Halloween, o sarbatoare de care nu avem nevoie

MEMORIU ADRESAT MINISTERULUI EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI

Către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului

Stimată Doamnă Ministru,

 

Mulți dintre români au preluat, de câțiva ani, Halloween-ul, macabra sărbătoare occidentală, care sub masca unor distracții, este o veritabilă invocare a demonilor şi a făpturilor infernale. Oameni deghizați în schelete, arătări hidoase, vrăjitoare, fantome, mumii, vampiri, vârcolaci, monștri, criminali sângeroși împânzesc străzile şi se sperie unii pe alții, cu tot felul de farse şi glume macabre şi nesărate. În vitrinele magazinelor, în parcuri, în companii, în localuri, în şcoli şi universităţi, pe ușile caselor, peste tot apar vrăjitoare călare pe mătură, dovleci-felinar, coarne şi alte simboluri mai mult sau mai puțin demonice. Spusul poveștilor cu fantome sau vizionarea de filme horror sunt și ele părți ale petrecerilor de Halloween. Adesea, în preajma sărbătorii, televiziunile difuzează episoadele ale serialelor și emisiuni speciale (de obicei pentru copii), iar unele filme horror sunt lansate special înainte de Halloween pentru a profita de atmosfera sărbătorii. Cam așa arată Halloween-ul, o "sărbătoare" pe care sataniștii declarați o consideră printre cele mai importante.

Pă­catul poate ucide sufletul şi temporar, dar şi veşnic

Să nu creadă cineva că păcatul e ceva lipsit de importanţă. Nu, păca­tul este un rău teribil, el ucide sufletul şi acum, şi în veacul ce va să vină. In veacul viitor păcătosul va fi legat de mâini şi de picioare (din punct de vedere al sufletului) şi va fi aruncat în întunericul cel mai dinafară, după cum cuvântează Mântuitorul: „Legaţi-l de picioare şi de mâini şi aruncaţi-l în întunericul cel mai dinafară” (Matei 22, 13).

 

Aceasta înseamnă că el şi-a pierdut cu desăvârşire posibilitatea de a-şi folosi liber capacităţile spirituale, care au fost create anume pentru o activitate liberă, suferind prin aceasta un ucigător blocaj al oricărei activităţi îndreptate spre săvârşirea binelui. Păcă­tosul îşi recunoaşte o anumită putere a sufletului, dar în acelaşi timp simte că ea îi este legată în lanţuri ce nu pot fi rupte. „Cel fără de lege este prins în lanţurile fărădelegilor lui şi de funiile păcatelor lui este înfăşurat” (Pilde 5, 22).

Învățătura ortodoxă despre Maica Domnului

Pr. Prof. Dr. Ion Bria

Evangheliile canonice nu dau prea multe amănunte despre viaţa Fecioarei Maria. Ea este fiica unică a lui Ioachim şi a Anei, care o consacră serviciului religios din templu. De fel din Nazaret, în Galileea (Luca 1, 26-27), ea este logodită cu Iosif, nume menţionat în genealogia redată de Evanghelia după Matei (1, 16), cu scopul de a arăta că Iisus aparţine după naşterea Sa fizică poporului iudeu, înscriindu-Se în linia descendentă davidică. Din cauza acestei logodne, Iisus a fost considerat fiul lui Iosif şi al Mariei (Luca 3, 23; 4, 24; Ioan 6, 24), deşi Iosif are o paternitate legală asupra Lui, nu una fizică (Matei 1, 20-25). Aici primeşte vestea cea bună de la îngerul Gavriil (Luca 1, 26-38), fiind salutată apoi de Elisabeta, mama lui Ioan Botezătorul (Luca 1, 42-45). După naşterea Fiului său, cel Unul-Născut, în Betleem (Luca 2, 4-16), ea este alături de Iisus în toate marile momente ale vieţii şi activităţii Lui: tăierea-împrejur, prezentarea la templu, fuga în Egipt, predica în templu, minunea din Cana (Ioan 2, 1), în timpul Patimilor, după care Fecioara este încredinţată apostolului Ioan (Ioan 19, 25). După înălţarea la cer a lui Iisus (Fapte 1, 14), Fecioara împreună cu „fraţii Domnului” şi femeile care au urmat pe Hristos fac parte din cercul apostolic.

Cuvânt al Sfântului Evagrie monahul despre mântuirea sufletului*

* Fragment extras din Proloage, vol. I, Ed. Buna-Vestire, Bacãu, 1995, p. 528

În inima celui blând se odihnește înþelepciunea, iar sufletul celui ostenitor este scaunul nepãtimirii. Lucrãtorii cei rãi își vor lua platã rea, iar lucrãtorilor celor buni li se va rãsplãti cu platã bunã. Cel ce întinde lațul altuia, în laț va cãdea și el. Mai bun este un țãran blând decât un oștean iute și mânios. Iuțimea pierde cunoștința, iar îndelungã rãbdarea o adunã pe ea. Cum este un vânt tare în largul mãrii, așa este mânia în inima omului. Cel ce se roagã lui Dumnezeu, fuge de ispite, iar inima cea netrebnicã tulburã cugetul. Sã nu te înveseleascã prea mult pe tine bãutura, nici sã te saturi de bucate, ca sã nu se îngrașe carnea trupului tãu, cã apoi te vor împresura pe tine gândurile cele spurcate. Sã nu zici: „Astãzi este praznic, sã bem, iar mâine este Duminica mare, sã facem praznic”. Cã praznicul creștinesc nu este așa, sã-ți saturi pântecele. Paștile Domnului înseamnã ieșirea din rãutãți, iar Cincizecimea este învierea sufletului.

Acatistul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

 

Împărate ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

 

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

 

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

 

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.

 

Doamne miluiește (de trei ori), Slavă..., și acum... Citeste in continuare...

Predică la Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Într-o notă informativă a Securității, din 27 octombrie 1951, se vorbește despre „numărul imens de credincioși” veniți pentru a se închina la Sfintele Moaște ale Sfântului Dimitrie, Părintele nostru, în zilele de 26-27 octombrie 1951^[3].

Pe 24 octombrie 2013, Mediafax vorbea despre sute de preoți și mii de credincioși veniți să se închine Sfântului Dimitrie^[4]. Pentru că pelerinajul la Sfântul Dimitrie, ca și în 2014, a început pe săptămână.

Anul acesta a început de vineri – prin venirea PFP Teofil al III-lea al Ierusalimului cu o Sfântă Icoană a Sfinților Constantin și Elena, care are încrustată în ea o parte din Crucea Domnului^[5] –, dar anul trecut a început de joi^[6].

Însă anul acesta a fost frig. A fost vânt puternic pe 24 și 25 octombrie, adică în primele două zile ale închinării la Sfântul Dimitrie. Citeste in continuare...

Predica Bartolomeu Anania la Sf. Dimitrie Izvoratorul de Mir

ACATISTUL SFANTULUI MARE MUCENIC DIMITRIE, IZVORATORUL DE MIR

Condacul 1
Învăţătorului dreptslăvitoarei credinţe celei întru Hristos, surpătorului şi ruşinătorului păgânătăţii, Izvorâtorului de mir, Marelui Mucenic Dimitrie, ostaşul cel adevărat al lui Hristos, care s-a arătat Bisericii ca un soare şi mare apărător credincioşilor, toţi acum cântări de mulţumire şi laude din suflet cu dorire aducându-i să-i cântăm: bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!

Icosul 1
Credinţa adevărată învăţând-o, Mucenice Dimitrie, de la părinţii tăi, ai vieţuit pe pământ prin darul lui Dumnezeu ca un înger, luminat mărturisind şi învăţând pe toţi apoi cu milostenii, cu neîncetate rugăciuni şi cu chinuri. Pentru care noi aducem ţie aceste cântări de laudă:

IPS Mitropolit Serafim - Despre nevoința duhovnicescă

Clik pe imagine

Să învingem rușinea care ne macină la spovedanie - îndemn al Părintelui Arhimandrit Zaharia Zaharou

Trezirea inimii prin primirea rușinii în taina spovedaniei

 

În rai, protopărinții noștri Adam și Eva erau amândoi goi și nu se rușinau. Purtau veșminte nestricăcioase și duhul le era întors spre Dumnezeu, arhetipul lor. Dar atunci când Adam și-a întors privirea către lumea zidită, încălcând prin aceasta porunca lui Dumnezeu, s-a aflat despuiat de veșmântul cel luminos al suflării dumnezeiești: “Atunci li s-au deschis ochii la amândoi și au cunoscut că erau goi, au cusut frunze de smochin și și-au făcut acoperăminte” (Fc 3, 7). Rușinea a intrat atunci în viața lor, iar eu au pierdut cinstea duhovnicească de care se bucurau mai înainte. Fiindu-le cu neputință a mai sta înaintea feței bunului Dumnezeu, ei s-au ascuns de la fața Lui. Atât de mult s-a îndepărtat omul de Dumnezeu și-a înstrăinat viața de cea dumnezeiască, încât a ajuns să se asemene dobitoacelor fără de minte și cu inimă împietrită să zică: Nu este Dumnezeu. Încă din rai, odată cu căderea lui Adam, firea omenească a fot rănită de moarte și supusă stricăciunii. Citeşte mai departe...

Ce trebuie sa învete tinerii ?

De aceea va rog pe toti sa va predati fiii si fiicele de la vârsta cea mai mica acestei liturghii si sa depuneti în sufletele lor bogatia care se potriveste vietii ceresti, fara sa ascundeti aur în pamânt sau sa adunati argint.

Depuneti în sufletele lor bunatatea, smerenia, buna-cuviinta, întelepciunea si orice alta virtute. Liturghia tocmai de aceasta cheltuiala are nevoie. Daca strângem aceasta bogatie pentru noi si pentru copiii nostri, si în aceasta viata ne vom bucura de stralucire, dar si în cea viitoare vom auzi vocea fericita cu care Domnul Iisus Hristos îi recunoaste ca ai Sai pe toti cei care L-au marturisit.

Sf. Ioan Gura de Aur, din ”Parinti, copii si cresterea lor” - (Despre Ana, III)

Istorii si pilde din Biblie

“… parintii nostri ne-au spus noua” (Psalmul 43,1). Ascultati cuvintele acestea, voi toti. Voua va spun, celor carora nu va pasa de copiii vostri, celor ce le treceti cu vederea cântarile diavolesti pe care le cânta si celor carora nu va pasa de pildele din Scripturile dumnezeiesti.

Copiii din Biblie nu erau asa. Îsi petreceau viata istorisind faptele de seama ale lui Dumnezeu si câstigul lor era îndoit. Ascultând istoriile Bibliei, tinerii asupra carora se revarsa deja iubirea si bunatatea lui Dumnezeu deveneau si mai buni, amintindu-si câstigul pe care-l aveau din felul lor de viata. Copiii lor ajungeau, la rândul lor, sa-L cunoasca din aceste pilde pe Dumnezeu si erau îndemnati sa imite virtutea parintilor lor. Cartile lor erau doar aceste istorii auzite din gura parintilor, învatau tot ce aveau nevoie doar din ele, caci nimic nu era mai folositor si mai placut pentru ei decât aceste pilde.

Uneori credem că prin cuvinte putem face mare lucru

Noi preoții avem o parohie și o familie. Cum putem noi, ca familie, să ne găsim un refugiu duhovnicesc în viața monahală?

 

Nu cred că dumneavoastră puteți duce o viață monahală. Cred că e o greșeală atunci când unii duhovnici monahi impun ascultare oamenilor care trăiesc în lume. Ascultarea este numai pentru monahi, în mânăstiri, unde toată viața este rânduită în numele lui Dumnezeu și în vederea slujirii Liturghiei. Nu poți aștepta ascultare de la oamenii care trăiesc în lume. Acolo există alte reguli. Dar toți avem datoria ascultării de poruncile lui Dumnezeu.

 

Trebuie să vă cinstiți soția și soția trebuie să vă cinstească, la rândul ei. Trebuie să fiți deschiși și sinceri, neținând nimic tăinuit unul față de celălalt; și puteți să vă luați la întrecere: cine va face mai mult voia celuilalt. Atunci viața e minunată.

 

În ceea ce privește copiii, eu nu cred că prin cuvinte se învață sau primesc ei duhul lui Dumnezeu. Am să vă spun o întâmplare. Știu un preot care are trei fii. Niciodată nu le-a ținut „predici”, și toți sunt în Biserică acum, unul dintre ei este chiar cleric. Iată cum făcea acest preot: aștepta până se duceau toți la culcare și, după ce adormeau, mergea, îngenunchea lângă patul lor și se ruga o vreme și astfel, duhul rugăciunii tatălui se împărtășea fiilor săi. Niciodată nu le-a ținut lecții, ci vorbea cu Dumnezeu și Dumnezeu grăia inimilor lor. Acum unul dintre ei este diacon și ceilalți doi sunt cântăreți în parohia lui.

 

Uneori credem că prin cuvinte putem face mare lucru. Însă când vrem să-i ajutăm pe oameni, de multe ori aduce mai multă roadă dacă vorbim cu Dumnezeu și Îl lăsăm pe El să găsească o cale de a grăi inimii lor.

 

 Arhimandritul Zaharia Zaharou, Lărgiți și voi inimile voastre!, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2009, p. 174

Ce rasplata au parintii pentru buna crestere a copiilor

Si tatii si mamele sunt rasplatiti deopotriva. Asculta ce spune Scriptura si unora si altora, caci nu le vorbeste mai putin femeilor decât barbatilor. Sfântul apostol Pavel spune: “… femeia, amagita fiind, s-a facut calcatoare de porunca”’ dar adauga: “dar ea se va mântui prin nastere de fii…” (I Timotei 2, 14-15).

El vrea sa spuna femeii urmatoarele: suferi ca prima femeie nu ti-a lasat altceva decât munci si dureri si nastere în veci ? Nu te speria si nu te mâhni si nu te revolta pentru ca bucuriile pe care le capeti din cresterea copiilor, daca vrei, te fac sa uiti durerile facerii si te fac sa simti ca, crescându-ti copiii, împlinesti o mare lucrare. Daca te îngrijesti sa le dai copiilor tai o educatie buna si îi conduci spre virtute, vei avea parte de mântuire. Munca, grija si aceasta lucrare a ta de mare însemnatate vor fi rasplatite din plin. Ca sa te convingi ca mama nu este numai cea care naste si ca nu în nasterea de prunci se afla rasplata, uite ce spune apostolul Pavel tot în aceeasi epistola despre vaduva: ” daca a crescut copii…” (I Timotei 5, 10). Nu spune doar daca a nascut, ci daca a crescut copii, pentru ca nasterea se datoreaza naturii, iar cresterea copiilor tine de o alegere.

Obiceiul de a citi Sfânta Scriptură ca pe o rugăciune

Cred că dacă ne facem obiceiul de a citi Sfânta Scriptură ca pe o rugăciune, în duh de rugăciune, ca și cum ar fi fost adresată nouă, scrisă pentru noi personal, atunci întotdeauna inspirația noastră, însuflarea noastră va spori. Citirea Scripturii în acest fel ne va aduce mari foloase în rugăciune și în orice lucru pe care îl facem înaintea lui Dumnezeu.

 

 Arhimandrit Zaharia Zaharou, Merinde pentru monahi, Ediția a IIa, Editura Nicodim Caligraful, Mănăstirea Putna, 2013

Exemplul lui Eli

Sau nu stiti ce a patit preotul Eli care n-a îndreptat cum trebuia slabiciunile copiilor sai? Daca un medic vrea sa trateze numai cu curatie o patima care nu se lasa dusa decât daca e taiata, o face cu neputinta de nevindecat. Nu foloseste terapia potrivita. Asa a facut si batrânul Eli. Desi trebuia sa-si pedepseasca copiii, pe fiecare dupa greseala lui, n-a facut-o. A fost foarte îngaduitor si a fost pedepsit si dânsul împreuna cu ei.

Noi care avem copii, sa ne îngrozim de ce a patit si sa ne îngrijim de educatia copiilor nostri, ca sa nu patim la fel. Fiecare sa aiba grija de cei cu care locuieste. Daca un copil a învatat ce este virtutea, va putea ocoli raul pe care i-l poate face pacatul si, alegând sa se poarte cu întelepciune si cumintenie, îsi va putea atrage ajutorul lui Dumnezeu de care as vrea sa ne bucuram toti.
(Omilia LIX la Facere)

Pâna unde trebuie sa-si asculte copiii parintii

“Copii, ascultati pe parintii vostri în Domnul..’” adica dupa voia Domnului. Dumnezeu, spune, a dat aceasta porunca. Ce am spune daca parintii cer lucruri absurde, nebunesti? Desigur, niciodata un tata nu va cere lucruri ciudate, chiar daca el este ciudat. Dar asa îl apara Apostolul pe copil spunând “în Domnul”, întelegând: “sa-ti asculti parintii când nu-ti cer sa faci ceva împotriva lui Dumnezeu. Adica, daca un parinte este idolatru, închinator la idoli, sau eretic, copilul nu trebuie sa-l asculte si sa fie ca el, pentru ca ar însemna ca se împotriveste voii Domnului (…).

Si baga de seama ca a pus o temelie minunata drumului nostru spre virtute, anume cinstirea parintilor. Foarte firesc. Mai întâi a interzis lucrurile pacatoase si apoi, voind sa ne aduca la virtuti, primul lucru pe care apostolul Pavel l-a facut a fost sa ne porunceasca sa ne cinstim parintii, pentru ca ei înaintea tuturor si imediat dupa Dumnezeu sunt cei ce ne-au dat viata, încât este firesc ca ei sa fie primii care sa se bucure de toate lucrurile noastre bune si pe urma ceilalti oameni.

Daca cineva nu are respect pentru parinti, niciodata nu va fi îngaduitor si tolerant cu ceilalti.

Sf. Ioan Gura de Aur, din ”Parinti, copii si cresterea lor” (Comentariu la Epistola catre Efeseni, Omilia XXI)

ACOLO UNDE NU POATE OMUL, AJUTA DUMNEZEU

“In vremea în care cerem ajutorul dumnezeiesc, Hristos ne leagă cu o sforicică prin harul Său şi ne ţine. Suflă vân­tul de ici şi de colo, dar nu ne primejduim fiindcă sun­tem legaţi. Însă atunci când omul nu înţelege că Hristos este Cel Care îl ţine, se desface de legătura sforicelei şi îl bat vânturile de ici şi de colo şi se chinuieşte”.

Dumnezeu ajută la orice lucrare care nu se poate face omeneşte
“- Ce fum este acolo?
- Ardem ceva. Părinte.
- Ati dat foc pe vântul acesta?
- Dar a plouat dimineaţă, Părinte.
- Deşi a plouat şi de s-ar fi făcut şi potop, dacă va porni un vânt, se va face atâta uscăciune încât toate vor deveni ca iarba de puşcă. “A plouat”, îti spune alta! Mai demult a luat foc acolo jos din neatenţia voastră. Ati uitat? Atunci când cineva se face de râs odată trebuie ca după aceea să fie foarte atent. Dumnezeu ajută acolo unde trebuie, acolo unde nu poate omul acţiona omeneste. Nu va ajuta nebăgarea noastră de seamă. In felul acesta defăimăm şi pe Sfinţi.

- Părinte, oare cum poate înţelege cineva întotdea­una pană la ce punct trebuie să acţioneze omeneşte?
Citeşte mai departe...

Biblia în istorie - Învierea fiului văduvei din Nain

„Nu plânge!…“

(Duminica a 20-a după Rusalii – Luca 7, 11-16)

Hristos Domnul la porţile Nainului. După ce în Capernaum vinde­case sluga sutaşului, a unui păgân în care Domnul a văzut credinţă mai multă decât la cei din Israel (Luca 7, 1-10). Dacă în cetatea aceea întâlnise boală şi-o biruise, aici şi-acum Hristos întâlneşte moartea, contraface­rea bucuriei... Nu-i uşor de închipuit ce tablou era acolo, câtă durere şi jale înconjurau biata văduvă al cărei unic copil (Luca 7, 12), deci unic pămân­tesc sprijin, era dus să fie dat ţărânii. Să fi remarcat în văduva aceasta Hristos taina văduvei din Sarepta Sidonului, duioasa disperare a aceleia? (3 Regi 17, 18). Aceea în care s-a luat de piept cu „omul lui Dumnezeu“, Ilie, cerându-i viaţa înapoi? Sau poate era ceva din – putem admite deja – văduvia propriei Maici şi din aducerea-aminte (înainte vedere) a faptului că undeva, tot la margine de cetate, Fiul Mariei, Unul-Născut, se va da iarăşi „sicriului de taină mântuitoare“ – ce este Crucea, spre mântuirea oricărui suflet. Cert este că Hristos, întâlnind durerea maicii, face din moarte, bucurie. Aşa cum numai El este în stare să facă!

Ce semnifică inscripția IC XC din icoana Mântuitorului?

În aproape toate icoanele bizantine care îl reprezintă pe Mântuitorul Iisus Hristos, numele Lui este scris sub forma IC XC. Aceste litere nu sunt altceva decât prescurtarea numelui lui Iisus Hristos în limba greaca: ΙΗΣΟΥΣ ΧΡΙΣΤΟΣ.

Originea acestui fel de a scrie îl găsim în manuscrisele primelor veacuri creștine. Probabil din respect față de persoanele sfinte, numele lor erau scrise prescurtat, adica doar prima și ultima literă. Deasupra lor se punea o linie orizontală, care atrăgea atenția cititorului că acela este un nume sfânt. Aceste abrevieri au fost împrumutate de iconografia bizantină, păstrându-se până în ziua de astăzi în icoanele Mântuitorului și ale Maicii Domnului.

sursa: http://www.doxologia.ro

Libertatea înseamnă a nu avea piedici în calea dragostei

Poate niciodată oamenii nu s-au preocupat de libertate mai mult decât astăzi. În vechime, discuţiile despre libertate erau o preocupare filozofică. De exemplu grecii, aveau nevoie de o filozofie a libertăţii care să se opună zeilor dezlănţuiţi şi tirani. Zeii grecilor îi asupreau pe oameni. Atunci când Prometeu, zeul umanist, a vrut să ducă focul oamenilor, Zeus l-a pedepsit, legându-l de o stâncă, unde vulturii îi ciupeau ficatul.

Religii care să se ocupe de libertatea omului sunt prea puţine, de fapt, numai una. Când spun “religie”, vreau să invit la corectitudine terminologică. Religie din latină înseamnă “re-legare”, adică restabilirea relaţiei dintre om şi Dumnezeu, două persoane. Pentru orientali, ideea unui Dumnezeu-Persoană este vulgară, ei nu o pot concepe. Orientalii nici nu au Dumnezeu, ei au doar învăţători care te învaţă să te “eliberezi”. De aceea, obsesia eliberării la orientali este o filozofie, alături de cea greacă sau cea nietzschiană, dar nu o religie. Musulmanii, care cred într-un Dumnezeu persoană, au o singură zi pe an, în decembrie, de sărbătoarea zisă “noaptea rugăciunii”, când Allah se coboară din al şaptelea cer până la primul cer şi atunci le aude rugăciunile. Niciodată Dumnezeul musulmanilor nu l-a numit pe vreun om prieten al său, aşa ca Hristos.

Excursie tineri. Mănăstirea Afteia - septembrie 2014

În perioada 18 – 20 septembrie 2014 un grup format din nouă tineri veseli şi frumoşi, veniţi din Deva, Hunedoara şi Petrosani, împreună cu părintele Adrian am participat la excursia de la Mănăstirea Afteia (Cioara) din judeţul Alba. Excursia a debutat cu slujba vecerniei, unde ne-am rugat împreună iar apoi am pornit la drum. Odată ajunşi la sfânta Mănăstirea, ne-a întâmpinat cu mare caldură părintele Paisie, care ne-a prezentat un scurt istoric al Mănăstirii, ne-a prezentat viaţa sfântului Sofronie de la Cioara, povăţuindu-ne apoi cu drag şi răspunzând întrebărilor noastre. Dânsul ne-a înştiinţat că am sosit într-un moment de mare însemnătate pentru locul acela, deoarece se împlineau 4 ani de la sfinţirea noii biserici în ziua în care am sosit noi. A urmat apoi o masă delicioasă cu preparate mânăstireşti şi odihnă, pentru a putea participa la slujba de noapte (miezonoptică). În zilele următoare ne-am integrat în viaţa mănăstirească, prin participarea la sfintele slujbe si prin participarea la ascultări; astfel unii dintre noi au ajutat la curăţatul cartofilor, alţii la curăţenie în sfânta biserică sau la pregătirea lumânărilor. Părinţii au fost foarte binevoitori şi ne-au răspuns în permanenţă întrebărilor, ne-au povăţuit şi îndrumat şi ne-au primit cu inima şi sufletul deschis, iar părintele Adrian a fost mereu alături de noi, participând împreună cu noi la ascultări, slujind la sfintele slujbe, povăţuindu-ne şi veselindu-ne. Timpul a trecut în zbor, şi a sosit vremea plecării acasă, deşi majoritatea dintre noi ne-am fi dorit să mai rămânem. Ne-am luat rămas bun de la părinţi, de la părintele Paisie care s-a ocupat în mod special de noi şi ne-am îndreptat cu pace şi bucurie în suflet spre casă. Pe drumul de întoarcere am făcut o scurtă oprire la Mănăstirea Strungari, unde ne-a întâmpinat maica stareţă monahia Dositeea şi unde am avut ocazia să ne închinăm sfintelor moaşte din biserică. Mulţumim lui Dumnezeu pentru că ne-a îngăduit această experienţă odihnitoare şi îmbucurătoare şi aşteptăm cu nerăbdare o nouă excursie, unde cu ajutorul lui Dumnezeu vom fi mai numeroşi.

Iubirea este însuşirea adevăratului creştin şi-l arată pe ucenicul răstignit al lui Hristos

Iubirea este însuşirea adevăratului creştin şi-l arată pe ucenicul răstignit al lui Hristos, care nu are nimic în comun cu lucrurile pământeşti. Fără iubire, nici chiar mucenicia nu foloseşte la nimic. 

Să dobândim, aşadar, această minunată harismă, de a ne iubi unul pe altul. Şi să nu spunem vreodată că iubim pentru că avem prieteni, unul mai mulţi, altul mai puţini. Aceasta nu este iubire adevărată, iubire creştinească, iubire după voia lui Dumnezeu. Cel ce are iubirea plăcută lui Dumnezeu nu-i iubeşte doar pe prietenii lui, care-l iubesc la rândul lor, ci pe toţi 143 oamenii, chiar şi pe duşmanii săi, care-l urăsc şi-l nedreptăţesc. Asta o spune Domnul: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi face să plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Că dacă-i iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veţi avea?” (Matei 5, 44-46). 

Sf. Cuv. Parascheva de la Iaşi şi o vindecare minunată

Venit în România pentru a face misionarism protestant, Michael Chunk a ajuns să fie botezat ortodox. Intrarea în Biserica Ortodoxă a avut loc în seara sărbătorii Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil din 2005, la biserica Sf. Gheorghe din Iaşi. În august 2008, a fost hirotesit citeţ de către ÎPS Nathanael, iar în august 2009 ipodiacon. De România îl mai leagă ceva: vindecarea sa de o boală gravă, în chip minunat, cu ajutorul Sfintei Parascheva. Iar boala şi vindecarea, nădăjduieşte el, vor fi un prilej şi pentru alţii de a se întoarce acasă. Iată mărturia lui:

„În timp ce eram la Iaşi, în România, mi-am pus mâna pe mâna Sfintei Cuvioase Parascheva şi m-am rugat ca, dacă este vreo suferinţă în trupul meu, Sfânta să mijlocească să fiu vindecat de ea.

Viața Sfintei Cuvioase Parascheva

Clik pe Sfanta Icoana

Acatistul Sfintei Parascheva

Biblia in istorie - Pilda semanatorului

Ieşit-a şi diavolul să-şi semene sămânţa lui în ţarina lumii…

Citiţi la Matei, capitolul 13, versetele 24-36, unde a spus Iisus pilda cu „vrăjmaşul“ care a semănat noaptea neghină în grâu, pe când dormeau semănătorii. Să luăm aminte că şi azi sunt doi semănători şi două feluri de seminţe. Cuvântul lui Dumnezeu este sămânţa cea bună, iar minciunile, clevetirile, batjocurile, vorbele urâte, zavistiile, sudalmele etc., sunt tot atâtea seminţe şi neghine din hambarul diavolului. Şi lucru dureros este că neghina diavolului mai iute prinde rădăcină şi creşte ca sămânţa lui Dumnezeu. Semeni o minciună seara, dimineaţa o găseşti înflorită şi înspicată în zece spice. Semeni o vorbă rea între doi oameni, o vezi cu ochii cum creşte şi dă roadă.

PILDA SEMĂNĂTORULUI

Sfântul Luca al Crimeei

Iată, şi eu am ieşit să semăn cuvântul lui Dumnezeu în inimile voastre fiindcă şi voi sunteţi ogor al lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu, iar pe mine m-a trimis Dumnezeu lucrător în ogorul Lui. Dar eu sunt un semănător sărac şi necăjit! „De ce eşti sărac şi necăjit?” – veţi întreba voi. Oare nu este sărac şi necăjit agricultorul care are doar opt desetine de pământ? Oare nu pot să raportez şi la mine cuvintele lui Dumnezeu spuse Prorocului Isaia, când l-a trimis să propovăduiască: Şi El a zis:
Du-te şi spune poporului acestuia: cu auzul veţi auzi şi nu veţi înţelege şi, uitându-vă, vă veţi uita, dar nu veţi vedea. Că s-a învârtoşat inima poporului acestuia, şi cu urechile lor greu aud şi ochii lor s-au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi să audă cu urechile şi cu inima să înţeleagă şi să se întoarcă, ca Eu să-i vindec (Isaia 6, 9-10)?

Zeci de mii de credincioşi ortodocşi, care locuiesc în ţinutul Tambovului mi-au fost rânduiţi să-i duc la Hristos, dar s-a înăsprit inima poporului acestuia şi îşi întorc urechile de la poruncile lui Hristos, şi ochii şi i-au închis ca să nu vadă sfinţenia şi să nu priceapă cu inima, şi să nu se întoarcă, ca Domnul să-i vindece pe dânşii.

TÂLCUIREA PSALMILOR - A CELUI ÎNTRU SFINŢI, PĂRINTELUI NOSTRU CHIRIL, ARHIEPISCOPUL ALEXANDRIEI

TÂLCUIRI DIN SFÂNTA SCRIPTURĂ PENTRU FIECARE ZI DIN AN

Sfântul Teofan Zăvorâtul

Prin spinii care înăbuşă cuvântul adevărului dumnezeiesc, afară de bogăţie, de desfătările şi necazurile lumeşti, trebuie să înţelegem în vremea de acum si feluritele învăţături mincinoase, răspândite de învăţaţi, care au pierdut adevărul si s-au abătut de pe calea lui. Asemenea învăţături sunt foarte răspândite la noi: unele se împotrivesc făţiş şi cu glas mare adevărului; altele o fac prin aluzii tainice, dar care pot fi înţelese de cei către care se îndreaptă, în fapt, ele lucrează precum o mireasmă ameţitoare: pătrunzând pe nebăgare de seamă, întunecă mintea şi o fac să-şi piardă conştiinţa limpede a celor ce o înconjoară. Cel ce s-a procopsit cu această miasmă începe să aiureze ca un lunatic, fiindcă toate i se înfăţişează cu totul altfel decât sunt de fapt si de cum se înfăţişează ele celui cu mintea sănătoasă, întâlnind un astfel de om, veţi vedea că la el a pierit nu numai adevărul, ci însuşi simţul adevărului s-a stins si minciuna s-a sălăşluit în toată alcătuirea minţii lui.

Dar ce e de făcut? Nu trebuie să asculţi şi să citeşti aiurelile lor; iar dacă le auzi ori le citeşti fără să vrei, scoate-ţi-le din cap, iar dacă nu, să le cerni prin sita gândirii sănătoase creştineşti si totul se va risipi ca fumul.

Editura Sophia, Bucureşti, 2006

Să fim foarte atenţi cu copiii noştri

Acolo unde au lipsit mamele, au dispărut uneori popoare şi s-au destrămat imperii.

 De aceea, să fim foarte atenţi cu copiii noştri, cu fetele noastre, pentru că acolo unde au lipsit mamele, au dispărut uneori popoare şi s-au destrămat imperii. Toate imperiile au pierit în momentul în care n-au mai fost mame! Domnul nostru cel sfânt, Ştefan cel Mare, dacă nu găsea mame ca Vrâncioaia, apoi nu se întâmpla ce s-a întâmplat. Şi dacă nu aveam noi de-a face cu mama lui Eminescu, căreia nu i-a trecut prin câmpul acesta al materiei cenuşii să facă un avort, sau de asemenea mama lui Mihai Viteazu, etc, nu eram noi nici în poziţia asta geografică şi nici în această admiraţie, căci avem şi vârfuri, oameni deosebiţi.

Sf. Teofilact al Bulgariei -Tâlcuire La Epistola Sf. Ap. Iuda

Păstorul şi ursul

Un păstor, care-şi pierduse viţelul cel mai frumos, se ruga zicând: “Doamne Dumnezeule, arată-mi pe hoţul viţelului meu şi duminică la biserică, îţi voi aduce jertfă o lumânare din cele mari!”

Abia rosti această rugăciune şi, deodată, apăru hoţul din pădure: un urs mare şi înfiorător.

“Atotputernice Dumnezeule, – se ruga păstorul luând-o la fugă, scapă-mă de de acest hoţ şi-ţi voi aduce duminică zece lumânări din cele mari!”

Să cerem în rugăciunile noastre, “mai ales, cele bune şi de folos sufletelor noastre”, căci altfel de cereri, dacă nu băgăm bine de seamă, pot fi spre răul nostru, împlinindu-se cuvintele Scripturii: “nu ştiţi ce cereţi”.

(din pildele Episcopului Grigorie)

Nu-L mâniaţi astfel pe Dumnezeu lăsându-le timp şi răgaz pentru orice altceva, dar nu şi pentru El.

Să nu-mi spună mie cineva că n-ar trebui să-i obişnuim pe copii cu lucruri duhovniceşti. Nu numai că trebuie să citească sau să audă astfel de lucruri, dar ar trebui ca mintea lor să fie tot timpul ocupată cu ele. Din cauza slăbiciunii voastre, nu spun să vă ocupaţi tot timpul cu cele duhovniceşti şi nici nu vă opresc de la a studia antichitatea, aşa cum nu vă opresc de la treburile voastre lumeşti, dar pretind ca măcar o zi din şapte s-o dedicaţi Domnului nostru, al tuturor. Cum nu e nefiresc, voi să le porunciţi servitorilor voştri să muncească tot timpul şi voi să nu dedicaţi nici o fărâmă de timp din odihna voastră lui Dumnezeu? Şi aceasta din moment ce această slujire a voastră nu lui Dumnezeu îi foloseşte, căci Dumnezeu nu are trebuinţă de nimic, ci tot vouă vă foloseşte. Când îi duceţi pe copii la teatre şi la spectacole necuviincioase, n-o faceţi ca să-i ajute la lecţii, când însă trebuie să câştige şi ei ceva şi din cele duhovniceşti, găsiţi întotdeauna pretexte zicând că sunt ocupaţi.

CUVÂNTARE LA PSALMUL AL ŞASELEA - Sfântul Anastasie Sinaitul

Biblia in istorie - Predica de pe munte - Iubirea vrajmasilor

Trinitas TV: Biblia in istorie - Predica de pe munte - Iubirea vrajmasilor (01 octombrie 2011)

invitat: preot Cristian Galeriu, Biserica Sfantul Silvestru (Bucuresti)

Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei!

Rugăciune a Sfântului Nicolae Velimirovici pentru vrăjmaşi

Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem! Vrăjmaşii m-au împins şi mai mult spre Tine, în braţele Tale, mai mult decât prietenii. Aceştia m-au legat de pământ şi mi-au răsturnat orice nădejde spre pământ. Vrăjmaşii m-au făcut străin faţă de împărăţiile pământeşti şi un locuitor netrebnic faţă de pământ. Precum o fiară prigonită, aşa şi eu, prigonit fiind, în faţa vrăjmaşilor, am aflat un adăpost mai sigur, ascunzându-mă sub cortul Tău, unde nici vrăjmaşii, nici prietenii nu pot pierde sufletul meu.

Doamne, binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem. Ei au mărturisit în locul meu păcatele mele în faţa lumii. Ei m-au biciuit, când eu m-am cruţat de biciuire. Ei m-au chinuit atunci când eu am fugit de chinuri.

Ei m-au hulit atunci când eu m-am măgulit pe mine însumi.

PREDICĂ LA DUMINICA A XIX-A DUPĂ RUSALII

Iubiţilor, iată-ne ajunşi în Duminica a nouăsprezecea după Pogorârea Sfântului Duh. La Liturghia de astăzi Evanghelia ce se cade a o citi este din Evanghelia de la Luca, capitolul 6, versetele 31-36. Ce ne spune?

„Zis-a Domnul: Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţile şi voi asemenea; şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce mulţumire puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac. Şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai.

Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi. Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv.”

O carte online - Pr. Dumitru Staniloae – Responsabilitatea crestina

Dumitru Staniloae - Responsabilitatea Crestina

Învăţătură asupra pocăinţii

„Întoarceţi-vă cătră mine, din toată inima voastră şi cu post şi cu plângere şi cu tânguire rumpeţi inimile voastre şi nu hainele voastre şi mă voiu întoarce cătră voi“, zice Domnul, la Ioil, în 2 capete.
Cine au văzut vreodinioară între zidiri atâta dragoste câtă iaste acéia ce arată soarele spre pământ, că de şi iaste luminătoriu mare al ceriului şi împărat al tuturor stélelor, iar lăsând célialalte stihii, îndrăgéşte şi iubeşte mai mult pre smeritul acesta de pământ şi spre dânsul are închinată toată pohta lui, pre dânsul luminează cu razele sale, pre dânsul împodobéşte cu de toate féliurile de copaci, pre dânsul încununează cu florile, pre dânsul îmbogăţéşte cu rodurile, pre dânsul hrănéşte cu lucrurile sale. Şi, pentru ca să nu să depărtéze de la el niciodată, face pururea o învârtejire împrejurul lui cu un umblet necontenit.

PRIMA OMILIE LA FAPTELE APOSTOLILOR - Sfântul Ioan Gură de Aur

Cum Îl osândeşti, omule, pe Dumnezeu cu atâta uşurinţă şi grabă?

 Ar putea vreodată Dumnezeu să-i urască pe săraci, şi desigur pe virtuoşi, şi să-i iubească pe bogaţi, şi desigur pe cei răi şi nemiloşi? Ca să nu păcătuieşti prin asemenea blasfemii şi cugete nebune, îţi voi explica ce iubeşte şi ce scârbeşte Dumnezeu.

 Dumnezeu îl iubeşte pe cel care păzeşte poruncile Sale. Pe acela, zice, „îl voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui” (Ioan 14, 21). Nu pe cel care are bogăţii, nu pe cel care este sănătos, ci pe cel „care păzeşte şi împlineşte poruncile Mele”. Şi pe cine scârbeşte Dumnezeu? Pe cel care nu păzeşte poruncile Lui.

Aşadar atunci când vezi pe cineva care nesocoteşte voia şi legea lui Dumnezeu, fie că-i bogat, fie că-i sănătos, să nu te îndoieşti că Dumnezeu şi-a întors faţa de la el. Dimpotrivă, pe cel virtuos şi evlavios, fie că-i sărac, fie bolnav, Dumnezeu îl iubeşte. N-ai auzit ce spune Scriptura? „Domnul îl ceartă pe cel pe care-l iubeşte şi-l bate pe fiul căruia-i poartă de grijă” (Proverbe 3, 12). Îmi vei spune, desigur, că mulţi oameni se smintesc din pricina asta. De vină e mintea lor. Pentru că nu gândesc în acest fel simplu: răsplata nu este dată în viaţa aceasta trecătoare. Aici este treapta nevoinţelor. Premiile şi cununile se vor da în viaţa de dincolo. 

SFINTELE TAINE ALE BISERICII

Harul divin, pierdut prin păcatul lui Adam, a fost redobândit oamenilor prin jertfa de pe cruce a Mântuitorului: „Căci legea prin Moise s-a dat, iar harul și adevărul prin Iisus Hristos au venit” (Ioan 1,17).

          Îndreptarea sau sfințirea omului prin harul divin se realizează însă în Biserică, Trupul tainic al lui Hristos, așezământ întemeiat de El și înzestrat cu puterea și mijloacele necesare spre a împărtăși credincioșilor mântuirea obiectivă sau răscumpărarea. Dar această putere sau energie care izvorăște în mod nemijlocit asupra acestora, ci este legată de anumite semne și lucrări văzute, care sunt organele purtătoare sau transmițătoare ale harului, deci sunt mijloace de mântuire și sfințire a credincioșilor.

Acoperământul Maicii Domnului

Era în anul 911 la Constantinopol. Profitând de faptul că împăratul Leon cel Înţelept era dus cu oastea să apere hotarele, duşmanii creştinătăţii au împresurat oraşul cu gând să-l cucerească. Locuitorii fugeau care încotro căutând locuri unde să se ascundă. În vinerea aceea veniseră mulţi credincioşi la mânăstirea Maicii Domnului din Vlaherne. După o tradiţie veche şi frumoasă aici se făcea priveghere de toată noaptea în cinstea icoanei făcătoare de minuni, Mijlocitoarea.Fiind un cartier mărginaş al Constantinopolului, Vlaherne era expus primejdiei năvălirii păgânilor însă creştinii umpluseră biserica şi se rugau Maicii Domnului să-i izbăvească de năpastă. Multe minuni se făcuseră la această icoană de-a lungul timpului de aceea credincioşii îşi puneau viaţa lor şi a copiilor lor în mâinile Maicii Domnului nădăjduind că nici de data aceasta nu vor rămâne fără ajutor.

Mult pot şi sfinţii lui Dumnezeu, dar nici unul cât Maica Domnului

Să aveţi mare evlavie, fraţilor, la Fecioara Maria şi fericită este casa şi familia aceea care are în casă icoana Maicii Domnului şi în fiecare dimineaţă îi citeşte Acatistul şi cinstitul ei Paraclis şi toţi ştiu rugăciuni către Maica Domnului. Mult pot şi sfinţii lui Dumnezeu, dar nici unul cât Maica Domnului. Dacă nu era Maica Domnului în ceruri, între Sfânta Treime şi noi, lumea asta se pierdea de mult. Ea pururea stă în genunchi şi se roagă Preasfintei Treimi. Ea este a patra faţă duhovnicească din ceruri. Întâi este Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, adică Sfânta Treime, apoi a patra este Maica Domnului. Auziţi cum cântă Biserica:Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii… Aţi auzit? De ce? Ea a purtat în pântecele ei pe cel ce a zidit serafimii şi heruvimii din nefiinţă. Ea n-a purtat un sfânt în pântecele ei; ci pe Fiul lui Dumnezeu, pe Cel ce a făcut heruvimii şi serafimii numai cu gândirea, pe care L-a purtat în pântecele ei. Şi ea n-are împărtăşire de Dumnezeu cu participare, cum au heruvimii sau serafimii sau preafericitele tronuri.

din ”Ne vorbeşte părintele Cleopa”, vol. 7, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 22