widgets
Se afișează postările cu eticheta Sfântul Ioan Scărarul. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Sfântul Ioan Scărarul. Afișați toate postările

marți, 1 septembrie 2015

O carte online - Sf. Ioan Scărarul - Scara Raiului

Cartea de faţă arată drumul cel bun celor ce aleargă să-şi scrie numele în cartea vieţii celei din ceruri. Cei ce o vor citi şi îi vor urma ei, vor fi povăţuiţi de către dânsa, fără de rătăcire şi în mod desăvârşit îi va ridica de la cele pământeşti, spre cele sfinte, arătând pe Dumnezeu celui pe care l-a ridicat până sus. Care scară, cred eu, a văzut-o şi Iacob, cel ce a îndepărtat patimile, când se odihnea pe patul lui cel pustnicesc.

1. Despre lepădarea şi despărţirea de viaţa deşartă;
2. Despre neîmpătimire sau neîntristare;
3. Despre înstrăinare şi despre cele din visurile tinerilor;
4. Despre mucenicia bărbăteştii ascultări;
5. Despre îngrijita şi sincera pocăinţă şi despre închisoarea cea bine plăcută lui Dumnezeu, a celor pedepsiţi;

sâmbătă, 21 martie 2015

Sf. Ioan Scărarul: Despre clevetire

1) Nimenea, socotesc, dintre cei ce judecă sănătos, nu va tăgădui că din ură şi din ţinerea de minte a răului se naşte clevetirea. De aceea s-a şi rînduit aceasta după părinţii ei, ca într-un lanţ. Clevetirea este fiica urii. Ε o boală subţire, dar o lipitoare grasă, ascunsă şi tăinuită, care suge şi seacă sîngele iubirii401. Ε făţărnicirea iubirii, pricinuitoarea întinăciunii şi poverii inimii.
2) Precum există tinere care fac cele rele fără ruşine şi există altele care săvîrşesc lucruri mai urîte decît cele dintîi, dar pe ascuns şi mai cu ruşine, aşa se poate întîmpla şi cu patimile de necinste. Astfel de tinere sînt: făţărnicia, viclenia, întristarea, ţinerea minte a răului, clevetirea inimii. Acestea una spun la arătare şi alta gîndesc 402.

vineri, 20 martie 2015

Tratatul de mântuire al Sfântului Ioan Scărarul

Opera Sfântului Ioan, egumenul Mănăstirii Sinai, intitulată "Scara", este practic un manual duhovnicesc care are drept scop călăuzirea omului spre viaţa veşnică. Chiar dacă au fost redactate pentru a îndrepta monahii spre o îngerească vieţuire, învăţăturile sfântului pot îndruma viaţa oricărui creştin spre Împărăţia cerurilor.
Sfântul Ioan Scărarul face un portret al adevăratului monah prin următoarele cuvinte: "Călugăr este cel ce, în trup material fiind, petrece în treapta, rânduiala şi starea fiinţelor netrupeşti. Călugăr este cel ce se ţine numai în hotarele şi cuvintele lui Dumnezeu în toată vremea, în tot locul şi lucrul. Călugăr este cel ce supune firea sa unei sile neîncetate şi simţurile sale unei paze neîntrerupte. Călugăr este cel ce şi-a făcut trupul neîntinat, gura curăţită şi mintea luminată. Călugăr este sufletul apăsat de durere, care petrece, în veghe şi în somn, întru necontenită pomenire a morţii". În descrierea făcută de Sfântul Ioan se poate regăsi orice creştin care caută pe Dumnezeu şi Împărăţia cea adevărată. Aflaţi mai multe »

marți, 17 martie 2015

Smerenia poate să ierte multe păcate

Sfântul Ioan Scărarul zice: "Smerenia poate să ierte multe păcate şi fără lucruri, dar lucrurile fără smerenie, dimpotrivă, sunt nefolositoare, şi nu numai atât, ci şi multe rele ne gătesc nouă.

Precum sarea la toată hrana este trebuincioasă, tot astfel şi smerenia, la toate faptele cele bune. Deci, trebuie să ne smerim în minte necontenit, în supărări şi necazuri, căci aceasta, de o vom câştiga, ne face fii ai lui Dumnezeu şi, fără, lucruri bune, ne pune înaintea Lui. Căci fără ea toate lucrurile noastre sunt deşarte. Deci, Dumnezeu vrea schimbarea minţii noastre. În minte ne face buni şi în minte netrebnici. Această singură este de ajuns, chiar fără alt ajutor, să stea înaintea lui Dumnezeu şi să grăiască pentru noi." (Scara, Scolia 39 la Cuv. 25, p. 136)

luni, 3 noiembrie 2014

Despre Smerenie

Sfântul Ioan Scărarul
Smerenia este un fără de nume har al sufletului, cunoscută printr-o experienţă directă doar de către cei ce au dobândit-o, negrăită bogăţie, denumire a lui Dumnezeu şi dar al cerului. Învăţaţi-vă, spune Domnul, nu de la înger, nu de la om, nu din carte, ci de la Mine, adică de la Duhul Meu care sălăşluieşte întru voi şi vă luminează şi de la lucrarea cea pe care o fac simţită în voi, că sunt blând şi smerit cu inima, cu mintea, cu cugetul şi veţi afla odihnă sufletelor voastre, de războaie şi uşurare de gânduri. (Matei 11, 29)
Iar cele trei verigi sau culori ale curcubeului ale acestei virtuţi sunt acestea:
- îndurarea necinstirilor cu multă bucurie şi aşteptarea cu braţele sufletului deschise spre a primi şi cuprinde pe acestea (adică necinstirile), ca unele ce fac să înceteze bolile sufletului şi topesc păcatele cele mari;