O, ce frumoasă eşti iubito, Biserică, Mireasa mea

O, ce frumoasă eşti iubito, Biserică, Mireasa mea,
Ce minunate sunt acele podoabe ce te fac aşa,
O, ce frumoasă ţi-e credinţa primită-n cugetul smerit,
Curată, sinceră, adâncă, statornică pân' la sfârşit!

Cuvânt la pescuirea minunată

Vă laud, prietenii mei, că nu încuviinţaţi uşurimea minţii şi lenevirea altora, şi prihăniţi aceste rele purtări, şi mă minunez de această râvnă a voastră; însă doresc ca ea să fie amestecată şi măsurată cu blândeţe şi cu iubirea aproapelui.

O râvnă fără băgare de seamă şi fără de blândeţe nu este râvnă, ci urgie, şi sfătuirea fără iubirea aproapelui este o nepriinţă şi amărăciune.

De aceea vă rog, să nu judecaţi cu asprime greşelile celor de aproape ai voştri!

Precum cel ce fără compătimire se atinge de rănile fraţilor săi, şi el de asemenea nu va afla iertare greşelilor sale la alţii; tot aşa pe de altă parte cel ce judecă cu milă greşelile aproapelui, când el însuşi va cădea vreodată, va afla multe mâini, care iarăşi îl vor ridica.

TEMEIURILE PATRISTICE ALE SFINTELOR TAINE - Mitropolitul Kallistos Ware

Mână la adânc şi lăsaţi în jos mrejele voastre

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Binecuvântaţi şi dreptmăritori creştini ai Sfintei Biserici a Domnului nostru Iisus Hristos,

Vom asculta mai întâi cuvântul (dumnezeiasca Evanghelie de astăzi) şi apoi taina, deoarece cuvântul tâlcuieşte, explică taina. De aceea în dumnezeiasca Liturghie, în partea întâi este Evanghelia, deci cuvântul, şi în partea a doua, taina Euharistiei; atunci, după ce preotul rosteşte cuvintele Mântuitorului: „Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu! Beţi dintru acesta toţi, acesta este sângele Meu, al legii celei noi, care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor“ (şi adăugă Mântuitorul: „Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea“) şi se cântă: „Pre Tine Te lăudăm, pre Tine Te binecuvântăm“, preotul, în numele lui Hristos, cu Hristos în Duhul Sfânt, se roagă: „Încă aducem Ţie această jertfă duhovnicească şi fără de sânge. Te chemăm, Te rugăm, cu umilinţă la Tine cădem. Trimite Duhul Tău cel Sfânt peste noi şi peste aceste daruri ce sunt puse înainte!“ Peste noi – adică peste toţi; şi peste daruri, adică cele pe care le-au adus credincioşii creştini: pâinea şi vinul, ce sunt puse înainte.

„Fără de Mine nimic nu veţi putea face”

Sfântul Teofan Zăvorâtul

O noapte întreagă s-au ostenit pescarii şi nu au prins nimic; însă când Domnul a intrat în luntrea lor şi, după ce a propovăduit, le-a poruncit să arunce mrejele, au prins atâta peşte, că nu puteau să-1 scoată şi li se rupeau mrejele. Aici avem o comparaţie între munca de orice fel lipsită de ajutorul lui Dumnezeu şi munca la care ajută Dumnezeu. Atâta vreme cât omul se osteneşte de unul singur şi vrea să dobândească ceva numai prin propriile-i puteri, totul îi scapă din mâini; atunci când se apropie de el Domnul, curg bunătăţi după bunătăţi. In privinţa moral-duhovnicească, faptul că reuşita nu este cu putinţă fără Domnul este limpede: „Fără de Mine nimic nu veţi putea face”, a grăit Domnul. Şi această lege lucrează în oricine. Precum ramura ruptă de trunchi nu numai că nu face roade, dar se usucă şi îşi pierde puterea de viaţă, aşa şi oamenii, dacă nu rămân în părtăşie vie cu Domnul, nu pot aduce roadele dreptăţii, atât de preţioase pentru viaţa veşnică. Vreun lucru bun tot mai poate să fie în ei, dar bun numai la arătare, însă de fapt lipsit de preţ, aşa cum mărul pădureţ poate fi frumos la înfăţişare, dar

dacă-1 iei şi-1 guşti, e acru. Şi în privinţa celor din afară, a celor lumeşti, legea asta se poate proba pe viu: se zbate câte unul, se zbate şi nimic nu-i iese; însă când se pogoară binecuvântarea lui Dumnezeu, roadele încep să apară. Cei ce iau aminte la sine şi la căile vieţii cunosc din experienţă acest adevăr.

Editura Sophia, Bucureşti, 2006

TÂLCUIRI DIN SFÂNTA SCRIPTURĂ PENTRU FIECARE ZI DIN AN

PREFIGURĂRILE CRUCII IN VECHIUL TESTAMENT ŞI SEMNIFICAŢIA LOR ÎN TRADIŢIA CULTICĂ CREŞTINĂ

"Arată-mi,te rog,urmele cuielor!"

O ISTORIOARĂ din ţările Răsăritului spune că, odată, necuratul, voind să-l ispitească pe un pustnic, luă o înfăţişare de om smerit şi sfânt şi bătu de intrare la uşa pustnicului. 
- Cine-i? strigă pustnicul, deschizând uşa. 
- Păi, fiule, nu mă cunoşti?... Uită-te bine la mine!...Eu sunt Domnul Iisus Hristos. 
Dar pustnicul nu se lăsă tulburat de această recomandare, ci îi zise liniştit: 
- Se poate. Dar, dacă eşti cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, te rog să-mi arăţi urmele cuielor!... 
Necuratul, când auzi aceste vorbe, o rupse ruşinat la fugă. 

E uşor să te recomanzi cuiva că eşti cineva. E uşor a te recomanda creştin, dar cu faptele a da dovadă că eşti păgân. E uşor a te recomanda un ostaş al Domnului; însă trebuie să te recomanzi şi prin faptele tale. 
Un creştin adevărat trebuie neapărat să poarte şi urmele cuielor, urmele răstignirii lui împreună cu Domnul Iisus. 
Să poarte urmele smereniei Lui, urmele dragostei Lui, urmele răbdării Lui, urmele bunătăţii şi ale milei Lui. 
Fraţii mei! Să trăim astfel ca toţi să vadă în viaţa şi faptele noastre urmele cuielor, urmele Evangheliei, urmele Scumpului nostru Mântuitor şi Izbăvitor. 

Cuvântarea a XV-a. În cinstea Macabeilor (trad. Lect. Dr. V. Cristescu)

(P.G. 35, 911-934)

Sfântul Grigorie de Nazianz

Clik pe Sfânta icoană

”Parohia Mea”, nr.7, Septembrie 2014

                                                                                                                              

UNITATEA BISERICII

Termenul și noțiunea de Biserică indică, firește, două lucruri sau realități: Biserica – locaș de comuniune și închinare și Biserica – comunitate de credincioși ai lui Hristos și împreună cu Hristos, în biserica locaș. Între aceste două realități există o strânsă legătură, în sensul că Biserica – comunitate determină și explică biserica – locaș de închinare.

                După doctrina Sfinților Părinți, o biserică primordială a existat deja în paradis, înaintea păcatului, când Domnul venea să vorbescă cu omul și se găsea în relații cu el. După păcat, Domnul pune baza a ceea ce se cheamă Biserica Vechiului Legământ, Biserică în care omul, a învățat să comunice cu Dumnezeu.[1]

Treptele rugăciunii

La început o zice pe boaba de metanii. Rezultatul după un timp se deapănă de la sine. Atunci ai o altă treaptă a rugăciunii. Domnul Hristos la care ai ajuns.
A treia treaptă e când te-ai lepădat de toate gândurile tale.
El se exprimă prin gura ta.
Sfântul Serafim Sarovschi întâlnindu-se cu un general îi spune acestuia toate nedreptăţile câte le-a făcut pentru primirea gradelor şi spunându-i îi cădeau toate trufiile, toate penele de păun aşa precum îi descoperea Domnul Hristos, căci Sfântul Serafim nu-l cunoştea pe general.
În această stare vorbea cele ale cunoaşterii de Dumnezeu şi a Sfântului Duh cu respectivul om. Mintea sa era absorbită de Mintea Domnului Hristos. El i-a spus toată biografia generalului, cuvânt cu cuvânt.

Viaţa Sfântului Iosif cel Nou

Dintre ierarhii Bisericii ortodoxe din Banat se ridică personalitatea luminoasă şi încununată de aureola sfinţeniei a Sfântului Iosif cel Nou, Mitropolitul Timişoarei şi a toată Ţara Banatului, “podoaba ierarhilor, izgonitorul tuturor patimilor, izbăvirea credincioşilor, lauda prea frumoasă a Timişoarei”, cum îl numeşte Acatistul închinat în cinstea lui.

Din viaţa şi faptele sale cunoaştem prea puţin încă, dar suficient pentru ca să ne dăm seama de călugărul neprihănit care şi-a dat toată viaţa lui Hristos şi Bisericii. De aceea s-a bucurat încă din timpul vieţii de aureola sfinţeniei având darul facerii de minuni şi întărind în dreapta credinţă pe strămoşii acestor meleaguri. Ştim despre el că s-a călugărit de tânăr, a parcurs toate treptele slujirii în Biserică, până ce a fost ales mitropolit al Timişoarei păstorind între anii 1650 – 1653. De aici s-a retras de bună voie la mănăstirea Partoş unde a mai trăit câţiva ani, după care s-a mutat la veşnicele locaşuri. Lespedea care-i acoperea mormântul a fost identificată la începutul secolului trecut ca având următoarea inscripţie: “Prea Sfinţitul Iosif cel Nou, fost Mitropolit al Timişoarei”.

Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL la începutul anului şcolar 2014-2015

Fiecare început de an şcolar reprezintă deopotrivă un moment de bucurie şi de emoţie pentru copii, mai ales pentru cei din clasa zero, dar şi de intensificare a responsabilităţii părinţilor şi profesorilor privind înţelegerea valorii educaţiei ca lumină pentru viaţă.

În dezvoltarea unei educaţii autentice pentru viaţă este esenţială cultivarea unei legături statornice şi a unei cooperări rodnice între Biserică, familie şi şcoală, precum şi valorificarea contribuţiilor specifice acestora. În contextul actual, marcat de tendinţe ideologice individualiste şi secularizante care erodează valorile consacrate ale familiei tradiţionale, este cu atât mai necesară această conlucrare benefică între instituţii fundamentale. Mai precis, în societatea de consum din zilele noastre, marcată tot mai mult de o mentalitate care orientează copiii, adolescenţii şi tinerii spre senzaţionalul artificial şi profitul material, este esenţială cultivarea unei educaţii credibile axată pe luminile călăuzitoare ale vieţii, atât la nivel personal, cât şi la nivel comunitar. Aceste lumini sunt: credinţa în Dumnezeu şi valoarea unică şi eternă a persoanei umane, creată după chipul lui Dumnezeu - Izvorul vieţii veşnice, iubirea generoasă a omului ca bază a comuniunii umane în familie şi în societate, cultivarea creativităţii pentru îmbogăţirea tezaurului peren al umanităţii şi cultivarea responsabilităţii pentru natură ca dar al lui Dumnezeu oferit generaţiilor umane prezente şi viitoare.

Întâlnire a tinerilor ortodocși

Duminică, 14 septembrie 2014, după Sfânta Liturghie, Parohia ortodoxă Deva VI, Hramul „Adormirea Maicii Domnului“ organizează o întâlnire  cu toți tinerii care îndrăgesc Ortodoxia.

Vă așteptăm   cu drag!

Crucea este Calea

“Dacă Crucea este leacul, noi nu-l putem lua; şi dacă Crucea este Calea, noi nu putem porni pe această cale”, spun cei pe care păcatul i-a îmbolnăvit. Şi aşa Domnul, care iubeşte oamenii, a luat Crucea cea mai grea asupra Sa, ca să arate că se poate.

În pericopa Evanghelică de astăzi, Domnul dă Crucea, acest mijloc amar de vindecare, tuturor celor care doresc să fie mântuiţi de la moarte.

Domnul spune: “Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.” Domnul nu-i împinge pe oameni spre Cruce, înaintea Lui, ci îi cheamă să-L urmeze pe El – fiindcă El a purtat Crucea. Înainte de a da glas acestei chemări, El a proorocit suferinţele Sale: “Fiul Omului trebuie să pătimească multe … şi să fie omorât, iar după trei zile să învieze” (Marcu 8:31). De aceea El este Calea. El a fost Cel dintâi întru suferinţă şi Cel dintâi întru slavă; El a venit să arate că tot ceea ce oamenii cred că este cu neputinţă, este cu putinţă, şi pentru ca să facă acest lucru cu putinţă.

Eu eram copil, Iisuse

Eu eram copil, Iisuse, glasul când Ţi-am înţeles,
drumul Crucii, drumul Crucii cum ai spus Tu l-am ales.

La-nceput, când era pace, calea plină de popor,
drumul Crucii, drumul Crucii era dulce şi uşor.

Dar când a venit furtuna şi-ncercarea, mai târziu,
drumul Crucii, drumul Crucii ajunsese-aşa pustiu!…

Crucea se îngreuiase, spinii sângerau amar,
drumul Crucii, drumul Crucii ajunsese un calvar…

Am căzut… dar mâna-Ţi dulce, blând, m-a ridicat în sus,
drumul Crucii, drumul Crucii mi Te-a arătat, Iisus.

Tu mi-ai arătat Golgota şi-nţelesul ei mi-ai dat,
drumul Crucii, drumul Crucii trebuia întreg urcat.

Crucea-i grea, dar ce înseamnă Tu mă faci să înţeleg.
Drumul Crucii, drumul Crucii fă să pot să-l sui întreg!…

Traian Dorz

DOUĂ EVLAVII CE NU SE CUVINE A FI PĂRĂSITE: CINSTIREA CRUCII SI A MAICII DOMNULUI

Cât despre Maica Domnului, a o da la o parte este curată aberaţie şi ciudăţenie cum mai greu de priceput nu poate fi!

Pe intercesoarea noastră, pe blândeţea însăşi, pe aceea pe care cu bună, modestă şi moderată dreptate catolicii o clasifică: o clemens, o pia dulcis virgo Maria!

Care cu puterea nevinovăţiei, supuşeniei, curajului şi blândeţii ei înfruntă legile cauzalităţii şi simpla dreptate absolută şi mecanică a universului acestuia împlătoşat în stricta-i dreptate!

NICODIM - la Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci

Lui Nicodim, Domnul îi vorbeşte ca unui om inteligent şi cult. Îl califică „învăţător al lui Israel”. Drept care nu recurge la parabole ori la pilde clare ori la grăiri sfătoase, ci îi dezvăluie pe nepusă masă (cum ar veni) tainele finale şi principiile de căpetenie ale noii Legi.

Ca pentru o faţă bisericească şi ca pentru un profesionist, atacă nemijlocit partea practică a problemei în cauză; înseşi procedeele şi condiţiile sine quibiis nan ale mântuirii. Tonul e grav, de explicaţii lesnicioase nici pomeneală.

S-ar zice că Domnul urmează preceptul de mai târziu al lui Thomas More: I trust I make myself obscure, ce se tălmăceşte (cum mai potrivit nu se poate pentru convorbirea dintre Iisus şi musafirul său nocturn): trag nădejde că nu-s uşor de înţeles, că îţi dai seama -tu, cel căruia mă adresez – de complicaţia şi greutatea subiectului ce abordăm, de încrederea ce-ţi dovedesc expunându-ţi nu gânduri convenţionale în cuvinte oarecare, ci frământările cugetului meu celui mai intim, mai nedesluşit. Aşa şi Mântuitorul nu vrea să-l cruţe pe fariseu, să-l menajeze, să-i îndruge vorbe degrabă inteligibile, să-l amăgească a crede că-i împărtăşeşte adevăruri simple, să-l cucerească în doi timpi şi trei mişcări.

Pr.Prof. Vasile Vlad - Iubiti pe Vrajmasii Vostri !

 27 martie 2014 Seară duhovnicească Catedrala Mitropolitana Cluj.

Pr.Prof. Vasile Vlad - Despre familie

LOGOS Deva-Conferinte Postul Pastelui 2013