O, ce frumoasă eşti iubito, Biserică, Mireasa mea

O, ce frumoasă eşti iubito, Biserică, Mireasa mea,
Ce minunate sunt acele podoabe ce te fac aşa,
O, ce frumoasă ţi-e credinţa primită-n cugetul smerit,
Curată, sinceră, adâncă, statornică pân' la sfârşit!


O, ce frumoasă ţi-e nădejdea ce nu s-a clătinat nicicând,
Prin orişice-ncercări aceeaşi, trăire şi-ndrăzneal-având.
Ce îngerească ţi-e iubirea, ce lângă Mine te-a ţinut,
În dulcea, negrăit şi dulcea unire de la început!

Ce sfântă ţi-e curăţia din dulcii limpezi ochi tăi,
Ce n-au privit nicicând pe nimeni, căzuţi, dispreţuiţi şi răi.
Ce mişcătoare umilinţa asemeni crinului rănit,
Ce-şi dăruie mai mult mireasma cu cât e şi mai mulr zdrobit!

Ce îndelungă ţi-e răbdarea ce te-a-nvăţat să lupţi, şi blând
Iertând să suferi pân'la moarte, şi să nădăjduieşti crezând.
Ce înduioşetoare-i mila ce te-a plecat spre cel lovit,
Să mângâi, să ajuţi, să dărui nemustrător, tăcut, simţit!

Ce-mbelşugat şi dulce-i rodul, cu-atâtea lacrimi semănat,
Altarul miilor de jertfe, ce strălucit e necurmat.
Ce fericit e-mpodobită, în totul, tot, făptura ta,
O, ce frumoasă, ce frumoasă eşti tu pe veci, Mireasa Mea!

de Traian Dorz