Predică la Praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului - Sfântul Serafim Sobolev (3)

Despre marea îndrăzneală în rugăciune a Maicii Domnului şi mărturia înaltei sale slave cereşti.

În condacul acestui mare praznic de astăzi, al Intrării în Biserică a Preacuratei Fecioare Maria, Sfânta noastră Biserică o numeşte pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu sfinţită vistierie a Slavei lui Dumnezeu.

Sfânta Biserică o numeşte astfel pe Maica lui Dumnezeu, pentru a ne arăta întreaga măreţie a slavei Ei cereşti, exprimată prin îndrăzneala Sa plină de Har, cu care Dumnezeu a dăruit-o într-o măsură mult mai mare decât a făcut-o cu toţi îngerii şi sfinţii.

Pentru a avea o imagine despre acest mare Har al Maicii Domnului, trebuie să ne aducem aminte întotdeauna cuvintele pe care le-a rostit părintele Ioan din Kronstadt despre Ea. În una din predicile sale, el spunea că, dacă s-ar uni îndrăzneala în rugăciunile înălţate de toţi îngerii şi sfinţii pentru noi păcătoşii, spre tronul dumnezeiesc, luate împreună, n-ar întrece îndrăzneala pe care o are Una Singură, Preacurata Născătoare de Dumnezeu.

Îngerii şi sfinţii sunt o reflectare a slavei dumnezeieşti pe care aceştia o manifestă într-o măsură sau alta şi numai Maicii Domnului Singure îi este caracteristică toată slava dumnezeiască.

Nu degeaba Sfânta Biserică o numeşte pe Ea împărăteasa Cerului. Ea salvează de la pieire oameni care au pierdut orice speranţă de îndreptare, orice nădejde de mântuire. Iată de ce Ea este denumită de Biserică Nădejdea celor fără de nădejde. Ea îi face curaţi şi sfinţi pe cei desfrânaţi, cuprinşi cu totul de patimile trupeşti, căzuţi în întregime sub puterea diavolului.

Ea poate salva chiar şi pe cei care s-au lepădat de credinţa în Hristos, care au lăsat pe Dumnezeu, Biserica Lui cea Sfântă, toate Tainele acesteia şi se află cu totul cuprinşi în braţele diavoleşti.

Puterea dumnezeiască a Preacuratei Maicii lui Dumnezeu se manifestă, nu doar în cutezanţa fără asemănare a rugăciunilor Ei, dar şi în revărsarea necontenită şi nesecată asupra noastră a înaltei Ei milostiviri, nedespărţită de această cutezanţă.

Ne putem da seama cât de mari sunt aceste rugăciuni, dacă facem următoarea comparaţie: îndurările care izvorăsc de la sfinţi, ca urmare a rugăciunilor noastre, pot fi asemănate curgerilor unui râu, iar îndurările ce se revarsă asupra noastră de la Maica Domnului trebuie asemănate cu mările şi oceanele.

Şi care dintre noi nu a simţit apărara ei, ca urmare a rugăciunilor neîngrădite către Ea? Această apărare este cunoscută de credincioşi din toate veacurile, de când există Biserica Ortodoxă.

Această apărare a Preacuratei Maicii Domnului această minunată acoperire maternă, va sta deasupra noastră totdeauna, până la sfârşitul veacului, legământ lăsat de Ea apostolilor, după Preaslăvita sa Adormire.

De unde izvorăsc înalta cutezanţă a rugăciunilor Maicii Domnului şi înaltele Ei milostiviri pentru noi? Se înţelege - din dragostea Ei de mamă pentru noi. Din viaţa Sfântului Andrei, cel nebun pentru Hristos, se vede că Maica Domnului nu se află întotdeauna acolo, în ceruri, ci părăseşte fericirea înaltelor locaşuri şi se pogoară pe pământ, să ne mângâie în necazurile noastre.

Ea este aici, în mijlocul marilor suferinţe. Ea este acolo unde curg lacrimi fierbinţi din cauza necazurilor. Ea este acolo unde Ei i se aduc calde rugăciuni în grele suferinţe şi situaţii fără ieşire. Ea este acolo unde oamenii se află chiar pe marginea prăpastiei primejdioase.

Se pune întrebarea: ce concluzie mântuitoare trebuie să tragem din toate aceasta? Dacă această cutezanţă a rugăciunilor Maicii Domnului este neegalată în ceea ce priveşte puterea ei; dacă atât de bogat este izvorul milostivirii Ei pentru noi; dacă atât de necuprinsă este iubirea Ei de mamă pentru noi, păcătoşii suferinzii şi necăjiţii, atunci să alergăm întotdeauna la Ea, prin rugăciunile noastre.

Sfinţii Părinţi ai Bisericii mărturisesc că asupra noastră mereu se oştesc şi ne atacă neîntrerupt legiuni întregi de diavoli, având ca scop să ne piardă. Ei realizează acest scop insuflându-ne gânduri pătimaşe, stârnind în noi porniri rele şi înclinând voinţa noastră spre tot răul, spre fapte imorale, păgubitoare atât pentru noi, cât şi pentru cei apropiaţi nouă.

Dar diavolii, vinovaţi pentru toate necazurile noastre, de nimeni nu se tem atât de mult ca de Preacurata Fecioara Maria, pricinuitoarea întrupării Mântuitorului, Adevăratului Dumnezeu. Chiar şi pronunţarea numelui Ei este ucigătoare pentru demoni şi îi sileşte să fugă de la noi.

Este clar ce trebuie să facem în scopul mântuirii noastre. Trebuie să alergăm întotdeauna la Ea, în rugăciunile noastre, la Atotputernica noastră Apărătoare. Fie ca numele Ei să rămână mereu pe buzele noastre, cel puţin în această scurtă rugăciune: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi”.

Să îndrăgim şi acele rugăciuni cu care Sfânta Biserică se adresează zilnic Maicii Domnului: „Nu avem alt ajutor, nu avem altă nădejde, fără numai pe Tine, Preacurată Fecioară;

Tu ne ajută nouă, că spre Tine nădăjduim şi cu Tine ne lăudăm, ca să nu ne ruşinăm, că suntem robii Tăi. Nici odinioară nu vom tăcea, noi nevrednicii, a vesti puterile Tale, Născătoare de Dumnezeu, că de nu ai fi stătut Tu să Te rogi pentru noi, cine ne-arfi izbăvit dintru atâtea nevoi sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu ne vom îndepărta de la Tine, Stăpână, că Tu miluieştipe robii tăi de toate nevoile. Amin.

 (ţinut în biserica rusă „Sfântul Nicolae” din oraşul Sofia, la 21 noiembrie/4 decembrie 1948)