Iubirea este însuşirea adevăratului creştin şi-l arată pe ucenicul răstignit al lui Hristos

Iubirea este însuşirea adevăratului creştin şi-l arată pe ucenicul răstignit al lui Hristos, care nu are nimic în comun cu lucrurile pământeşti. Fără iubire, nici chiar mucenicia nu foloseşte la nimic. 

Să dobândim, aşadar, această minunată harismă, de a ne iubi unul pe altul. Şi să nu spunem vreodată că iubim pentru că avem prieteni, unul mai mulţi, altul mai puţini. Aceasta nu este iubire adevărată, iubire creştinească, iubire după voia lui Dumnezeu. Cel ce are iubirea plăcută lui Dumnezeu nu-i iubeşte doar pe prietenii lui, care-l iubesc la rândul lor, ci pe toţi 143 oamenii, chiar şi pe duşmanii săi, care-l urăsc şi-l nedreptăţesc. Asta o spune Domnul: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi face să plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Că dacă-i iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veţi avea?” (Matei 5, 44-46). 

 Dacă iubirea ar fi stăpânit pretutindeni, lumea noastră ar fi fost atât de diferită! N-ar fi fost nevoie nici de legi, nici de tribunale, nici de pedepse. Nimeni nu şi-ar fi nedreptăţit aproapele. Crimele, certurile, războaiele, răscoalele, răpirile, părtinirile şi toate nedreptăţile ar fi dispărut. Răutatea ar fi fost cu totul necunoscută. Căci dragostea are marele avantaj că nu are legătură, precum alte virtuţi, cu anumite răutăţi. Lepădarea de cele materiale, de pildă, se leagă deseori de slava deşartă, uşurinţa de a învăţa cu ambiţia, facerea de minuni cu mândria, milostenia cu desfrâul, smerita cugetarea cu înălţarea lăuntrică etc. Acestea nu există în iubire, în iubirea adevărată. Omul care iubeşte trăieşte pe pământ ca şi cum ar trăi în cer, cu linişte şi fericire neumbrite, cu sufletul curăţat de invidie, zavistie, mânie, mândrie, rea dorinţă. Aşa cum nimeni nu-şi face rău sieşi, la fel nici el nu-i face rău aproapelui său, pe care-l consideră ca un alt sine. Iată omul iubirii – un înger pământesc! Însă cel care nu are iubire, oricâte minuni ar face, oricâtă cunoaştere desăvârşită a celor dumnezeieşti ar avea, mii de morţi de-ar învia, nimic n-ar câştiga, de vreme ce trăieşte doar pentru el, departe de ceilalţi. Tocmai de aceea Hristos a aşezat iubirea de 144 aproapele ca dovadă de iubire desăvârşită pentru El. „Dacă mă iubeşti”, i-a spus apostolului Petru, „păstoreşte oile mele” (Parafrază la Ioan 21, 16). Mare taină este şi aceasta, faptul că iubirea are mai mare valoare decât mucenicia.

Sfântul Ioan Gură de Aur 

din "Problemele vieţii"