widgets
Se afișează postările cu eticheta Despre Sfanta Treime. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Despre Sfanta Treime. Afișați toate postările

luni, 9 iunie 2014

Învăţătura Ortodoxă despre Sfânta Treime

Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae


Noi ne închinăm Domnului Hristos si cinstim pe Maica Domnului si pe Sfinti, si prin icoanele care îi reprezintă.  Pe Maica Domnului şi pe Sfinţi îi cinstim în ultima analiza pentru faptul că în ei străluceşte Hristos, pentru faptul că în ei s-a imprimat chipul lui Hristos. Deci cinstim icoanele lor pentru ca ele reprezintă pe cei ce sunt locaşurile pnevmatizate ale lui Hristos, a cărui umanitate e desăvârşit pnevmatizata prin Duhul Sfânt, unit prin fiinţa cu ipostasul acestei umanităţi. 
Dar în ce consta aceasta justificare a icoanei lui Hristos? In Vechiul Testament nu existau icoane ale lui Dumnezeu. Existau numai simboale sacre: mielul pascal, toiagul lui Aaron, cortul sfint, sicriul legii etc.  Dar admiţând simboalele sacre, Vechiul Testament interzice chipurile si asemănările lui Dumnezeu (Iesire 20, 4; A doua lege 5, 12-19). Care e deosebirea intre simbolul admis si idolul interzis in Vechiul Testament ?

Cuvânt la Sfânta Treime

Sfântul Ioan Gură de Aur, din “Predici la duminici şi sărbători”

„Eu şi Tatăl una suntem” (Ioan 10, 30)

Egalitatea Fiului cu Tatăl

Noi întrebăm astăzi de este Fiul de aceeaşi putere şi slavă ca şi Tatăl şi de aceeaşi fiinţă cu Dânsul. Totuşi, noi practic nu întrebăm, ci prin harul lui Hristos am şi aflat ceea ce căutăm, şi ţinem aceasta tare, şi voim acum a o dovedi şi potrivnicilor.

Dar eu mă ruşinez când trebuie să vorbesc despre aceasta; căci, în adevăr, nu este oare de râs a voi să dovedeşti un lucru aşa de clar? Nu este, oare, lucru nebunesc a întreba de este Fiul de aceeaşi fiinţă cu Tatăl? Căci noi trebuie numai să privim natura, spre a dobândi răspunsul. Atât cei născuţi, cât şi născătorii, cu toţii sunt de aceeaşi fiinţă, atât la oameni, cât şi la dobitoace şi la plante. Voieşti tu, oare, numai la Dumnezeu a face o deosebire de la această lege obştească? Totuşi, ca să nu se pară că egalitatea fiinţei Fiului cu a Tatălui voiesc a o dovedi numai din cele pământeşti, de aceea o vom întemeia acum şi cu dovezi din Biblie. Aflaţi mai multe »