widgets

duminică, 26 aprilie 2015

Sfântul Ignatie Briancianinov, predică în Duminica Mironosiţelor

Evanghelia a vestit astăzi despre nevoinţa sfintelor femei care au urmat Dumnezeu-Omului în vremea pribegiei Lui pământeşti, care au fost martore ale patimilor Lui şi au fost de faţă la îngroparea Lui.

Îngroparea s-a petrecut în seara zilei de vineri. Când răutatea iudeilor s-a revărsat ca lava de foc dintr-un vulcan nu numai asupra Domnului, ci şi asupra tuturor apropiaţilor Lui, când Sfinţii Apostoli au fost siliţi să se ascundă sau puteau privi numai din depărtare la uimitoarea întâmplare; când numai ucenicul cel iubit, pentru care nimic nu era prea înfricoşător, a rămas nedespărţit de Domnul: atunci ucenicul care se ascunsese întotdeauna, care îşi tăinuise întotdeauna aşezarea inimii de teama răzbunării Sinedriului, având un loc de cinste în acesta, Iosif Arimateanul, trece dintr-o dată peste toate piedicile,şovăielile, nedumeririle care-l legau şi-l tulburau până atunci, merge la recele şi crudul Pilat, cere trupul celui omorât cu moarte de ocară, îl primeşte, îl îngroapă cu evlavie şi cu cinste.

duminică, 12 aprilie 2015

Predica Parintelui Cleopa la Invierea Domnului

Hristos a înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi (I Cor. 15, 20)

Hristos a înviat !

Iubiţi credincioşi,
Astăzi prăznuim praznicul praznicelor şi sărbătoarea sărbătorilor. Astăzi este bucurie duhovnicească pretutindeni în lumea creştină. Astăzi Domnul şi Dumnezeul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos a luminat toate prin învierea Sa. Cerul şi pămîntul după cuviinţă să se veselească, căci lumina Învierii Domnului a umplut de lumină cerul şi pămîntul şi iadul şi pe toţi cei ţinuţi în legăturile morţii cu nădejdea învierii, la veşnică veselie i-au adus prin coborîrea Mîntuitorului în iad. Astăzi Hristos, viaţa noastră a pus temelie nouă neamului omenesc prin învierea Sa şi a încununat toate minunile preaslăvite făcute de El pe pămînt.

sâmbătă, 11 aprilie 2015

Veniți de luați lumină!

Veniți de luați lumină !
S-a auzit un glas biruitor în noapte.
C-a înviat Iisus Hristos, Mântuitorul lumii
Și ne-a adus prin jertfa Sa, iertare de păcate.

Duminica Învierii 

Sf. Înviere - ora 24 
 Sfânta Liturghie - ora 1:30 - 3:00 

Ceasurile Paștilor : A doua Înviere - ora 10:30 

Vă aşteptăm cu frăţească dragoste să fim împreună părtaşi la bucuria Învierii Domnului și Mântuitorului nostru!

Predica in Sfanta si Marea Sambata

Fratilor, daca cineva dintre cei necredinciosi si necunoscatori ai tainelor noastre ar intra astazi in vreuna dintre bisericile noastre, s-ar mira foarte mult de cele ce se petrec intr-insele: noi stam imprejurul sicriului unui mort, suspinam si oftam deasupra lui si, in acelasi timp, credem ca in acest sicriu este izvorul vietii si al nestricaciunii!

Daca Mantuitorul vostru, ne-ar zice necredinciosul, este invierea si viata, atunci cum a putut fi El omorat si inchis in mormant? De indata insa ce El a murit si a fost ingropat, cum va mai poate darui voua viata si nestricaciune? Una din doua: sau plangeti, sau va bucurati! Dumnezeu nu moare, mortul nu mai invie!

Asa ne-ar putea zice noua astazi orice necredincios. Dar dansul, fratilor, tot asa ne-ar vorbi daca l-am duce in Eden, unde locuiau candva stramosii nostri. Acolo ei au gustat dintr-o mancare care parea a fi buna la gust si frumoasa la vedere (Fac. 3, 6) dar, in loc de sat, a urmat foame vesnica si vesnica moarte. Se deschid ochii stramosilor nostri, dar nu vad pe ispititorul, ci isi vad numai goliciunea lor! Ei au vrut sa fie ca niste dumnezei, dar se indeparteaza de Dumnezeu!

vineri, 10 aprilie 2015

Predică la Vinerea Mare – Dumnezeu printre ucigători

rastignirea
Hristos pe Golgota! Mântuitorul pe Cruce! Cel Unul drept în chinuire mare! Iubitorul de oameni ucis de oameni! Să se ruşineze cel care are conştiinţă! Să plângă cel care are inimă! Să priceapă cel care are minte!

Cu ce putem asemui această întâmplare – tainică precum nesfârşitul, vârtos precum pământul şi înfricoşător precum iadul? Dintre milioanele de întâmplări care au loc în fiecare zi în întreaga lume, care se pot afla întru priveliştea ochilor noştri şi întru auzul urechilor noastre, cu care faptă putem asemui această lucrare, care nu s-a mai pomenit, a răufăcătorilor de pe Golgota? Cu un miel printre lupii răpitori? Sau cu un prunc neprihănit în fălcile unui împărat precum şarpele? Sau cu o mamă înconjurată de fiii şi fiicele sale nebune? Sau cu căderea meşteşugarului în maşinăria pe care el însuşi a făcut-o, ca să fie făcut bucăţi bucăţele de roţile maşinăriei? Cu Abel, care a fost ucis de fratele său? Aflaţi mai multe »

joi, 9 aprilie 2015

Învățătură la Joia Mare. [În] noaptea spre Vineri

Despre muncile/ Patimile Domnului nostru Iisus Hristos. Cum se cade nouă a jeli și a ne scârbi[1] pentru păcatele noastre, căci pentru ele a răbdat munci/ chinuri Domnul Hristos
*
În această zi de azi, iubiții mei creștini, prăznuim și pomenim muncile/ Patimile Domnului nostru Iisus Hristos, care au avut loc în anul 5.533 de la începutul/ facerea lumii.
Prăznuim chinurile Izbăvitorului nostru, ale lui Hristos. [Dar] nu cu bucurie, ci cu jale și cu lacrimi.
Și cu obidă/ amărăciune [le] pomenim și ne aducem aminte de munca cea grea a Domnului nostru. Cu durere și cu rușine…
[Fapt pentru] care fiecare creștin e dator ca Patima Lui să o gândească/ să o contemple și să o aibă înaintea ochilor. Aflaţi mai multe »

luni, 6 aprilie 2015

Pe urmele Mântuitorului - 12 popasuri pe drumul Crucii

Întâiul popas din drumul Crucii 
 
Cel dintâi popas din drumul Crucii este locul unde s-a adus sentinţa de moarte a Mântuitorului, în curtea lui Pilat. Amintirea acestui loc se păstrează şi azi în clădirea aşa-numită „pretoriu”. O tăbliţă cu slove latineşti spune că aici a fost judecat la moarte Mântuitorul şi de aici a plecat spre Golgota. Dar despre acest loc am vorbit pe larg mai înainte. Când toate pregătirile răstignirii fură gata, iudeii şi ostaşii plecară să iasă cu Domnul afară din curte. Afară la poartă aştepta Crucea răstignirii pe care Mântuitorul trebuia să o ducă în spate până sus la Golgota. Din clipa în care Mântuitorul a luat Crucea în spate, începe o parte nouă – şi partea cea din urmă – a sfintelor Patimi.

duminică, 5 aprilie 2015

Predica a Parintelui Arsenie Boca de Duminica Floriilor



Faima învierii lui Lazăr străbătuse toată Iudeia şi o aflaseră toţi pelerinii care veniseră în Ierusalim şi împrejurimi, pentru praznicul iudeilor, al Paştilor. Toţi voiau să vadă pe Iisus şi pe Lazăr.Deci când toţi cei simpli fericeau pe Iisus, cărturarii şi fariseii se umpleau de venin, vrând să-L omoare şi pe Iisus şi pe Lazăr.Momentele acestea le-a ales Iisus începătură a pătimirii Sale.Cei simpli şi curaţi, aflând că Iisus vrea să vie în Ierusalim s-au hotărât să-L primească deosebit de până acum.Iisus le-a preţuit dragostea. Şi-a împrumutat un asin – că era sărac. (In tot răsăritul asinul are cinstea pe care o are la noi oaia.)

Aceasta e intrarea triumfală în Ierusalim.Toată gloata aceasta, noroadele, aveau o bucurie ca niciodată. Numai fariseii nu se bucurau, ci bucuria tuturora le învenina şi mai rău inima.Nici Iisus nu se bucura, dar cinstea bucuria pe care o vedea. Toţi care-L cunoşteau în Ierusalim ieşiseră întru întâmpinarea Lui. în Ierusalim rămăseseră numai cei ce nu-L cunoşteau. Aceştia îl primesc rece şi cu suspiciuni.