SFINTELE TAINE ALE BISERICII

Harul divin, pierdut prin păcatul lui Adam, a fost redobândit oamenilor prin jertfa de pe cruce a Mântuitorului: „Căci legea prin Moise s-a dat, iar harul și adevărul prin Iisus Hristos au venit” (Ioan 1,17).

          Îndreptarea sau sfințirea omului prin harul divin se realizează însă în Biserică, Trupul tainic al lui Hristos, așezământ întemeiat de El și înzestrat cu puterea și mijloacele necesare spre a împărtăși credincioșilor mântuirea obiectivă sau răscumpărarea. Dar această putere sau energie care izvorăște în mod nemijlocit asupra acestora, ci este legată de anumite semne și lucrări văzute, care sunt organele purtătoare sau transmițătoare ale harului, deci sunt mijloace de mântuire și sfințire a credincioșilor.

          Sfintele Taine sunt lucrări văzute, instituite de Mântuitorul Iisus Hristos și încredințate Sfintei Sale Biserici, prin care celor ce le primesc se împărtășesc cu harul nevăzut al Duhului Sfânt, scopul lor fiind mântuirea și sfințirea acestora prin harul pe care ele le conferă. Din punct de vedere ecleziologic, ele sunt mijloace prin care Hristos îi unește cu Sine și cu Biserica Sa pe toți cei ce cred în El; așadar, ele au o funcție unificatoare a credincioșilor în Hristos și în Biserică (cf. I Corinteni 10, 17).^[1]

          Cu privire la numărul Tainelor, Biserica Ortodoxă, cea Romano Catolică și Bisericile Vechi-Orientale au mărturisit totdeauna numărul de șapte Taine, în următoarea ordine: Botezul, Mirungerea, Euharistia, Pocăința, Nunta, Preoția și Maslul.^[2]

          Sfânta Scriptură nu precizează nicăieri numărul Tainelor, dar conține dovezi despre fiecare Taină în parte, la unele arătând momentul instituirii lor, în timp ce la altele arată numai practicarea lor. Iar dacă nici Sfânta Tradiție nu precizează numărul Tainelor, faptul e explicabil, deoarece la început noțiunea de  Taină, în sens restrâns, nu este precis delimitată, prin acest termen înțelegându-se și alte lucrări sfinte sau ierurgii.

          Acest număr de șapte Taine a fost precizat în Mărturisirea de credință prezentată de împăratul bizantin Mihail Paleologul la sinodul unionist de la Lyon din anul 1274. În veacurile următoare, acest număr ne este arătat în toate Mărturisirile de credință ale Bisericii Răsăritene: a lui Petru Movilă, a Patriarhului Ierusalimului Dositei – secolul XII – precum și în toate catehismele ortodoxe și romano-catolice mai vechi și mai noi.        

          De o importanță deosebită în această chestiune este faptul că Bisericile Vechi-Orientale (armeană, nestoriană, coptă, etc.), despărțite de Biserica Ortodoxă între veacurile V-VII, toate au numărul de șapte Taine, ceea ce dovedește că ele au avut acest număr de Taine și înainte de despărțire, deoarece, se știe, după aceasta ele nu au mai luat nimic de la Biserica Ortodoxă.^[3]

          Așadar, Sfintele Taine formează temelia vieții în Hrisos și nădejdea mântuirii noastre. Fără ele, nimeni nu poate fi membru al Bisericii și fiu al lui Dumnezeu după har și nimeni nu  se poate uni, în mod deplin, cu Hristos. Sfintele Taine ale Bisericii sunt obligatorii pentru mântuirea oamenilor. Ele formează dovada celei mai înalte iubiri dumnezeiești pentru neamul omenesc.^[4] 

---

[1] Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran , Arhid. Prof. Dr. Ioan  Zăgrean, Dogmatică Ortodoxă manual pentru Seminariile Teologice, Cluj-Napoca, 2005,  p. 296.

[2] Ibidem, p. 299.

[3] Ibidem, p.300.

[4] Pr. Prof. Gheorghe Safta, Îndrumător liturgic, Târgoviște, 2010, p. 125.

Teolog Murari Ovidiu