninţarea chinurilor fără sfârşit, puţini ar fi aceia care ar câştiga mântuirea. Pentru noi, leneşii, nu ajunge făgăduinţa bunătăţilor cereşti. Trebuie să ne temem, ca să ne mişcăm spre virtute.

PERSONALITATEA SF. IOAN BOTEZĂTORUL ÎNTRE MĂRTURIE ŞI MESIANISM IUDAIC ÎN DESCRIEREA EVANGHELIILOR ŞI A TRADIȚIEI NECREŞTINE

Teză de doctorat 

– Rezumat –

Clik pe Sfânta Icoană

Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul

Soarele cel neapus, Hristos, Mântuitorul nostru, vrând să răsară lumii, şi acum plecând cerurile şi pogorându-Se în pântecele fecioresc cel mai curat decât cerurile, se cădea mai întâi să iasă luceafărul din cea stearpă, adică Sfântul Ioan Înaintemergătorul, ca să meargă înainte, ca un vestitor, propovăduind şi zicând: Vine Cel mai tare decât mine, în urma mea. Deci, împlinindu-se vremea Sfintei Elisabeta ca să nască, a născut fiu la bătrâneţile sale din pântece sterp, precum de demult Sara a născut pe Isaac. Mai înainte de a naşte Fecioara pe Hristos, a născut cea stearpă, în zilele sale pe Inaintemergătorul lui Hristos, ca acei ce vor vedea naşterea cea peste fire din cea îmbătrânită, să creadă naşterii celei mai presus de fire, care avea să fie din Fecioara cea nenuntită şi să zică în sine: „Puterea cea atotputernică a lui Dumnezeu, Care a dezlegat nerodirea bătrânei, aceea este puternică ca şi pe Fecioara cea neîntinată să o facă maică".

Acatistul Sf Ioan Botezatorul

VIETILE SFINTILOR ROMANI

Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu, 

"Sfinti daco-romani si romani", Editura Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, Iasi, 1994, pag. 175- 180.

Sfanta Scriptura ne arata ca "Minunat este Dumnezeu intru sfintii Lui" (Psalm 67, 36). Aceasta inseamna in primul rand ca Dumnezeu - Unicul izvor al sfinteniei - impartaseste sfintenia Sa oamenilor pe masura ce oamenii il cauta pe Dumnezeu. 

De aceea, Sfantul Apostol Pavel indeamna zicand: "Cautati pacea cu toti si sfintenia, fara de care nimeni nu va vedea pe Domnul" (Evrei 12,14). Biserica lui Hristos Cel rastignit si inviat, intemeiata de El prin pogorarea Sfantului Duh in ziua Cincizecimii, este deodata experienta cautarii sfinteniei si a primirii sfinteniei de catre oameni. Cu alte cuvinte, comuniunea sfintilor din toate veacurile si din toate locurile este comuniunea Imparatiei lui Dumnezeu (Romani 14,17). Sfintii sunt prietenii cei mai intimi ai lui Dumnezeu si cei mai buni dintre oameni. Sfantul este purtatorul dragostei lui Hristos pentru lume si salasul locuirii Sfantului Duh, Care cu suspine negraite doreste ca orice om sa creasca duhovniceste spre asemanarea cu Dumnezeu (Romani 8,27-30). Aflaţi mai multe »

DUMINICA SFINŢILOR ROMÂNI

Clik pe Sfânta Icoană

O carte online - Sf. Teofan Zavoratul, Patericul Lavrei Sfantului Sava

Clik pe imagine

PREDICĂ LA DUMINICA A II-A DUPĂ RUSALII

Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula

Iubiţi credincioşi, iată-ne ajunşi în a II-a Duminică după Rusalii, după Pogorârea Sfântului Duh, şi îngăduiţi-mi să vă pun înaintea ochilor inimii şi ai sufletului Evanghelia zilei, cuprinsă în Evanghelia de la Matei 4, 18-23:

 «În vremea aceea, pe când umbla Iisus pe lângă Marea Galileii, a văzut doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari.

Şi le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El.

De acolo, mergând mai departe, a văzut alţi doi fraţi, pe Iacov al lui Zevedeu şi pe Ioan, fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor, dregându-şi mrejele şi i‑a chemat. Iar ei îndată, lăsând corabia şi pe tatăl lor, au mers după El.

Şi a străbătut Iisus toată Galileea, învăţând în sinagogile lor şi propovăduind Evanghelia Împărăţiei şi tămăduind toată boala şi toată neputinţa în popor.»

Sfaturi din Patericul Lavrei Sfântului Sava – Despre trezvie ( VII )

81. Mâna lui Dumnezeu te-a zidit, omule: rusineaza-te macar de chipul în care ai fost zidit, si nu te arunca spre pofte dobitocesti.

82. Rapeste sufletul tau din lume, fugi din Sodoma, mântuieste-te în munte, umbla drept si ia seama sa nu te poticnesti de piatra de poticnire, înlauntrul tau sa petreci si, asemenea celor care cerceteaza stelele, de acolo sa privesti duhovniceste Cerul.

83. Neaparata nevoie este sa te straduiesti si sa silesti oarecum trupul. Hrana de prisos face din trup o corabie peste masura de îngreunata, care la cea mai mica miscare a valurilor merge la fund.

84. Cel înfrânat micsoreaza patimile, iar cel neînfrânat înmulteste poftele. Cu cât sunt mai multe lemne, cu atât e mai puternic focul: cu cât e mai multa mâncare, cu atât e mai salbatica pofta. Duhul lui Dumnezeu se departeaza de la om din pricina ca acesta pute de la saturare si de la pofta; atunci intra în el duhul cel puturos si rastoarna totul cu susul în jos înlauntrul lui.

Sfaturi din Patericul Lavrei Sfântului Sava – Despre trezvie ( VI )

71. Intocmai cum pestele nu poate trai fara apa, nici sufletul nu poate sa se mântuiasca fara de linistire si cugetarea la Dumnezeiestile Scripturi.

72. Fie ca manânci ori bei, cu mintea nu te departa niciodata de Dumnezeu: minuneaza-te, uimeste-te si slavosloveste-L, duhovniceste cautând la minunatele Lui zidiri, vazute si nevazute.

73. Mâneca spre Domnul, si în miez de noapte scoala-te sa te marturisesti numelui Lui, atunci când nici auzul, nici vazul nu împiedica mintea sa petreaca numai cu Domnul.

74. Afla, iubitule, care e chipul petrecerii celei bune, si pe acesta deprinde-1: învata paza ochilor si auzului, înfrânarea limbii si a pântecelui, subjugarea trupului, smerita cugetare, curatia gândurilor, taierea mâniei, suferirea cu rabdare a ocarilor si defaimarilor. Rastigneste-te împreuna cu Hristos, ca sa viezi cu El si în El.

Sfaturi din Patericul Lavrei Sfântului Sava – Despre trezvie ( V )

61. In ce chip focul, cazând în maracini, îi mistuie, asa mistuie si curata harul Dumnezeiesc toate pacatele celui care se pocaieste. Nu iscodi cum, ci fii credincios. Oricât ai fi pacatuit, spune tu mai întâi faradelegile tale, si vei fi îndreptat. Recunoaste ca ai pacatuit; scoala-te, varsa lacrimi precum desfrânata; caieste-te ca vamesul; alearga la Mântuitorul ca fiul cel risipitor si femeia cananeeanca; fa milostenie pe cât poti, înceteaza a mai pacatui, desfrâna, ucide, cleveti, pizmui, batjocori, a te împrastia, a rapi, a obijdui, a minti, a te mari în desert, a cauta slava omeneasca; din tot sufletul si cu caldura deda-te facerii de milostenii si rugaciunilor dese, trecând cu vederea tot ce e pamântesc, si Dumnezeu îti va lasa toate pacatele tale.

Sfaturi din Patericul Lavrei Sfântului Sava – Despre trezvie ( IV )

50. Sa ne omoram toate madularele cele de pe pamânt, sa afierosim totul lui Dumnezeu si sa ne facem cu totul ardere de tot întelegatoare lui Dumnezeu.

51. Precum focul în apa, asa si gândul spurcat nu poate fi în inima dreapta, caci orice iubitor de Dumnezeu, iubitor de dreptate si iubitor de osteneala întru fapte bune intra în partasie cu Dumnezeu, si diavolul nu are intrare în el.

52. Samânta nu creste fara apa si pamânt, iar omul nu se mântuieste fara ostenelile cele de bunavoie.

53. Precum ploaia nu poate cadea acolo unde nu sunt nori, nici omul nu poate sa placa lui Dumnezeu si sa se mântuiasca fara constiinta curata si fapte bune.

54. Pocainta e unul din lucrurile cele mai însemnate ale Dumnezeiestii Scripturi, Insusi Mântuitorul le-a grait de la început ucenicilor Sai: Pocaiti-va, ca s-a apropiat împaratia Cerurilor (Mt. 4, 17).

Sfaturi din Patericul Lavrei Sfântului Sava – Despre trezvie ( III )

41. Sa nu fie la noi acum înfrânare si blândete, iar mâine saturare si trufie; azi linistire, priveghere si smerenie, iar mâine slava desarta si somn nesatios.

42. Luati aminte la neamurile de demult, si veti vedea ca toti câti au placut lui Dumnezeu prin rabdare si îndelunga-rabdare au primit fagaduintele.

43. Trezveste-te întotdeauna, iubitule, caci poruncile lui Dumnezeu cer mare luare-aminte.

44. Nimic nu-L bucura asa de mult pe Dumnezeu ca întoarcerea noastra catre El, abaterea de la rau si nazuinta spre virtute.

45. Marturiseste, da în vileag si plângi pacatele tale, si te vei face curat înaintea Domnului, Vazatorului inimilor.

Totul se poate repara în afară de moarte!

Nu contează ce ai pierdut în viaţă, ci ce ţi-a rămas. Mulţumeşte lui Dumnezeu, bucură-te şi mergi mai departe! Dacă ai căzut de pe cal şi nu te-ai ridicat atunci, să nu rămâi la podea! Orice s-ar întâmpla, sus înapoi, sus pe cal!  Desigur că e rău, fireşte că e greu, sigur că e alta situaţia şi nu o să fie niciodată ca înainte… Priviri ascuţite, grimase, şuşoteli pe la colţuri, multe interjecţii şi puncte de suspensie... Îţi asumi, îţi faci inventarul şi mergi mai departe cu ce ştii că ţi-a rămas, indiferent că e doar o firimitură de bine. Cine nu a greşit niciodată cu nimic?! Totul se poate repara în afară de moarte! O dată ce am murit s-a încheiat lucrarea. Până atunci orice se poate reface. Organismele noastre, creierele noastre, natura, au capacitatea de a se restructura. Ce ai pierdut acum, aici, vei primi-găsi în altă parte, numai să ai puterea şi mintea să vezi unde îţi creşte în altă parte, să găseşti noi poteci...

Sfaturi din Patericul Lavrei Sfântului Sava – Despre trezvie ( II )

21. Te-a ocarât cineva sau te-a batut? Rabda nadajduind spre Domnul, si nu te mânia, ca mare plata are rabdarea.

22. Scoala-te dimineata, mâneca spre Domnul – iar seara nu te lenevi a savârsi pravila rânduita.

23. Rugaciunile, suspinarile si milosteniile noastre sa intre înaintea fetei Domnului!

24. Când stam de vorba cu privire la cele duhovnicesti, nimic lumesc si pamântesc sa nu tinem în mintile noastre.

25. Când se citeste în biserica Cuvântul lui Dumnezeu, sa stergem toate cele pamântesti din mintea noastra si sa ne alipim numai de ascultarea poruncilor Domnului.

26. Infricosate sunt tainele ce se savârsesc în biserica; drept aceea, trebuie sa petrecem în ea cu frica si cu cutremur.

Sfaturi din Patericul Lavrei Sfântului Sava – Despre trezvie ( I )

1. Nu fi trândav, nu dormita când citesti si nu te pleca degrab catre somn.

2. Alunga trândavia în rugaciune si ia aminte cu osârdie la cuvintele psalmilor.

3. Sa nu viseze mintea ta la locurile unde sunt ospete si veselie.

4. Lucreaza cu osârdie, pâna la sudoare, ziua si noaptea, ca sa nu îngreunezi pe nimeni.

5. Sa ne ferim a ne aduna bunuri care peste putina vreme ne vor fi cu desavârsire nefolositoare.

6. Dupa cum râurile nu pot sa faca marea a da pe dinafara, nici iubitorul de argint nu se satura, oricât ar agonisi.

7. Omul iubitor de agonisire si iubitor de argint este legat de griji precum un câine înlantuit de zid.

Valoarea Acatistului Bunei Vestiri

de Pr. Stefan Anagnostopoulos

Bucură-te, Mireasă nenuntită! Și iarăși și de multe ori: Bucură-te, Mireasă nenuntită!

Așa cum știți, iubiți credincioși, așa cum vedeți, în Postul Mare și în fiecare Vineri, în Biserica noastră se cântă Acatistul Bunei Vestiri. Acatistul este una din cele mai frumoase slujbe și, totodată, una din cele mai înălțătoare rugăciuni. Acatistul este legat totdeauna cu Pavecernița Mică.

În Postul Mare când citim Pavecernița Mare, Luni, Marți, Miercuri și Joi nu se citește Acatistul. Se cântă însă în fiecare Vineri, iar Sâmbăta și Duminica se citește împreună cu Pavecernița Mică. De asemenea, Acatistul Bunei Vestiri nu se spune în Săptămâna Mare și nici în Săptămâna Luminată. În tot timpul anului el este legat obligatoriu cu Pavecernița Mică. Cine citește Acatistul Bunei Vestiri în fiecare zi seara, chiar și la amiază sau dimineața, va primi mult ajutor de la Maica Domnului.

Cel mai vechi imn închinat Maicii Domnului

Cea mai veche rugăciune cunoscută dedicată Maicii Domnului este Ὑπο την σην ευσπλαγχνίαν (Sub milostivirea ta), imn aparținând Sfintei Liturghii din veacul al III-lea, fiind scris în limba greacă în jurul anului 250 d. H.

În anul 1917, Biblioteca John Rylands din Manchester a cumpărat mai multe bucăți de papirus egiptean, printre care și una de 18 pe 9,4 centimetri, conținând textul în limba greacă al acestei rugăciuni. Mai apoi, în 1938, profesorul C. H. Roberts a publicat acest fragment, iar colegul și colaboratorul său, E. Lobel, a considerat că textul nu poate fi mai vechi de secolul al III-lea d. H., fiind probabil scris între anii 250 și 300. Acest imn a fost folosit în cultul liturgic cu multe secole înainte de a fi utilizat fragmentul din Scriptură, extins: „Bucură-te, Ceea ce ești plină de Har, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău” (cf. Luca 1, 28). Aflaţi mai multe »

O carte online - Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica

Clik pe carte

Despre Sfântul Duh. Demonstrare silogistică

Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica

Cuvîntul trebuie să aibă şi Duh, căci şi cuvântul nostru nu este lipsit de duh. La noi, însă, duhul este străin fiinţei noastre. El este tragerea şi darea afară a aerului, care intră şi iese pentru menţinerea corpului, în timpul vorbirii, duhul ajunge glasul cuvântului, dând la iveal ă în el însuşi puterea cuvântului. Dar cu privire la firea dumnezeiască cea simplă şi necompusă, trebuie să mărturisim cu cucernicie existenţa Duhului lui Dumnezeu, pentru ca să nu fie Cuvântul lui Dumnezeu inferior cuvântului nostru. Dar nu este lucru cucernic să gândim că Duhul lui Dumnezeu este ceva străin, introdus din afară în Dumnezeu, după cum este la noi, care suntem firi compuse.

PENTRU CITIREA ŞI CUGETAREA DUMNEZEIEŞTILOR SCRIPTURI

Din Ierihon catre Sion - Sf. Ioan Iacob Hozevitul

“Dintru a nu cunoaşte Scripturile pricina este a tuturor relelor”
zice Sfântul Ioan Gură de Aur

De multe ori am scris cuvinte pentru folosul meu sufletesc şi am crezut că aceste cuvinte pot folosi şi la alte persoane care nu prea au vreme să deschidă cărţile şi poate nici nu au la îndemână cărţile potrivite. Ştiu că în lumea de azi toată lumea este grăbită şi cărţile cele groase ale Sfinţilor Părinţi stau uitate şi rar cine le mai citeşte. Aşa este duhul veacului, aşa sunt ocupaţiile oamenilor, aşa este războiul cel nevăzut, încât lucrul cel duhovnicesc şi mai ales citirea cărţilor sfinte nu prea au loc în viaţa creştinilor de azi. Şi asta nu se întâmplă numai în lumea mirenilor, ci înşişi Monahii au început să ajusteze viaţa după moda nouă. Grija celor pământeşti îi ţine încătuşaţi şi nu pot să mai afle vreme pentru citirea şi cugetarea dumnezeieştilor Scripturi.

Învăţătura Ortodoxă despre Sfânta Treime

Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae

Noi ne închinăm Domnului Hristos si cinstim pe Maica Domnului si pe Sfinti, si prin icoanele care îi reprezintă.  Pe Maica Domnului şi pe Sfinţi îi cinstim în ultima analiza pentru faptul că în ei străluceşte Hristos, pentru faptul că în ei s-a imprimat chipul lui Hristos. Deci cinstim icoanele lor pentru ca ele reprezintă pe cei ce sunt locaşurile pnevmatizate ale lui Hristos, a cărui umanitate e desăvârşit pnevmatizata prin Duhul Sfânt, unit prin fiinţa cu ipostasul acestei umanităţi. 
Dar în ce consta aceasta justificare a icoanei lui Hristos? In Vechiul Testament nu existau icoane ale lui Dumnezeu. Existau numai simboale sacre: mielul pascal, toiagul lui Aaron, cortul sfint, sicriul legii etc.  Dar admiţând simboalele sacre, Vechiul Testament interzice chipurile si asemănările lui Dumnezeu (Iesire 20, 4; A doua lege 5, 12-19). Care e deosebirea intre simbolul admis si idolul interzis in Vechiul Testament ?

Cuvânt la Sfânta Treime

Sfântul Ioan Gură de Aur, din “Predici la duminici şi sărbători”

„Eu şi Tatăl una suntem” (Ioan 10, 30)

Egalitatea Fiului cu Tatăl

Noi întrebăm astăzi de este Fiul de aceeaşi putere şi slavă ca şi Tatăl şi de aceeaşi fiinţă cu Dânsul. Totuşi, noi practic nu întrebăm, ci prin harul lui Hristos am şi aflat ceea ce căutăm, şi ţinem aceasta tare, şi voim acum a o dovedi şi potrivnicilor.

Dar eu mă ruşinez când trebuie să vorbesc despre aceasta; căci, în adevăr, nu este oare de râs a voi să dovedeşti un lucru aşa de clar? Nu este, oare, lucru nebunesc a întreba de este Fiul de aceeaşi fiinţă cu Tatăl? Căci noi trebuie numai să privim natura, spre a dobândi răspunsul. Atât cei născuţi, cât şi născătorii, cu toţii sunt de aceeaşi fiinţă, atât la oameni, cât şi la dobitoace şi la plante. Voieşti tu, oare, numai la Dumnezeu a face o deosebire de la această lege obştească? Totuşi, ca să nu se pară că egalitatea fiinţei Fiului cu a Tatălui voiesc a o dovedi numai din cele pământeşti, de aceea o vom întemeia acum şi cu dovezi din Biblie. Aflaţi mai multe »

Limbile de la turnul Babel și limbile de foc

Oarecând limbile au dezbinat lumea şi au sfărâmat unirea cea păcătoasă, iar acum limbile cele de foc iarăşi au adus unirea în lume şi cei dezbinaţi iarăşi s-au legat unii cu alţii.

Duhul Sfânt de aceea a venit în chip de limbi, ca să amintească de o întâmplare de demult a vechiului testament. Adică, când odinioară, oamenii, umflaţi de mândrie, voiau să zidească un turn, care să ajungă până la cer, a despărţit Dumnezeu prin amestecarea limbilor această păcătoasă unire a popoarelor.

Acum din contra, s-a vărsat Duhul Sfânt în chipul limbilor, pentru ca lumea cea dezbinată întru sine iarăşi să se aducă la o unire (mai înaltă), adică la împărăţia lui Dumnezeu, la credinţă şi la dragoste. Cu aceasta s-a săvârşit ceva neobişnuit şi nou.

Cuvânt la Duminica cincizecimii sau a Pogorârii Sfântului Duh

Sfântul Ioan Gură de Aur, din “Predici la duminici şi sărbători”

„ Eu voi ruga pe Tatăl, şi alt mângâietor vă va da vouă, ca să fie cu voi în veci, adică Duhul adevărului” (Ioan 14, 16-17)

Slăvite sunt, iubiţilor, darurile, care ni le-a comunicat astăzi Dumnezeu cel plin de dragoste, daruri, a căror mărime nu o poate descrie nici o gură omenească.

De aceea să ne bucurăm toţi, să mărim şi să proslăvim pe Domnul nostru, căci ziua de astăzi este o sărbătoare de bucurie şi de desfătare. Precum timpurile anului urmează regulat unele după altele şi se schimbă unele cu altele, aşa si în biserică cu totul regulat o sărbătoare urmează alteia, si de asemenea trece de la una la alta.

Aşa cu puţin mai înainte noi am serbat ziua morţii lui Hristos, apoi Invierea Sa, după aceea Inălţarea Sa, iar astăzi am ajuns la vârful tuturor darurilor harului lui Dumnezeu, şi am ajuns la împlinirea făgăduinţei date de Hristos. Adică că Hristos a zis: „când mă voi duce, voi trimie vouă alt mângâietor, şi nu vă voi lăsa sărmani (Ioan 16, 7, 14, 16, 18).

Cunoaşteţi îngrijirea cea mare a Domnului? Aflaţi mai multe »

De ce s-a arătat Duhul Sfânt în chip de limbi ca de foc?

În primul rând, Duhul Sfânt Şi-a făcut apariţia sub forma limbilor pentru a arăta că are aceeaşi fiinţă cu Dumnezeu Cuvântul, fiindcă nimic nu este mai legat de cuvânt decât limba. Astfel, s-a vădit că Duhul Sfânt nu are o lucrare diferită de cea a lui Dumnezeu Cuvântul, în acelaşi timp, Duhul Sfânt a apărut în chip simţit, sub forma limbilor, pentru casă arate că învăţătorul adevărului are nevoie de limbă cu har.

Limbile sub forma cărora S-a arătat Duhul Sfânt erau de foc, lucru care are o mare însemnătate. Focul vădeşte faptul că Duhul Sfânt este de aceeaşi fiinţă cu Tatăl şi cu Fiul, deoarece Dumnezeu este foc mistuitor. Aşadar, Duhul Sfânt are aceeaşi fire şi aceeaşi lucrare cu Tatăl şi cu Fiul. În plus, limbile de foc arată chipul îndoit al felului în care lucrează propovăduirea Apostolilor, pentru că focul luminează, dar şi arde, în acelaşi fel în care învăţătura transmisă prin Hristos îi luminează pe cei care se supun şi îi blesteamă pe cei care nu cred. Desigur, focul în chipul căruia Şi-a făcut apariţia Duhul Sfânt nu era un foc zidit, ci unul nezidit. De aceea, Sfântul Evanghelist nu a spus limbi de foc, ci limbi ca de foc.

 Arhim. Hieroteos Vlachos, Predici la marile sărbători, Ed. Egumenița, Galați, 2004, p. 296

”Parohia Mea”, nr. 4, Iunie 2014