widgets
Se afișează postările cu eticheta Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș. Afișați toate postările

duminică, 16 august 2015

Predică la Sfinții Mucenici Brâncoveni [16 august 2014]

Iubiții mei,
Doamna Maria Brâncoveanu, soția Sfântului Mucenic Constantin Brâncoveanu, a adus Sfintele Moaște ale soțului ei în Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, în 1720 și le-a îngropat acolo. Și din inscripția de pe candela pe care a pus-o deasupra mormântului, aflăm că ele au fost îngropate la București pe 12 iulie 1720.
În fotografia supra este fostul amplasament al mormântului Sfântului Constantin, după ce Sfintele sale Moaște au fost puse în raclă și locul a fost reamenajat.
În 2013 a fost pictată această Sfântă Icoană a Sfinților Mucenici Brâncoveni…de pe care putem citi, în mod lizibil, numele Sfinților Brâncoveni pomeniți astăzi: Sfântul Constantin Voievod, Sfântul Constantin, Sfântul Ștefan, Sfântul Radu, Sfântul Matei (cei 4 copii ai Sfântului Constantin Brâncoveanu) și Sfântul Ianache Sfetnicul. Adică 6 Sfinți Mucenici. Aflaţi mai multe » 

sâmbătă, 6 iunie 2015

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș: PREDICĂ LA DUMINICA TUTUROR SFINŢILOR

Iubiții mei,
dacă duminica Cincizecimii ne-a reamintit faptul că fundamentul Bisericii e dumnezeiesc, adică Biserica e creația Prea Sfintei Treimi și nu a oamenilor și că nu oamenii o conduc ci ei sunt luminați și învățați de Dumnezeu ce să facă în și cu Biserica Lui, în duminica de azi ni se subliniază faptul că Biserica nu e formată din persoane trase la xerox ci din oameni foarte diferiți, pentru că și Sfinții Bisericii sunt foarte personali în viața și în modul lor de a vedea relația lui Dumnezeu cu oamenii.
De aceea, Biserica nu poate fi înființată și desființată după cheremul oamenilor, pentru că ea are un punct de plecare, Cincizecimea, dar nu și un punct de desființare a ei…și chiar dacă, pentru o anumită vreme, oameni păcătoși și delăsători au un cuvânt greu de spus în Biserică…Biserica, prin Sfinții ei și prin cei care se tem de Dumnezeu în diverse secole, se întoarce, iar și iar, la normalitatea ascultării de Dumnezeu.

joi, 9 aprilie 2015

Învățătură la Joia Mare. [În] noaptea spre Vineri

Despre muncile/ Patimile Domnului nostru Iisus Hristos. Cum se cade nouă a jeli și a ne scârbi[1] pentru păcatele noastre, căci pentru ele a răbdat munci/ chinuri Domnul Hristos
*
În această zi de azi, iubiții mei creștini, prăznuim și pomenim muncile/ Patimile Domnului nostru Iisus Hristos, care au avut loc în anul 5.533 de la începutul/ facerea lumii.
Prăznuim chinurile Izbăvitorului nostru, ale lui Hristos. [Dar] nu cu bucurie, ci cu jale și cu lacrimi.
Și cu obidă/ amărăciune [le] pomenim și ne aducem aminte de munca cea grea a Domnului nostru. Cu durere și cu rușine…
[Fapt pentru] care fiecare creștin e dator ca Patima Lui să o gândească/ să o contemple și să o aibă înaintea ochilor. Aflaţi mai multe »

luni, 1 decembrie 2014

Predică la pomenirea Sfântului Apostol Andrei

Iubiții mei,
din păcate, cei mai mulți dintre români „știu” despre Sfântul Andrei că de ziua lui se pune grâu la încolțit…iar șoferii că există un semn, la trecerea de linie de cale ferată, care se numește Crucea Sfântului Andrei.


Puțini știu câte ceva despre viața lui…sau despre Sfintele lui Moaște.
Mai recent…tot mai mulți au aflat că el este evanghelizatorul nostru, al românilor…și că există locuri, în Dobrogea, care amintesc de propovăduirea lui.



Însă cunoașterea Sfântului Andrei prin viața lui…dar, mai ales, prin rugăciunea către el e ceea ce noi avem nevoie să facem.



Pentru că datele despre Sfinți trebuie să ne ajute în rugăciunea noastră față de ei.
Și e foarte important de reținut că Sfântul Apostol Andrei, ca și Sfântul Ioan Evanghelistul, au fost feciorelnici. Nu s-au căsătorit niciodată…


Au iubit fecioria…și fecioria i-a umplut de multă curăție, seninătate, bucurie dumnezeiască…

duminică, 23 noiembrie 2014

Cuvânt la Duminica a 25-a după Rusalii – Pilda bogatului caruia i-a rodit tarina

Iubiți frați și surori întru Domnul,
că Evanghelia de astăzi [Lc. 12, 16-21], la nivel literal, vorbește despre bogați nesimțiți, autosuficienți, căzuți în letargia păcatului e un lucru evident…
Și îi putem mustra din plin pe groșii la inimă…pe nemilostivi…
Mai puțin evident însă dar tot la fel de real e și faptul, că Evanghelia de astăzi vorbește despre cei „bogați duhovnicește” în închipuirea lor, despre „sfinții” care dorm sub patimi multe, despre „teologii” eretici, care au o mare experiență lingvistică…dar nu și una reală, întrupată, în ființa lor…având cu toții o prea bună părere despre ei înșiși.
Pentru că, mai cu seamă a celor din urmă, a „sfinților” închipuiți, e nebunia mai mare…atâta timp cât nu se văd…dar văd pe toți.

luni, 27 octombrie 2014

Predică la Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Într-o notă informativă a Securității, din 27 octombrie 1951, se vorbește despre „numărul imens de credincioși” veniți pentru a se închina la Sfintele Moaște ale Sfântului Dimitrie, Părintele nostru, în zilele de 26-27 octombrie 1951[3].
Pe 24 octombrie 2013, Mediafax vorbea despre sute de preoți și mii de credincioși veniți să se închine Sfântului Dimitrie[4]. Pentru că pelerinajul la Sfântul Dimitrie, ca și în 2014, a început pe săptămână.
Anul acesta a început de vineri – prin venirea PFP Teofil al III-lea al Ierusalimului cu o Sfântă Icoană a Sfinților Constantin și Elena, care are încrustată în ea o parte din Crucea Domnului[5] –, dar anul trecut a început de joi[6].
Însă anul acesta a fost frig. A fost vânt puternic pe 24 și 25 octombrie, adică în primele două zile ale închinării la Sfântul Dimitrie. Citeste in continuare...

luni, 11 august 2014

Maica Domnului în teologia ortodoxă românească

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, în Dogmatica sa, discută mariologia nu ca pe un capitol distinct ci ca pe a 3-a consecință a unirii ipostatice[1]. Adică o auxiliază hristologiei.
Și Prea Curata Fecioară Maria este Născătoare de Dumnezeu, întrucât Fiul lui Dumnezeu  „S-a născut din ea, după firea Sa omenească”[2].
După ce îl citează pe Leonțiu de Bizanț pentru a argumenta „unitatea persoanei” Fiului lui Dumnezeu întrupat[3], în aceeași pagină îl citează pe Sfântul Chiril al Alexandriei, subliniind faptul că acesta „a unit lupta împotriva lui Nestorie, pentru o unică persoană în Hristos, cu lupta pentru calitatea Fecioarei Maria de Născătoare de Dumnezeu[4].
Însă Părintele Stăniloae vorbește despre mariologie în cadrul hristologiei pentru că așa apare expusă în dogma de la Calcedon: Fecioara Maria e „tin Teotocos” [Născătoare de Dumnezeu][5]Aflaţi mai multe »