Despre Smerenie

Sfântul Ioan Scărarul

Smerenia este un fără de nume har al sufletului, cunoscută printr-o experienţă directă doar de către cei ce au dobândit-o, negrăită bogăţie, denumire a lui Dumnezeu şi dar al cerului. Învăţaţi-vă, spune Domnul, nu de la înger, nu de la om, nu din carte, ci de la Mine, adică de la Duhul Meu care sălăşluieşte întru voi şi vă luminează şi de la lucrarea cea pe care o fac simţită în voi, că sunt blând şi smerit cu inima, cu mintea, cu cugetul şi veţi afla odihnă sufletelor voastre, de războaie şi uşurare de gânduri. (Matei 11, 29)

Iar cele trei verigi sau culori ale curcubeului ale acestei virtuţi sunt acestea:

- îndurarea necinstirilor cu multă bucurie şi aşteptarea cu braţele sufletului deschise spre a primi şi cuprinde pe acestea (adică necinstirile), ca unele ce fac să înceteze bolile sufletului şi topesc păcatele cele mari;

- nimicirea cu totul a mâniei şi păstrarea smereniei chiar şi când devii biruitorul acesteia;

- neîncrederea în propriile fapte bune, împreunată cu dorinţa de a primi neîncetat învăţătură.

Pocăinţa ridică, iar plânsul bate la uşa cerului; cuvioasa smerenie însă deschide.

Cei mai mulţi ne numim păcătoşi şi poate chiar suntem; dar numai cercaţi fiind prin defăimare, putem vedea dacă inima este aşa cum o arată vorbele.

Firea pomilor numiţi lămâi este de a-şi înălţa ramurile în sus atunci când sunt neroditori; îndată însă ce şi le pleacă în jos, încep să producă roade.  Acest lucru e cunoscut de către cel ce priveşte totul cu pricepere.

Pentru a smeri chiar şi pe cei ce nu ar voi să facă lucrul acesta, Dumnezeu a rânduit ca aproapele să ne cunoască rănile chiar mai bine decât noi înşine; de aceea e de trebuinţă să mulţumim lui Dumnezeu şi aproapelui iar nu nouă înşine, pentru că ne-am însănătoşit.

Mie mi se pare că numai îngerilor le este dat să nu păcătuiască, căci am auzit pe un înger pământesc grăind: Nu mă ştiu vinovat cu nimic, dar nu întru aceasta m-am îndreptăţit; însă Cel ce mă judecă este Domnul (I Corinteni 4, 4). De aceea suntem datori a ne osândi şi a ne dojeni necontenit, pentru ca prin defăimarea cea de bunăvoie să ne putem curăţi de păcatele cele făcute cu voie: dacă nu vom face astfel, e neîndoielnic că într-un mod cumplit vom da socoteală de dânsele în vremea morţii noastre.

Smerenia este sondă cerească, care poate să ridice sufletul din adâncul păcatelor la cer.

Precum adâncul este maica izvorului, tot astfel smerenia este izvorul dreptei socoteli (a puterii de a deosebi).