Dumnezeu este ajutătorul nostru întru nevoi

Sfântul Ioan Gură de Aur,

 din ”Predici la duminici si sărbători”

„ Iar după ce s-a săvârşit Irod, iată îngerul Domnului în vis se arată lui Iosif în Egipt, zicând: sculându-te ia pruncul şi pe muma lui, şi mergi în pământul lui Israil, că au murit cei ce căutau să ia sufletul pruncului” . (Mat. II. 19, 20).

Când tu, frate, eşti lovit de vreo nenorocire, care te pune în necaz, nu căuta scăpare la oameni, nu te rezema pe ajutorul muritorilor, ci trecând pe lângă toţi alţii, aleargă la adevăratul doctor al sufletului tău.

Numai El singur poate vindeca sufletul nostru, el, „care l-a făcut” (Ps. XXXII, 15), şi numai El, care cunoaşte faptele noastre, poate pătrunde şi în conştiinţa noastră, a atinge inima noastră şi a deştepta duhul nostru.

Hristos se naşte, slăviţi-L!

Viaţa să vă fie numai bucurie; / Sfânta Sărbătoare, numai înălţare; Anul care vine, numai roduri pline; / – de la Cel din Cer, lerui, Doamne, ler.

Fie ca Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos să vă umple sufletele de bucurie şi casele de binecuvântarea Celui ce a mântuit lumea! Lumina stelei de la Betleem să ne călăuzească viaţa spre tot binele şi adevărul. Asemeni păstorilor de odinioară, să aducem slavă Celui ce S-a întrupat din Sfânta Fecioară Maria, pentru ca să ne mântuiască prin iubirea Sa dumnezeiească. Şi asemeni magilor de la Răsărit, să Îi aducem Pruncului născut în iesle darul inimii noastre – credinţă neclintită În Cel ce S-a făcut Om, pentru a ne ridica din robia morţii, la dragostea cea fără de sfârşit a Tatălui ceresc.

 Hristos se naşte, slăviţi-L!

Despre colinde si colindat

Pr. Mihai-Andrei Aldea

Gânduri triste, de început

Pe măsură ce străinii laudă tot mai mult comorile culturii populare vechi româneşti începe şi la noi să se schimbe felul în care sunt privite. Căluşul, de pildă, o tradiţie românească aproape cu totul pierdută şi preschimbată azi în spectacol folcloric, Căluşul, ei bine, a intrat pe lista UNESCO ca parte a tezaurului cultural fundamental al omenirii. Am cunoscut eu însumi, nu prin mijlocire, oameni ce îşi exprimau dispreţul pentru „ţopăiala cu beţele”, pentru ca, odată aflată aprecierea internaţională, să devină mari „apărători” şi chiar „exegeţi” ai Căluşului (de fiecare dată cu la fel de puţină pregătire în noua poziţie şi la fel de subiectivi ca şi în cea dinainte).

Colindul se află într-o foarte asemănătoare stare cu cea a Căluşului. An de an, tot mai puţini oameni deschid uşa apartamentului sau casei colindătorilor, chiar dacă ascultă, din moliciunea fotoliului, patului sau canapelei, „colindele” difuzate de aparatele radio şi tv. An de an, tot mai mult se uită ce a fost Colindul, parte a unui fel de viaţă deja legendar – în bine sau rău, după voia fiecăruia. Se stinge colindatul, sunt ucişi colindătorii, ucişi de împietrirea sufletească a mulţi, tot mai mulţi dependenţi de televizor, care au ajuns la confuzia între spectacol şi viaţă, au ajuns să trăiască prin corespondenţă, prin intermediul halucinanţilor eroi de pe sticla micului ecran. Iar viaţa şi lumina, amândouă adevărate, pe care Colindul le aducea în casele şi sufletele Românilor de altădate rămân străine fidelilor telespectatori ai unei realităţi care nu mai este atât virtuală cât mai ales ireală.

Naşterea Domnului – Evanghelia Întâiului Născut

Sf.Nicolae Velimirovici,  din PREDICI

(la Ajunul Crăciunului şi Utrenia Zilei de Crăciun)

Matei 1:18-25

Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns. Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui Iisus căci El va mântui poporul Său de păcatele lor. Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice: “Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu.” Şi deşteptându-se din somn, Iosif a făcut aşa precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe logodnica sa. Şi fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus.

O naștere „de Sus”, pentru înnoirea/transfigurarea celor ,,de jos”

Apasă aici pentru a descărca Pastorala de Craciun.

TEOLOGIE ŞI EUHARISTIE

Pr. Alexander Schmemann

Situaţia actuală a teologiei ortodoxe trebuie caracterizată prin două cuvinte: confuzie şi trezire. Prin confuzie mă refer la o evidentă lipsă de unitate în rândul teologilor ortodocşi: unitate a limbajului teologic, unitate a metodei, consens în ceea ce priveşte întrebările şi modul în care sunt formulate soluţiile lor. Teologia noastră se dezvoltă într-o pluralitate de „chei” teologice şi în mai multe cadre teologice care se exclud reciproc. Totuşi, această confuzie este şi semnul unei treziri, al unei noi căutări de perspective teologice cu adevărat ortodoxe.  Aflaţi mai multe » 

,, Parohia Mea" nr. 10 , Decembrie 2014

Lipsa de ruşine jigneşte pe Dumnezeu în lucrările Sale

Dumnezeu, ca un “lucrător îndemânatic”, a făcut pe om, a făcut să se nască o frumuseţe ce uimeşte, fiinţă de o onoare aparte.

Nu jigniţi, aşadar, pe Creator şi nu faceţi din lucrarea îndemânării Lui un lucru de desfrânare şi de nerozie.

Minunaţi-vă de frumuseţe ca să slăviţi pe Creator (…)

Lucrarea e frumoasă. Se cade, aşadar, să adorăm pe Cel ce a săvârşit-o, nu să-L jignim. Dacă cineva, stând în faţa unei statui de aur, a unei efigii împărăteşti, le-ar întina, nu i s-ar cuveni pedeapsă grea? Când, aşadar, o necuvenită purtare în lucrurile omeneşti poate duce la o atât de mare pedeapsă, cu cât mai mult se cuvine pedeapsa celui ce necinsteşte lucrarea lui Dumnezeu…

Sf. Ioan Gură de Aur

sursa: ioanguradeaur.ro

Planurile noastre şi voia Domnului?

Planurile şi hotărârile noastre se mişcă pe temeiul judecăţilor şi concluziilor noastre întrucât noi vedem atât cât ne îngăduie câmpul nostru vizual. Dumnezeu însă, Care mai dinainte Se îngrijeşte de zidirea Sa, nu-Şi va zădărnici hotărârile Sale, ci va schimba modul lucrării stihiilor, al lucrurilor, chiar şi a persoanelor, pentru ca să se împlinească lucrul cel mai de folos. Faptul de a descoperi care este voia dumnezeiască va depinde de gradul propriei noastre străduinţe pentru căutarea ei, de lepădarea propriei noastre voiri, care este pătimaşă, nedesăvârşită şi părtinitoare, precum şi de sfatul Bisericii: „întreabă pe tatăl tău şi-ţi va da de ştire, întreabă pe bătrâni şi-ţi vor spune”(Deuteronom 32, 7).

Lansarea de carte „ Se întorc morţii acasă” şi conferinţa cu tema „De la moarte la viaţă şi de pe pămant la cer ” susţinută de Prof. Cornel Constantin Ciomâzgă

Cuvant al Sf. Ignatie Briancianinov la Pilda celor poftiti la cina

Un om oarecare a făcut cină mare şi a chemat pre mulţi (Lc. 14, 16).

Iubiţi fraţi! Astăzi, Evanghelia ne istoriseşte despre un om necunoscut care a dat un ospăţ măreţ, la care au fost chemaţi numeroşi oaspeţi. După aceea, Evanghelia stăruie asupra unui fapt ciudat: la masă au luat parte nu cei chemaţi la început, ci cu totul alţii. Strălucitul ospăţ a fost dat seara, şi ca atare este numit Cină Mare. “Seară” numim cele din urmă ceasuri ale zilei, dinainte de venirea nopţii.

Istorisirea despre Marea Cină este o pildă prin care Domnul nostru Iisus Hristos a zugrăvit în culori vii Împărăţia lui Dumnezeu, pe care Tatăl Ceresc a gătit-o de la întemeierea lumii (Mt. 25, 34) pentru aleşii Săi – a zugrăvit-o arătând şi cum a fost primită buna vestire despre această Împărăţie de către omenirea care a fost chemată la ea.

Cuvat al Sfatului Ioan Damaschin, despre impartasirea cu Trupul lui Hristos

Pe multi ii vedem primind Trupul lui Hristos fara pregatire, din obicei, iar nu asa precum se cade, dupa lege, a-L primi, in Sfantul post si in ziua de Pasti, cu gandul si cu mintea curata. Ca se cade sa pazim Sfantul post intru nevinovatie si sa ne curatim cugetul, si asa, sa ne impartasim. Pentru ca, cel necurat nu este vrednic sa primeasca, de pe Sfanta Masa, Trupul lui Hristos. Sa intelegi, dar, ca, cei de demult, care se impartaseau Jertfelor, de multa frica aveau trebuinta si se curateau mai intai. Iar tu primesti, cu spurcate maini si buze, fara de nici o frica, Trupul si Singele lui Hristos, pe Cel de Care ingerii se cutremura. Vremea o astepti, dar osteneala o treci cu vederea. Pe imparatul cel pamantesc nu indraznesti sa-l saruti cu buze necurate, pentru ca de ocara ii este lui acest lucru. Apoi, lenesule, oare, cum poti sa saruti, asa, pe Imparatul Ceresc ? Au nu auzi, pe propovaduitorul Ceresc, zicand: "Cei chemati, iesiti si cei care sunt intru nepocainta, sa nu indrazneasca !"

DESPRE CONDIŢIA MURITOARE A OMULUI - Sfântul Ciprial al Cartaginei

Conferinţa cu tema: "Pocăinţa – şansa noastră" susţinută de Ieromonahul Dimitrie Ivasco

Rugăciune pentru vrăjmași

Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem! Vrăjmaşii m-au împins şi mai mult spre Tine, în braţele Tale, mai mult decât prietenii. Aceştia m-au legat de pământ şi mi-au răsturnat orice nădejde spre pământ. Vrăjmaşii m-au făcut străin faţă de împărăţiile pământeşti şi un locuitor netrebnic, faţă de pământ. Precum o fiară prigonită, aşa şi eu, prigonit fiind, în faţa vrăjmaşilor, am aflat un adăpost mai sigur, ascunzându-mă sub cortul Tău, unde nici vrăjmaşii, nici prietenii, nu pot pierde sufletul meu.

Doamne, binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem. 

Ei au mărturisit în locul meu păcatele mele în faţa lumii. 

Ei m-au biciuit, când eu m-am cruţat de biciuire. 

Lansarea de carte „ Se întorc morţii acasă” şi conferinţa cu tema „De la moarte la viaţă şi de pe pămant la cer ” susţinută de Prof. Cornel Constantin Ciomâzgă

În cadrul Întâlnirilor Duhovniceşti organizate de Asociaţia LOGOS DEVA şi la invitaţia Episcopiei Devei şi Hunedoarei - joi 11 decembrie 2014 la ora 18.00, în Sala mică a Centrului Cultural "Drăgan Muntean" din Deva va avea loc lansarea de carte „ Se întorc morţii acasă” şi conferinţa cu tema „De la moarte la viaţă şi de pe pămant la cer ” susţinută de Prof. Cornel Constantin Ciomâzgă.

Viata Sfintei Filofteia (7 decembrie)

Conferinţa cu tema „De la frica dezumanizantă la libertatea responsabilă ” susţinută de Pr.Dr. Constantin Bălăucă

Predică la duminica a XXVII-a dupa Rusalii – a infirmității trupești și sufletești

„În vremea aceea Iisus învăţa, într-o zi de sâmbătă, în sinagogă. Şi iată era acolo o femeie care avea, de optsprezece ani, un duh de slăbiciune, şi care era gârbovă de nu putea să se ridice în sus nicidecum. Iar Iisus, văzând-o, a chemat-o şi i-a zis: femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta. Şi şi-a pus mâinile peste dânsa şi îndată s-a îndreptat şi a început să slăvească pe Dumnezeu. Atunci mai marele sinagogii, mâniindu-se, pentru că Iisus o vindecase sâmbăta, a luat cuvântul şi a grăit poporului: şase zile sunt în care trebuie să se lucreze omul; deci veniţi în aceste zile şi vă vindecaţi, şi nu în ziua sâmbetei. Iar Domnul i-a răspuns şi a zis: făţarnicilor, fiecare dintre voi nu-şi dezleagă, oare, în ziua sâmbetei, boul sau asinul de la iesle şi nu-l duce să-l adape? Dar această femeie, care este fiica lui Avraam şi pe care a legat-o Satana, iată, de optsprezece ani, nu se cădea, oare, să fie dezlegată de legătura ei în ziua sâmbetei? Şi zicând El acestea, s-au ruşinat toţi cei care erau împotriva Lui, iar poporul întreg se bucura de faptele măreţe săvârşite de Dânsul” (Luca 13, 10-17).

Lidia Staniloae despre SFANTUL NICOLAE sau CUM TRAIAU COPIII DE ODINIOARA MIRACOLUL SARBATORII

În lumea noastră modernă, cuvântul miracol și-a pierdut semnificația. Astăzi credem că dacă realizăm câștiguri importante, dacă avem un cont gras la bancă, dacă ne putem permite orice, dispunând de cei pe care îi constrângem să ni se supună pentru că au mai puțin decât noi, ni se pare că trăim un miracol. Miracolul puterii, al răcelii, al egoismului, al orbirii. Să fie oare toate astea semne de miracol? N-am uitat, n-am pierdut sensul adevărat al cuvântului?

Lumea noastră, pe care-o considerăm avansată, modernă, civilizată și, atribuindu-i adjectivul, care ni se pare  superlativ, „europeană”, este miraculoasă? Trăim o falsă luciditate, pentru că, de fapt, nu înțelegem cât de departe de adevăr suntem. Până și noțiunea de luciditate cu care ne mândrim nu înseamnă luciditate. Nu înseamnă decât sărăcirea lumii noastre, pierderea căldurii vieții. Căci luciditatea n-ar trebui să fie o pseudoexistență incoloră, în care nu simțim că ni s-a dat bucuria, dragostea, mulțumirea, speranța. Aflaţi mai multe »

DESCRIEREA ŞI EXPLICAREA PROSCOMIDIEI RITULUI BIZANTIN LA TlLCUITORII SFINTEI LITURGHII DIN EPOCA PATRISTICA ŞI CEA BIZANTINĂ

Ce este înşelarea ?

Ucenicul: Fă-mă să înţeleg întocmai şi în amănunt cele despre înşelare. Ce este înşelarea ?

Stareţul: Înşelarea este vătămarea firii omeneşti prin minciună. Înşelarea este starea în care se află toţi oamenii, până la unul, stare născută din căderea proto-părinţilor noştri. Cu toţii suntem în înşelare (începutul celui de-al treilea Cuvânt al Preacuviosului Simeon Noul Teolog, ed. Pustiei Optina, 1852). Conştiinţa acestui fapt este cea mai de nădejde pavăză împotriva înşelării. Cea mai mare înşelare este a te crede liber de înşelare. Cu toţii suntem înşelaţi, cu toţii suntem amăgiţi, cu toţii ne aflăm într-o stare mincinoasă, având nevoie să fim sloboziţi de către adevăr; iar Adevărul este Domnul nostru Iisus Hristos (Ioan 8, l4-32).

Să ne facem ai acestui Adevăr prin credinţa în El; să strigăm prin rugăciune către acest Adevăr – şi El ne va scoate din prăpastia amăgirii de sine şi a amăgirii de către demoni.

Păca­tul este un rău teribil, el ucide sufletul şi acum, şi în veacul ce va să vină.

Să nu creadă cineva că păcatul e ceva lipsit de importanţă. Nu, păca­tul este un rău teribil, el ucide sufletul şi acum, şi în veacul ce va să vină. In veacul viitor păcătosul va fi legat de mâini şi de picioare (din punct de vedere al sufletului) şi va fi aruncat în întunericul cel mai dinafară, după cum cuvântează Mântuitorul: „Legaţi-l de picioare şi de mâini şi aruncaţi-l în întunericul cel mai dinafară” (Matei 22, 13).

Aceasta înseamnă că el şi-a pierdut cu desăvârşire posibilitatea de a-şi folosi liber capacităţile spirituale, care au fost create anume pentru o activitate liberă, suferind prin aceasta un ucigător blocaj al oricărei activităţi îndreptate spre săvârşirea binelui. Păcă­tosul îşi recunoaşte o anumită putere a sufletului, dar în acelaşi timp simte că ea îi este legată în lanţuri ce nu pot fi rupte. „Cel fără de lege este prins în lanţurile fărădelegilor lui şi de funiile păcatelor lui este înfăşurat” (Pilde 5, 22).

Conferinţa cu tema „De la frica dezumanizantă la libertatea responsabilă ” susţinută de Pr.Dr. Constantin Bălăucă

În cadrul Întâlnirilor Duhovniceşti organizate de Asociaţia LOGOS DEVA - joi 04 decembrie 2014 la ora 18.00, în Sala mică a Centrului Cultural "Drăgan Muntean" din Deva va avea loc conferinţa cu tema „De la frica dezumanizantă la libertatea responsabilă ” susţinută de Pr.Dr. Constantin Bălăucă – Vinţu de jos, jud.Alba, fost Protoiereu al Protoieriei Italiei Centrale şi de Sud (Roma II).

Citirea dumnezeieştilor Scripturi

Citirea dumnezeieştilor Scripturi este mult mai plină de desfătare, decât pajiştea şi Paradisul. Căci acolo sunt flori care se ofilesc, aici în Scripturi, înţelesurile prind aripi; acolo zefirul suflărilor, aici adierea Duhului Sfânt; acolo buruienile căţărătoare, aici purtarea de grijă a lui Dumnezeu protectoare; acolo greierii care cântă, glăsuiesc, acolo târâitul şarpelui, aici folosul citirii. Paradisul se găseşte într-un loc, Scripturile au cuprins lumea întreagă. Paradisul a slujit timpurile rânduite, în timp ce Scripturile, şi în timpul iernii şi în timpul verii au frunzele înverzite şi dau rodul lor. Aşadar, să iei aminte la citirea Scripturilor, căci dacă iei seama la aceasta, pleacă de la tine mâhnirea şi se înfiripează înlăuntrul tău desfătarea, dispare răutatea, prinde rădăcini virtutea şi nu ajungi să pătimeşti în vâltoarea lucrurilor învârtoşate. Marea se învolburează, dar tu pluteşti senin pe ape, căci ai cârmaci citirea Scripturilor, iar ispita lucrurilor nu smuceşte odgonul (frânghia care ţine cârma) şi că nu mint, stau mărturie lucrurile acestea. Biserica a fost asediată înainte cu puţine zile, tabăra a fost pusă şi focul din ochi se dezlănţuie şi măslinul nu l-a uscat. Săbiile n-au lipsit, dar nimeni n-a fost rănit. Porţile împărăteşti se află în zbucium, dar Biserica în siguranţă, cu toate că războiul a izbucnit de aici.

Diavolul ştie că doar credinţa ne scapă de uneltirile lui

Simţim lucrând în inimă două forţe potrivnice, dintre care una se opu­ne cu înverşunare celeilalte şi care, atunci când pătrunde în inimă, silnic sau prin vicleşug, aduce primejdie de moarte. Cealaltă, pe care înţelep­ciunea o face să se simtă batjocorită de orice întinăciune, se îndepărtează în linişte când inima este atinsă de cea mai mică necurăţie. Una ucide, cealaltă aduce desfătare vieţii şi bucurie inimii.

Prezenţa acestor două forţe în mine mă poate lesne convinge că există, neîndoielnic, diavolul, întotdeauna uci­gător de oameni, şi Hristos, dintotdeauna Dătătorul de viaţă şi Mântuitorul nostru. Unul este întuneric şi moarte, Altul lumină şi viaţă. De aceea, iubitorule de Dumnezeu, dacă ţi se întâmplă vreodată să-ţi descoperi în minte şi în inimă întuneric absolut, mâhnire, urât, strâmtorare şi necredinţă, unite într-o putere care se împotriveşte cu tărie credinţei în Dumnezeu, să ştii că a intrat în tine o forţă diavolească, potrivnică lui Hristos.

Unire în cuget şi simţiri.

PS Visarion, Episcopul Tulcii, "Unire în cuget şi în simţiri. O predică a protopopului Nicolae Stinghe din Scheii Braşovului în legătură cu 1 Decembrie 1918", Revista Teologica, nr.2/2009, p.25-30

,,Pururea vă bucuraţi neîncetat vă rugaţi,
întru toate mulţămiţi, căci aceasta este voia
lui Dumnezeu în Iisus Christos pentru voi !’’

1 Tes 5, 16

Fraţilor!

Cât de mărită şi mult prăznuită este această zi, când din acest loc sfânt denvăţătură vă pot vesti, că noi Românii din Transilvania, Banat şi Ungaria în urma hotărârii marei adunări naţionale dela Alba-Iulia şi în urma falnicei intrări de ieri a bravei armate române în oraşul nostru Braşov vă pot anunţa zic, că noi toţi ne aflăm într-o eră nouă, o eră de fericire şi de mântuire şi avem o patrie, dulce şi mult dorita noastră Românie! Aflaţi mai multe » 

Viaţa Sfântului Andrei Şaguna

SINAXAR

Întru această zi, pomenirea Sfântului Ierarh Andrei, mitropolitul Ardealului

În veacul al XVIII-lea, mulţi „vlahi” sau „aromâni” din Peninsula Balcanică (Grecia, Albania, Macedonia, Kosovo de azi) din cauza stăpânirii turceşti (care îi silea să treacă la islamism) şi-au părăsit locurile natale şi s-au refugiat în câteva ţări creştine, care pe atunci făceau parte din Imperiul austriac sau „al habsburgilor”: Austria, Ungaria, Transilvania, Slovacia şi o parte din Polonia. Printre cei refugiaţi atunci s-au numărat şi familiile Şaguna şi Muciu, bunicii viitorului ierarh, a cărui sfântă pomenire o facem azi, care s-au aşezat ca negustori în oraşul Mişcolţ, în nord-estul Ungariei, ei numărându-se printre ctitorii unei monumentale biserici din acel oraş, care astăzi mai are puţini credincioşi de lege ortodoxă.

Predică la pomenirea Sfântului Apostol Andrei

Iubiții mei,

din păcate, cei mai mulți dintre români „știu” despre Sfântul Andrei că de ziua lui se pune grâu la încolțit…iar șoferii că există un semn, la trecerea de linie de cale ferată, care se numește Crucea Sfântului Andrei.

Puțini știu câte ceva despre viața lui…sau despre Sfintele lui Moaște.

Mai recent…tot mai mulți au aflat că el este evanghelizatorul nostru, al românilor…și că există locuri, în Dobrogea, care amintesc de propovăduirea lui.

Însă cunoașterea Sfântului Andrei prin viața lui…dar, mai ales, prin rugăciunea către el e ceea ce noi avem nevoie să facem.

Pentru că datele despre Sfinți trebuie să ne ajute în rugăciunea noastră față de ei.

Și e foarte important de reținut că Sfântul Apostol Andrei, ca și Sfântul Ioan Evanghelistul, au fost feciorelnici. Nu s-au căsătorit niciodată…

Au iubit fecioria…și fecioria i-a umplut de multă curăție, seninătate, bucurie dumnezeiască…

,, Parohia Mea" nr. 9 , Noiembrie 2014

,,Parohia Mea" nr. 8 , Octombrie 2014

5 ani de la întronizarea P.S. Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei. Întru mulți ani, stăpâne!

“Cât de greu vor intra bogaţii în împarăţia cerurilor!”

Sf. Ioan Gura de Aur, din «Omilii la Matei»

„Si iata, venind un tinar la El, I-a zis: „Invatatorule bune, ce sa fac pentru ca sa mostenesc viata de veci?” (Matei 19, 16)

„Unii îl defaimă pe tânărul acesta, spunînd că era viclean şi rău, că a venit la Iisus spre a-L ispiti; eu însă nu voi sta la îndoială să spun că era un iubitor de argint, un om biruit de averi, pentru că şi Hristos tot această mustrare i-a făcut. Nu-l socotesc deloc viclean. Şi e primejdios să îndrăzneşti să te pronunţi asupra unor lucruri pe care nu le cunoşti, mai cu seamă atunci cînd ai de gînd să învinuieşti. De altfel şi evanghelistul Marcu înlătură bănuiala că tînărul acesta ar fi un ispititor. El spune: alergat la El şi îngenunchind înaintea Lui, îl ruga”; Şi: „Căutînd la el Iisus, l-a iubit”. Tirania banilor este mare; dovadă, tînărul acesta. De-am săvîrşi toate virtuiile, dragostea de bani le prihăneşte pe toate. Pe bună dreptate a spus Pavel că este rădăcina tuturor relelor: „Iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor”.

O carte online: Sfântul Ioan Gură de Aur - Problemele vieţii

Clik pe imagine

Cântările Sfintei Euharistii

Pr.Prof.Dr. Vasile Grăjdian

Dacă Sfânta Euharistie este „Taina Împărăţiei” lui Dumnezeu [Alexander Schmemann, Euharistia, Taina Împărăţiei, trad. de Boris Răduleanu, Bucureşti (1992).], atunci cântările ce o însoţesc în rânduielile bisericeşti ale Sfintei Liturghii sunt şi ele, desigur, cântări ale Împărăţiei Cerurilor... Iar la aceasta contribuie mai multe aspecte esenţiale, toate legate de părtăşia cântărilor bisericeşti la realitatea dumnezeiască a Tainei Sfintei Euharistii.

Astfel, cântările din Slujbele Bisericii au dintru început o inspiraţie cerească, ele fiind după chipul cântărilor cereşti ale Sfinţilor Îngeri, care „neîntrerupt laudă pe Domnul din ceruri şi binecuvintează pe Mântuitorul” [Sf. Niceta de Remesiana, Despre folosul cântării de psalmi (De psalmodiae bono), trad. de Şt.C. Alexe, în „Mitropolia Banatului”, 1971, nr.1-3, p.140 (PL 68,373).]. Este ceea ce descoperă în Sfânta Liturghie a Sf. Ioan Gură de Aur chiar cuvintele cântării Heruvicului, care ne spun că atunci când noi cântăm în Biserică „pe heruvimi cu taină închipuim şi făcătoarei de viaţă Treimi întreit-sfântă cântare aducem” [Liturghier, Bucureşti, 1956, p.137 ş.u.].

Conferinţa cu tema „Milostenia, cărare a Împărăţiei ” susţinută de Părintele Arhimandrit Andrei Coroian

Conferinţa cu tema „Milostenia, cărare a Împărăţiei ” susţinută de Părintele Arhimandrit Andrei Coroian

În cadrul Întâlnirilor Duhovniceşti organizate de Asociaţia LOGOS DEVA - joi 27 noiembrie 2014 la ora 18.00, în Sala mică a Centrului Cultural "Drăgan Muntean"din Deva va avea loc conferinţa cu tema „Milostenia, cărare a Împărăţiei ” susţinută de Părintele Arhimandrit Andrei Coroian - consilier eparhial, sectorul catehetic și de misiune al Episcopiei Devei si Hunedoarei.

Sfinţii, prietenii noştri

Pentru mulţi dintre noi sfinţii sunt nişte personaje de poveste. Ştim tot felul de istorioare, cum că sfântul Petru este portarul raiului, sfântul Nicolae are un bici pentru copiii răi sau că sfântul Ilie este un moş supărat care aduce furtună şi vreme rea. E adevărat că aceste povestioare au un mic sâmbure de adevăr, dar noi uităm ce este mai important: că sfinţii sunt oameni care au trăit în această lume, au existat cu adevărat şi au fost şi ei oameni ca şi noi. Ei nu sunt personaje de basm inventate de mintea omenească, ci sunt OAMENI ca şi noi.

Oameni ca şi noi

Mulţi oameni cred că sfinţii au fost ceva din altă lume, nişte personaje care au avut puteri supranaturale şi despre care ştim tot felul de poveşti. Dar nu e aşa. Sfinţii au fost oameni obişnuiţi, ca şi noi, dar care au luat în serios cuvintele Sfintei Scripturi:„Fiţi sfinţi, că eu Domnul Dumnezeul vostru, sfânt sunt” (Levitic 19,2). Astfel ei şi-au închinat viaţa lor lui Dumnezeu şi în fiecare clipă a existenţei lor s-au străduit să scape de păcat şi să împlinească poruncile.

Părintele Crăciun Opre (1925-2012) – izvor de certitudine şi bucurie

Părintele Crăciun Opre a fost preot în localitatea Cinciş, aflată între Hunedoara şi Haţeg, nu departe de Mănăstirea Prislop. L-a cunoscut bine pe Părintele Arsenie Boca, ale cărui îndrumări au călăuzit viaţa familiei dânsului, doamna preoteasă fiind ucenica Părintelui Arsenie cu mult înainte de căsătoria ei. Părintele Crăciun a plecat la Domnul anul acesta, în Duminica Floriilor, fiind prohodit, ca semn al unei preţuiri profunde, de trei ierarhi, zeci de preoţi şi o mie de credincioşi. Ajuns la aproape 87 de ani, purtând în tăcere suferinţe ale unor boli vechi, dobândite în închisoare, Părintele Crăciun a continuat să slujească, să primească oameni şi să spovedească cu multă răbdare, neobosit, până cu trei săptămâni înainte de sfârşitul vieţii sale pământeşti. Un chip al verticalităţii, blândeţii, iubirii şi smereniei. Un chip al sfinţeniei, pe care încercăm să îl evocăm în acest număr şi pentru cititorii făgărăşeni. Aflaţi mai multe »

Cuvânt la Duminica a 25-a după Rusalii – Pilda bogatului caruia i-a rodit tarina

Iubiți frați și surori întru Domnul,

că Evanghelia de astăzi [Lc. 12, 16-21], la nivel literal, vorbește despre bogați nesimțiți, autosuficienți, căzuți în letargia păcatului e un lucru evident…

Și îi putem mustra din plin pe groșii la inimă…pe nemilostivi…

Mai puțin evident însă dar tot la fel de real e și faptul, că Evanghelia de astăzi vorbește despre cei „bogați duhovnicește” în închipuirea lor, despre „sfinții” care dorm sub patimi multe, despre „teologii” eretici, care au o mare experiență lingvistică…dar nu și una reală, întrupată, în ființa lor…având cu toții o prea bună părere despre ei înșiși.

Pentru că, mai cu seamă a celor din urmă, a „sfinților” închipuiți, e nebunia mai mare…atâta timp cât nu se văd…dar văd pe toți.

Gaura morţii

Un om bogat, un boier, îşi făcuse casă nouă şi frumoasă. La mutarea în casa cea nouă, boierul a ţinut să facă un ospăţ de bucurie prietenilor şi cunoscuţilor săi.

Ca de obicei, la masă, prietenii l-au gratulat cu multe vorbe frumoase şi laude măgulitoare. Dar, pe sfârşite, s-a ridicat unul mai din coada mesei şi a grăit cam aşa:

– Frumos lucru ai făcut aici, prietene. Zidirea a ieşit cu bine în toate cele, dar, uite, a rămas o gaură în casa ta cea nouă. Să astupi această gaură dacă vrei să fii pe deplin fericit!

– Ce gaură? – întrebă stăpânul casei, mirat.

– Gaura prin care va intra moartea după tine şi prin care te va scoate din casa ta cea nouă – răspunse prietenul.

Creştine! Cititorule!… De locuieşti în bordei sau palat, adu-ţi aminte că gaura morţii stă totdeauna deschisă în bordeiul tău sau în palatul tău!

„Privegheaţi şi staţi gata, că nu ştiţi ziua şi ceasul“ când moartea va intra prin ea ca să vă ducă înaintea Dreptului Judecător!

Pr. Iosif TRIFA, din 600 istorioare religioase

Pe cei bogaţi...

Pe cei bogaţi fă-i, Doamne, să vadă cât de goi
rămânem toţi când Mâna Ţi-o-nchizi de către noi.
Pe cei săraci fă-i, Doamne, să vadă ce bogaţi
putem cu toţii-ajunge de mila Ta purtaţi.

Pe cei trufaşi fă-i, Doamne, să afle tremurând
măsura ce uitată nu trebuie nicicând.
Pe cei smeriţi fă-i, Doamne, să afle fericiţi
ce mari sunt cei ce umblă cu-adevărat smeriţi.

Pe cei nălţaţi fă-i, Doamne, să caute şi spre jos,
pe cei căzuţi, să caute spre Cer mai curajos,
pe câţi le merge bine, să nu prea râdă-acum,
pe cei zdrobiţi fă-i, Doamne, să nu prea plângă-n drum,

Ci toţi să-şi amintească, în orice stare sunt,
că toate trec, – nimica nu-i veşnic pe pământ!
Să caute-a face bine, cât pot şi au prilej,
căci prea curând şi sigur îi spulberă-un vârtej!

de Traian Dorz

Dacă am şti cum ne iubeşte Preacurata…

Ah, dacă am şti cum iubeşte Preasfânta pe toţi cei ce păzesc poruncile lui Hristos şi cât îi este de milă şi se întristează pentru cei ce nu se îndreaptă. Am simţit acest lucru pe mine însumi. Nu mint, spun adevărul înaintea feţei lui Dumnezeu, pe Care sufletul meu îl cunoaşte: cu duhul am cunoscut-o pe Preacurata Fecioară. N-am văzut-o dar Duhul Sfânt mi-a dat să o cunosc pe ea şi iubirea ei pentru noi. Dacă n-ar fi fost milostivirea ei, aş fi pierit de mult, dar ea a vrut să mă cerceteze şi să mă lumineze să nu mai păcătuiesc. Ea mi-a spus: „Nu-i frumos pentru Mine să mă uit la tine să văd ce faci!”. Cuvintele ei erau plăcute, liniştite şi blânde, şi ele au lucrat asupra sufletului meu. Au trecut de atunci mai mult de patruzeci de ani, dar sufletul meu n-a putut uita aceste cuvinte dulci şi nu ştiu ce i-aş putea da în schimb eu, păcătosul, pentru dragostea ei faţă de mine, necuratul, şi cum voi mulţumi bunei şi milostivei Maici a Domnului.

În necazuri, să o rugăm pe Maica Domnului să se roage pentru noi

Aşa va asculta Maica Domnului şi rugăciunile noastre, neluând în seamă păcatele noastre. Doar să ne adresăm mereu mijlocirii ei cereşti. Să zicem cât mai des cu buzele şi cu inimile noastre rugăciunea „Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-Te!” sau să i ne adresăm prin chemarea scurtă de rugăciune: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi!” Şi acoperământul ei atotputernic şi iubitor se va întinde deasupra noastră.

Preasfânta Maică a Domnului va fi cu noi mereu, în toate necazurile noastre. Ea ne va izbăvi de toate nevoile acestei vieţi trecătoare, ne va izbăvi de cea mai mare nefericire – moartea sufletelor noastre – ce este despărţirea veşnică de Hristos. Pentru rugăciunea continuă către Maica Domnului, ea va împlini cuvintele troparului praznical: „Și cu rugăciunile tale izbăveşti din moarte sufletele noastre”.

(Sfântul Ierarh Serafim (Sobolev) Făcătorul de minuni din Sofia, Predici, Editura Adormirea Maicii Domnului, Bucureşti, 2007, p. 52)

ACATISTUL Intrării in Biserică a Maicii Domnului

Rugaciunile incepatoare:

     In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.
     Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
     Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
     Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!

     Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

     Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
     Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
     Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
     Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Pe Hristos să-l privim ca pe prietenul nostru.

Este prietenul nostru. O adevereşte El Însuşi când zice: Voi sunteţi prietenii Mei...( Ioan 15,14). Ca la un prieten să ne uităm şi să ne apropiem de El. Cădem? Păcătuim? Să alergăm la El cu iubire şi încredere; nu cu teamă că o să ne pedepsească, ci cu îndrăzneala pe care ne-o va da simţirea de prieten. Să-I spunem: " Doamne, am făcut-o, am căzut, iartă-mă!". Dar în acelaşi timp să simţim că ne iubeşte, că ne primeşte cu gingăşie, cu iubire, şi ne iartă. Să nu ne despartă păcatul de Hristos. Când credem că ne iubeşte şi Îl iubim, atunci nu ne simţim străini şi despărţiţi de El nici când păcătuim. Ne-am încredinţat de iubirea Lui şi, oricum ne-am purta, ştim că ne iubeşte.

Dacă Îl iubim cu adevărat pe Hristos, nu există teama de a pierde cinstirea pe care I-o dăm. Pe aceasta se sprijină cuvântul Apostolului Pavel: Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea...Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa...nici înălţimea, nici adâncul...nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru( Rom.8,35 şi 38-39). Este o legătură înaltă, unică, legătura sufletului cu Dumnezeu, pe care nu o desface nimic şi nici nu o înfricoşează, nici nu o clinteşte nimic.

Cine fuge de Cruce fuge de Dumnezeu!

Toţi Sfinţii Părinţi spun lucrul acesta. Aşa că nu ignoraţi, nu refuzaţi suferinţa. Nu căutaţi Crucea, dar dacă vine, ţineţi‑o! Mântuitorul Hristos n‑a vrut Crucea, dar când I S‑a dat n‑a mai lepădat‑o. N‑a cedat deloc. L‑au jupuit, dar n‑a cedat. N‑a zis deloc precum vroiau duşmanii Lui. Aşa că numai şi numai prin Cruce putem ajunge la înviere, În concluzie, trebuie să ştii să mori şi să înviezi în fiecare zi. Pentru că viaţă înseamnă moarte continuă.

Nu se întâmplă nimic, absolut nimic, niciodată, fără voia lui Dumnezeu. Căci zice Mântuitorul: „Nu se mişcă fir de păr fără voia Mea”. Suntem conduşi, guvernaţi de Dumnezeu în toată mişcarea noastră. Deci trebuie să fim atenţi. în închisoare erau oameni de rugăciune. Am trăit cu ei, cu Valeriu Gafencu, cu Virgil Maxim… L‑am avut pe Virgil Maxim chiar în celulă. Am stat împreună, mi‑a fost aproape ca un ucenic. Am stat mult timp în doi, în celulă, la Aiud. Pe mine m‑au ţinut ani de zile la zarcă. Zarca era la Aiud o închisoare în închisoare. Nu ştiţi! Făcută de unguri pentru români. Acolo nu vedeam nimic. Ne scoteau afară zece minute pe lună. Vă daţi seama, erai cu totul suspendat de tot ce‑i materie! În asemenea condiţii, toţi creştinii aceştia se rugau. Dar care era intensitatea rugăciunii, asta e greu de apreciat – ca să satisfacem noi acum lumea curioasă de astăzi. Vă mai spun încă o dată: eu recomand o stare de veselie care înseamnă rugăciune neîncetată.

Pr. Arsenie Papacioc

Ne vorbeşte Părintele Porfirie

“Sa fim smeriti, insa sa nu vorbim de smerenie. Vorbirea despre smerenie este o capcana a diavolului, care aduce cu sine deznadejdea si delasarea, in vreme ce adevarata smerenie aduce cu sine nadejdea si lucrarea poruncilor lui Hristos.[...] Roaga-L pe Dumnezeu sa-ti trimita sfanta smerenie. Nu pe aceea care spune ‘sunt cel din urma, sunt nimic.’ Aceasta e smerenie diavoleasca. Smerenia cea sfanta e dar de la Dumnezeu. Dar. Harisma. Nu provine din stradaniile noastre. Pregateste-te si cere-I lui Dumnezeu acest dar sfant.”

“Deschide-ti inima cu simplitate, nesilit, spontan, inaintea Domnului nostru.[...] Sa fii placut. Sa iubesti tacerea, pentru ca doar astfel inima ta va vorbi lui Hristos. Spune vorbe putine, dar cu miez. Sa iubesti osteneala trupului si oboseala, fiindca acestea intaresc trupul si sufletul deopotriva.[...] Tacerea sa-ti fie tainica, adanc in inima. Nu-ti vadi tacerea sa o priceapa toti. Spune doua-trei cuvinte, dar launtric nu conteni a te ruga Domnului pentru toti.”

Învăţături ale Sfântului Serafim de Sarov

Cu orice pret, noi trebuie sa incercam a pastra pacea sufletului si sa nu ne tulburam la jignirile venite de la altii. Nimic nu este mai pretios decat pacea intru Hristos Domnul. Sfintii Parinti aveau mereu un duh de pace si, fiind binecuvantati cu harul lui Dumnezeu traiau mult.

Dobandeste pacea, si mii de oameni din jurul tau se vor mantui. Atunci cand un om se afla intr-o stare de pace a mintii, el poate de la sine sa le ofere celorlalti lumina necesara luminarii ratiunii. Aceasta pace, ca pe o comoara nepretuita, Domnul nostru Iisus Hristos a lasat-o drept mostenire ucenicilor Sai inainte de moarte. (In. 14,27) Apostolul mai spunea despre ea : “si pacea lui Dumnezeu, care covarseste orice minte, sa va pazeasca inimile si cugetele voastre intru Hristos Iisus” (Filip. 4,7) Introdu mintea inlauntrul inimii si dai de lucru acolo cu rugaciunea; atunci pacea lui Dumnezeu o umbreste si ea se afla intr-o stare de pace. Trebuie sa ne obisnuim sa tratam jignirile venite de la altii cu calm, ca si cum insultele lor nu ne privesc pe noi, ci pe altcineva. O astfel de practica ne poate aduce pacea inimii si o poate face lacas al lui Dumnezeu insusi.

Pastorala Sfântului Sinod la prima duminică din Postul Naşterii Domnului

Clik pe imagine

Pilda samarineanului milostiv

Părintele Arsenie Boca

Pe lângă omul căzut între tâlhari treceau pe rând, neputincioase: Legea şi preoţia Vechiului Testament. Nici una nu i-a putut ajuta nimic. A venit Samarineanul milostiv (Luca 10, 33), om de alt neam; omul fără de păcat, Iisus, care l-a luat pe cel rănit şi l-a pus pe dobitocul Său. Ceea ce, ascuns, însemnează întruparea lui Dumnezeu în firea de om; omul fără de păcat, adevăratul nostru aproape, în stare să ne care în spate dintre tâlhari, Acasă.

Cel căzut între tâlhari a fost încredinţat Bisericii, ca slujitorii ei să poarte grijă de dânsul, spălându-i rănile, din neam în neam, cu vin şi untdelemn. Bisericii i-a dat cheltuială doi bani: Vechiul şi Noul Testament, adică după trebuinţă, legea, povăţuitoare la pocăinţă aspră ca vinul pe rană şi Harul celor şapte Taine, izvorând din Hristos, pomul vieţii, ca un untdelemn ce unge rănile, curăţite cu asprimea pocăinţei. Amândouă tămăduiesc deplin pe om.

Pilda samarineanului milostiv

Sf. Teofan Zăvorâtul

Celui care a întrebat cum poate să se mântuiască, Domnul i-a pus, la rându-I, întrebarea: „Ce este scris în lege? Cum citeşti?”. Prin aceasta a arătat că pentru a dezlega orice nedumerire trebuie să ne folosim de cuvântul lui Dumnezeu; iar pentru a nu avea, îndeobşte, nedumeriri, cel mai bine ar fi să citim mereu cuvântul lui Dumnezeu, să îl citim cu luare aminte, cu chibzuinţă, cu simţire, aplicându-l la viaţa noastră şi împlinind cele privitoare la gânduri – prin gândurile noastre -, cele privitoare la simţăminte – prin simţămintele şi stările noastre sufleteşti -, cele privitoare la fapte – prin faptele noastre. Cel ce ia aminte la cuvântul lui Dumnezeu culege înţelesuri luminoase cu privire la tot ce e în sine, împrejur de sine şi mai presus de sine: cuvântul lui Dumnezeu îi lămureşte datoriile pe care le are în orice întâmplare a vieţii, înşirând pe firul conştiinţei, ca nişte mărgăritare de mult preţ, sfintele îndreptări, iar conştiinţa îi va arăta mai apoi, limpede şi în amănunt, ce şi când să facă pentru a plăcea Domnului; îi potoleşte patimile, asupra cărora citirea cuvântului lui Dumnezeu are întotdeauna o înrâurire liniştitoare.

Oricare patimă te-ar tulbura, apucă-te să citeşti cuvântul lui Dumnezeu, şi patima se va potoli treptat, până ce se va stinge de tot. Cel care se îmbogăţeşte cu cunoaşterea cuvântului lui Dumnezeu va avea deasupra sa stâlpul de nor care i-a călăuzit pe israeliteni în pustie.

Editura Sophia, Bucureşti, 2006

Despre Sfânta Împărtășanie

Povestea avva Daniel faranitul: spunea părintele nostru avva Arsenie despre unul de la Sketis, că era mare nevoitor, dar prost cu credinţa şi greşea din prostimea lui – spunea că pâinea pe care o luăm nu e cu adevărat chipul lui Hristos, ci întruchipare. Au auzit doi bătrâni cuvântul acesta şi, ştiindu-l că duce un trai deosebit, s-au gândit că din neştiinţă zice aşa. Au venit deci la el de i-au spus:

– Avvo, am auzit cuvânt de necrezut despre cineva, că spune că pâinea pe care o primim nu este într-adevăr trupul lui Hristos, ci întruchipare.

– Eu am spus.

– Nu ţine la părerea asta, avvo, ci cum ne-a învăţat Biserica întregii lumi. Noi credem că pâinea este trupul lui Hristos şi potirul este sângele lui Hristos, în adevăr, şi nu ca întruchipare. Ci aşa cum la început luând ţărână de pe pământ a plăsmuit omul după chipul lui, şi nimeni nu poate spune că nu este chipul lui Dumnezeu, deşi este de neînţeles chipul, tot aşa şi pâinea despre care a spus: „Acesta este trupul Meu“ tot aşa credem că într-adevăr este trupul lui Hristos.

Părintele Arsenie Boca, o abordare simpatetică a relaţiei tânăr – duhovnic

„...numai oamenii cei mari rămân cu veşnic nume!“, spunea, odinioară, poetul Tran Dorz, pe care Preasfinţitul Daniil îl pomeneşte adesea, cu aleasă consideraţie.

Un astfel de nume, din Numele cel Sfânt şi Veşnic, a fost (şi este) pentru neamul românesc Părintele Arsenie Boca. Un părinte care, adăugându-şi jertfa sa de trăire şi slujire aceleia a lui Hristos, a reuşit să dea sens deplin Chemării.

Alături de Părintele, deseori, s-a aflat P.S. Sa Daniil Partoşanul – Episcop de Vârşeţ (Iugoslavia), unul din cei ce l-au cunoscut şi l-au înţeles, aşa cum puţini au reuşit să o facă. Din bogăţia amintirilor şi a cuvintelor de îndemn şi îmbărbătare „deprinse“ în împreuna-nevoinţă duhovnicească, P.S. Sa ne împărtăşeşte şi nouă câteva frânturi.

„Pe Părintele Arsenie l-am frecventat discret şi clandestin”

Astăzi, aici, la Timişoara, ca episcop vicar şi administrator al Episcopiei Ortodoxe de Vârşeţ, mărturisesc înaintea lui Dumnezeu şi înaintea tuturor cititorilor că pentru patru lucruri, în mod deosebit, petrecute în viaţa mea, nu sunt şi nu voi fi niciodată vrednic a mulţumi îndeajuns lui Dumnezeu. Aflaţi mai multe »

Ştiţi ce înseamnă să iubeşti pe cineva?

Am fost foarte impresionat de răspunsul unui copil de la casa de copii care a fost întrebat „Cine te iubeşte pe tine?” Şi a zis: „Nu mă iubeşte nimeni”. Noi nu suntem în situaţia de a nu fi iubiţi de nimeni, dar trebuie să ne punem o întrebare firească, acum, în post, pentru cei care vor să se îmbunătăţească. Dacă pe noi ne iubesc alţii şi noi iubim pe alţii, suntem gata să-i iubim şi pe aceia pe care nu-i iubeşte nimeni sau pe cei care, dacă i-am întreba „Cine te iubeşte?”, am afla că nu-i iubeşte nimeni? Cuprindem noi în iubirea noastră pe oamenii de lângă noi, pe cei care au trebuinţă de iubirea noastră?

Noi ne întrebăm mereu: Oare postesc destul? Oare mă rog destul? Oare n-ar mai trebui să adaug ceva metanii? Oare îmi primeşte Dumnezeu ostenelile? Ia gândiţi-vă, care dintre voi v-aţi întrebat vreodată: Oare iubesc destul? Oare iubesc într-adevăr?

Părintele Teofil Părăian - Predică la Învierea fiicei lui Iair - Credința în învierea morților

“Nu te teme, crede numai și se va mântui fiica ta “

Iubiți credincioși,

Cuvintele acestea, “Nu te teme, crede numai și se va mântui fiica ta “, sunt cuvinte pe care Domnul nostru Iisus Hristos le-a rostit în legătură cu învierea fiicei lui Iair. Cuvintele au fost rostite către Iair, care era mai marele unei sinagogi. Acesta s-a dus la Domnul Hristos și I-a spus că are o fiică bolnavă pe moarte și L-a rugat pe Domnul Hristos s-o ajute, s-o ridice din boală.

Între timp, din casa lui Iair a venit vestea că copila a murit. Bineînțeles că Iair a intrat în panică - se gândea el că Domnul Hristos ar putea să o vindece pe fiica lui, dar n-a avut gândul c-ar putea s-o și învie din morți. Și atunci Domnul Hristos a intervenit, spre folosul, binele și bucuria lui Iair, și a spus: „ Nu te teme, crede numai - deci stăruie în credință - și se va mântui fiica ta “.

ACATISTUL SFINŢILOR MAI-MARILOR VOIEVOZI MIHAIL ŞI GAVRIIL

După obişnuitul început, se zic:
Condacele şi Icoasele
Condacul 1:Pe căpeteniile îngerilor Treimii, pe Mihail şi Gavriil, să-i laudam noi toţi, iubitorii de praznic, care ne acoperim cu aripile amândurora şi din nevoile cele de multe feluri ne izbăvim; unuia grăind : Bucură-te, slujitorule al Legii, iar altuia zicând : Bucură-te, îngere al darului !

Icosul 1 :
Arhanghele Mihaile, mai-marele cetei îngerilor celor fară de trup, creat ai fost de Dumnezeu, Ziditorul tuturor; de aceea cu bucurie laude de acest fel aducem ţie:
Bucură-te, făptură a Minţii celei ce a făcut lumea;
Bucură-te, revărsarea luminii celei mai înainte de lumină;
Bucură-te, cel ca focul, care stai aproape de Dumnezeire;
Bucură-te, slujitorule neostenit al Treimii;
Bucură-te, Duh înfocat şi nematerial după asemănarea lui Dumnezeu;
Bucură-te, fiinţă nemuritoare, laudătoare de Dumnezeu;
Bucură-te, apărătorule de foc al cerului;
Bucură-te, căpetenia oştii celei nematerialnice;
Bucură-te, luminătorule al cetelor celor bine mulţumitoare;
Bucură-te, arzătorule al duhului celui nemulţumitor;
Bucură-te, prin care firea îngerilor s-a întărit;
Bucură-te, prin care satana s-a surpat;
Bucură-te, Mihaile, slujitorule al Legii!

DESPRE INGERI in invatatura ortodoxa, singura adevarata.

PARINTELE SERAFIM ROSE: Invatatura ortodoxa despre ingeri

“Ştim, din cuvintele lui Hristos Însuşi, că, la moarte, sufletul este întâmpinat de îngeri: Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam (Luca 16, 22).

Cu privire la forma în care apar îngerii, cunoaştem tot din Evanghelie: îngerul Domnului (a cărui)înfăţişare era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada (Matei 28, I 2-3); un tânăr îmbrăcat în veşmânt alb (Marcu 16, 5); doi bărbaţi în haine strălucitoare (Luca 24, 4); doi îngeri în veşminte albe (Ioan 20, 12). De-a lungul istoriei creştine, îngerii s-au arătat întotdeauna în aceeaşi formă, a unor tineri strălucitori cu veşminte albe. Tradiţia iconografică a înfăţişării îngerilor a fost, de asemenea, aceeaşi de-a lungul veacurilor, zugrăvind tocmai astfel de tineri strălucitori (adesea având aripi, care, desigur, sunt o trăsătură simbolică, ele nefiind de obicei văzute la arătarea îngerilor); iar al şaptelea Sinod Ecumenic din anul 787 a hotărât ca îngerii să fie întotdeauna înfăţişaţi în acest chip, ca bărbaţi. „Cupidonii” artei apusene din vremea Renaşterii şi de după aceea sunt de inspiraţie păgână şi nu au nimic de-a face cu adevăraţii îngeri. Aflaţi mai multe »