Cum vezi dacă se află în tine frica lui Dumnezeu?

De te osîndeşte cineva şi suferi — nu este în tine plînsul adevărat. De se întîmplă cu tine o faptă de dare şi luare şi te vor lipsi unii de ceva şi te vei supăra — nu este în aceasta frica lui Dumnezeu. De vor spune vreunii vreun cuvînt împotriva ta şi te tulburi — nu este acea frică nici în aceasta. De te laudă cineva şi primeşti — nu este ea nici în aceasta. De te înjură vreunii şi te doare — nu este nici aci.

De alergi la cei slăviţi ai lumii, dorind prietenia lor — nu este nici aci. De vor vorbi vreunii cu tine şi vei voi să le opui cuvîntul tău — nu este nici aci. De vor trece cu vederea cuvintele tale şi te va durea — nu este nici aci. Căci toate acestea îl arată pe omul vechi că trăieşte şi stăpîneşte, că nu sînt aci cele ce-l războiesc pe el, nici plînsul adevărat al celui în care lucrează Dumnezeu.

Sfaturi duhovnicești ale Sf. Simeon Noul Teolog

Pentru că astăzi Biserica Ortodoxă îl sărbătorește pe Sfântul Simeon Noul Teolog, am așezat mai jos câteva mărgăritare duhovnicești din scrierile lui:

"Faţă de Dumnezeu trebuie să-ţi păzeşti conştiinţa curată, ca toate câte le ştii că nu slujesc Lui, să nu le faci; faţă de părintele tău, ca să faci tot ce îţi spune potrivit scopului pe care-îl urmăreşte, neadăugând şi netăind nimic; faţă de oameni trebuie să-ţi păzeşti conştiinţa, ca cele ce tu le urăşti, altuia să nu le faci; iar faţă de lucruri trebuie să te fereşti de trecerea măsurii în tot ce faci: în mâncare, în băutură şi în îmbrăcăminte. Simplu grăind, toate câte le faci ca în faţa lui Dumnezeu, ca să nu fii mustrat în vreo privinţă de conştiinţă."

"Neascultând de un povăţuitor iscusit, nu-ţi dai seama de limitele puterii tale, te supraevaluezi, n-are cine te face atent la scăderi şi greşeli ale tale."

Cuvântul Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc, la Sfânta Litrughie

Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, Deva VI, din Piața Operei, nr. 1 - la Adunarea anuală a Oastei Domnului de la Deva, din 13 sept. 2015

Înregistrarea evenimentului din 13.09.2015, din parohia noastră

Sf. Teofan Zăvorâtul – Despre purtarea Crucii

Crucea personală a fiecăruia, când se uneşte cu Crucea lui Hristos, atunci puterea şi lucrarea acesteia din urmă trece asupra noastră, devenind un fel de canal prin care, din Crucea lui Hristos, se revarsă asupra noastră orice binefacere şi orice dar desăvârşit.

Prin urmare, crucile personale ale fiecăruia sunt la fel de necesare în lucrarea mântuirii pe cât este şi Crucea lui Hristos. Nu veţi întâlni nici un mântuit care să nu fi fost purtător de cruce. De aceea, fiecare este înconjurat din toate părţile de cruci, ca să nu se ostenească căutându-şi crucea şi ca să fie aproape de puterea mântuitoare a Crucii lui Hristos.

Putem spune şi aşa: uită-te în jurul tău şi înlăuntrul tău, descoperă-ţi crucea, poart-o cum se cuvine, unită cu Crucea lui Hristos şi vei fi mântuit. Cu toate că fiecare îşi poartă crucea şi fără să vrea şi, de cele mai multe ori, crucea nu este uşoară, ci anevoie de purtat, totuşi nu fiecare o priveşte în lumina Crucii lui Hristos; nu fiecare o pune în slujba lucrării mântuirii sale; de aceea, crucea nu este mântuitoare pentru fiecare.

Despre purtarea crucii - Mitropolit Bartolomeu Anania

Purtarea crucii

Orice cruce aţi asuma, să nu uitaţi direcţia în care trebuie să vă îndreptaţi cu ea. Mântuitorul nu ne îndeamnă doar să ne luăm crucea. Ci şi să-L urmăm. Să-I călcăm pe urme pe culmile Golgotei, să trecem de la vorbirea despre Cruce, la purtarea ei. Să ne facem, în harul Duhului Sfânt, ucenici gata de mucenicie cotidiană, de purtare cu Hristos şi în direcţia Lui a propriilor noastre vieţi. O viaţă în care ne purtăm crucea nu înseamnă, numaidecât, o viaţă grea. Crucea paternităţii ori a maternităţii, crucea de a fi fiul bun al unor părinţi buni, crucea copilului dedicat învăţatului ori a tânărului care îşi doreşte să fie curat şi să nu murdărească slava lui Dumnezeu cu mizeriile lumii, crucea medicului care vrea să rămână medic, a profesorului decent în educaţie ori a jurnalistului decent în informaţie şi scriitură sunt numai câteva dintre formele de crucificare bucuroasă.

Vă invităm la o după-amiază duhovnicească

Cu ajutorul lui Dumnezeu acest eveniment va fi transmis in direct pe www.oasteadomnului.tv

Părintele Crăciun Opre

Cum faci tu de ești totdeauna atât de mulțumit?

Într-o zi, un om simplu, cunoscut pentru viața sa curată, a fost întrebat de un vecin:

-Cum faci tu de ești totdeauna atât de mulțumit? Niciodată nu te-am văzut supărat.

Foarte simplu - a răspuns celălalt. În fiecare dimineață, când mă trezesc, privesc întâi cerul. Așa îmi aduc aminte de DUMNEZEU, de mila și bunătate. Apoi, privesc pământul. Astfel îmi amintesc de moarte și de JUDECATA DE APOI. În cele din urmă privesc în jurul meu, lumea întreagă ce se trezește în fiecare dimineață. Așa mi-aduc aminte de semenii mei, de cei care suferă de boli sau neputințe, de cei ce au o viață mai grea decât a mea și pe care i-aș putea ajuta. În felul acesta mă bucur pentru ceea ce sunt și pentru ceea ce pot face. Bunătatea izvorâtă din dragoste aduce totdeauna liniște și mulțumire, atât în sufletul celui care primește cât și în sufletul celui care dăruiește cu dragoste.

Cum vom raspunde chemarii la nunta Fiului de Imparat?

Sfântul Ioan Gura de Aur

„Ai văzut câtă deosebire este între fiu şi slugi şi în pilda de mai înainte şi în pilda aceasta? Ai văzut cât de mult se aseamănă aceste două pilde, dar şi cât de mult se deosebesc? Şi pilda aceasta ca şi cealaltă arată îndelunga răbdare a lui Dumnezeu, marea Lui purtare de grijă şi nerecunoştinţa iudeilor. Dar are ceva mai mult decât cealaltă. Vesteşte mai dinainte şi căderea iudeilor şi chemarea neamurilor; în afară de aceasta mai arată câtă nevoie este de o viaţă virtuoasă şi cât de mare e pedeapsa celor ce n-au grijă de purtarea lor.

Si este bine că pilda aceasta vine după cealaltă. Pentru că în pilda de mai înainte Hristos a spus: „Şi se va da neamului care va face roadele ei” (Matei 22, 1-4), în pilda aceasta arată şi cărui neam se va da via; şi nu numai aceasta, ci arată iarăşi şi negrăita purtare de grijă de iudei. In cealaltă pildă se părea că numai înainte de răstignire îi cheamă pe iudei; în pilda aceasta Se sileşte să-i cheme chiar după ce iudeii L-au ucis pe Domnul. Când trebuia să le dea pedeapsa aceea prea cumplită, atunci îi cheamă la nuntă şi-i cinsteşte cu cea mai înaltă cinste. In pilda cealaltă n-a chemat întâi neamurile, ci pe iudei, în pilda aceasta la fel.

Părintele Calciu Dumitreasa: Nunta fiului de împărat (AUDIO)

Pentru a asculta dati click pe fotografie

Omul care se roagă devine biserica lui Dumnezeu

Rugăciunea este întoarcerea omului către Dumnezeu, tinderea zidirii spre lumina Celui Nezidit. Purtând în sine suflarea dătătoare de viață a lui Dumnezeu și chemând Numele Său, omul atrage asupră-și „cercetarea” Lui (Iov 7, 18). Omul de rugăciune devine „biserică a lui Dumnezeu” (1 Corinteni 3, 16), iar Domnul Își întoarce pururea ochii și inima către el și-l pecetluiește cu Numele Său (Regi 9, 13).

 

Această împreună-lucrare de întoarcere a omului către Dumnezeu și a lui Dumnezeu către om naște o legătură personală, o părtășie între ei. Pentru om, această legătură este adâncă și dătătoare de viață. Așadar, rugăciunea este mijlocul cel mai de preț și fără de care părtășia omului cu Dumnezeu nu este cu putință.

 

(Arhimandritul Zaharia (Zaharou), Lărgiţi şi voi inimile voastre!, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2009, pp. 149-150)

DE LA VINDECARE LA MÂNTUIRE

         

 Când vorbim de vindecare nu înțelegem simplu vindecarea trupească, nici una exterioară, vindecare vizibilă, care se termină prin unele schimbări exterioare, ci , în principal, înțelegem vindecarea care se face în adâncul inimii omului. Nu este vorba despre o simplă teorie morală, ci despre vindecarea interioară.^[1]

                Bolile fizice au întotdeauna cauze sufleteşti sau spirituale, care nu pot fi descoperite eficient decât în Biserică, trupul tainic al lui Hristos Mântuitorul. Medicina atee ignoră aceste cauze adânci, se rezumă la efectele lor (între care încearcă să stabilească rela­ţii de “cauzalitate” pur materială) şi se opreşte neputincioasă la poarta morţii. Medicina atee crede, mai mult sau mai puţin înfricoşată, că moartea înseamnă dispariţie în neam. Medicina creştină trăieşte însă în adevărul Învierii lui Hristos, Care ne-a eliberat de frica morţii şi ne-a dat încredinţarea vieţii veşnice. În creştinism, vindecarea primeşte pentru prima dată un sens eshatologic, adică legat de mântuirea şi îndumnezeirea omului întreg, în perspectiva tainică a obşteştii învi­eri şi veacului ce va să vie, când, după cuvântul apostolic, „acest trup stricăcios se va îm­brăca în nestricăciune”. Pentru prima dată cuvântul „vindecare”, în accep­ţie medicală, devi­ne insuficient, fracturat de însuşi sensul lui biologic.^[2]

Cuvînt la începutul Indictionului, adică la Anul Nou (1 septembrie)

Vieţile Sfinţilor pe luna septembrie

Dumnezeu, Împăratul veacurilor, Cel ce a pus vremile şi anii întru a Sa putere, a aşezat spre slava Sa şi spre folosul oamenilor felurite praznice. În Vechiul Aşezămînt a dat poruncă să se prăznuiască în chip deosebit luna lui septembrie, la începutul anului bisericesc, ca poporul ales să se îndulcească de roadele cîmpului, slujind bunului Dumnezeu cu mai multă dragoste.

A grăit Domnul cu Moise şi a zis: "Spune fiilor lui Israel: În luna a şaptea, ziua întîi a lunii să vă fie zi de odihnă, sărbătoarea trîmbiţelor şi adunare sfîntă să aveţi; nici o muncă să nu faceţi, ci să aduceţi ardere de tot Domnului" (Leviticul 23, 24-25). Că precum Atotcreatorul, după zidirea lumii şi a tuturor făpturilor Sale, a binecuvîntat şi a sfinţit ziua a şaptea, odihnindu-Se întru dînsa, aşa i-a poruncit şi omului, zicînd: "Şase zile să lucrezi, iar în ziua a şaptea, care este sîmbăta (sabatul) Domnului Dumnezeului tău, să nu faci nici un fel de lucru în această zi". La fel şi ziua întîi din luna a şaptea a binecuvîntat-o şi sfinţind-o, a poruncit poporului Său să se odihnească de lucrurile lui. În cartea Leviţilor zice către Moise: "În ziua a cincisprezecea a lunii a şaptea, cînd vă strîngeţi roadele pămîntului, să sărbătoriţi sărbătoarea Domnului şapte zile..." (Leviticul 23, 39).

1 septembrie – începutul anului bisericesc

Spre deosebire de anul civil, care incepe la 1 ianuarie, prima zi din anul bisericesc este 1 septembrie, pentru ca, dupa traditia mostenita din Legea Veche, aceasta a fost prima zi a creatiei si ziua in care Mantuitorul nostru Iisus Hristos si-a inceput activitatea Sa pe pamant. Parintele prof. dr. Mihai Aurel, director al Seminarului Teologic Liceal Ortodox “Nifon Mitropolitul” din Bucuresti, ne-a spus ca ‘dupa traditia mostenita din Legea Veche, in aceasta zi, care era si inceputul anului civil la evrei, s-a inceput creatia lumii si tot in aceasta zi si-ar fi inceput Mantuitorul activitatea Sa publica atunci cand a citit in Sinagoga cuvintele proorocului Isaia cap. 61, v. 1-2, care profeteau despre Sine, cuvinte reluate si la Luca 4, dupa cum gasim si in sinaxarul zilei din Mineiul lunii Septembrie’.

O carte online - Sf. Ioan Scărarul - Scara Raiului

Cartea de faţă arată drumul cel bun celor ce aleargă să-şi scrie numele în cartea vieţii celei din ceruri. Cei ce o vor citi şi îi vor urma ei, vor fi povăţuiţi de către dânsa, fără de rătăcire şi în mod desăvârşit îi va ridica de la cele pământeşti, spre cele sfinte, arătând pe Dumnezeu celui pe care l-a ridicat până sus. Care scară, cred eu, a văzut-o şi Iacob, cel ce a îndepărtat patimile, când se odihnea pe patul lui cel pustnicesc.

1. Despre lepădarea şi despărţirea de viaţa deşartă;
2. Despre neîmpătimire sau neîntristare;
3. Despre înstrăinare şi despre cele din visurile tinerilor;
4. Despre mucenicia bărbăteştii ascultări;
5. Despre îngrijita şi sincera pocăinţă şi despre închisoarea cea bine plăcută lui Dumnezeu, a celor pedepsiţi;