Viaţa Sfântului Iosif cel Nou

Dintre ierarhii Bisericii ortodoxe din Banat se ridică personalitatea luminoasă şi încununată de aureola sfinţeniei a Sfântului Iosif cel Nou, Mitropolitul Timişoarei şi a toată Ţara Banatului, “podoaba ierarhilor, izgonitorul tuturor patimilor, izbăvirea credincioşilor, lauda prea frumoasă a Timişoarei”, cum îl numeşte Acatistul închinat în cinstea lui.

Din viaţa şi faptele sale cunoaştem prea puţin încă, dar suficient pentru ca să ne dăm seama de călugărul neprihănit care şi-a dat toată viaţa lui Hristos şi Bisericii. De aceea s-a bucurat încă din timpul vieţii de aureola sfinţeniei având darul facerii de minuni şi întărind în dreapta credinţă pe strămoşii acestor meleaguri. Ştim despre el că s-a călugărit de tânăr, a parcurs toate treptele slujirii în Biserică, până ce a fost ales mitropolit al Timişoarei păstorind între anii 1650 – 1653. De aici s-a retras de bună voie la mănăstirea Partoş unde a mai trăit câţiva ani, după care s-a mutat la veşnicele locaşuri. Lespedea care-i acoperea mormântul a fost identificată la începutul secolului trecut ca având următoarea inscripţie: “Prea Sfinţitul Iosif cel Nou, fost Mitropolit al Timişoarei”.

Drept mărturie asupra sfinţeniei lui avem o însemnare de pe un Minei slavon din 1529: “Această carte este a Mitropolitului Kir Iosif al Timişoarei la anul 1655 … care de bună voie a părăsit eparhia, retrăgându-se la mănăstirea Partoş, unde a trăit câţiva ani şi apoi s-a mutat la viaţa veşnică unde se odihnesc sfinţii”. În anul 1929 preotul Bizerea scria că “încă de pe când trăia se bucura de faima unui adevărat sfânt, iar după moarte a lăsat în popor şi între călugări amintirea unui Sfânt adevărat”. La 1749 un anume Peici, “hagiu” la Ierusalim donează înainte de plecare mănăstirii de la Partoş o Evanghelie pe care scrie:

“Această sfântă carte, aşa-numită Evanghelie o depun eu, păcătosul robul lui Dumnezeu Hagi Peici, la mănăstirea Partoş unde este aşezat trupul Sfântului vlădică Iosif, cu hramul Sfântul Arhanghel Mihail, pentru binele nostru şi călătoria fericită spre marea cetate Ierusalim”.

Tradiţia mai spune că fiica judelui Timişoarei, Marcu Muţiu s-a vindecat de boală la mormântul sfântului şi drept mulţumire tatăl va construi lângă biserica de lemn una din piatră, în stil baroc, care există şi astăzi.

Din anul 1782 avem păstrată icoana Sfântului Iosif cel Nou pictată de preotul Ştefan Bogoslovici la cererea protopopului Jebelului, Ioan Şuboni, care a donat-o mănăstirii spre a fi aşezată deasupra mormântului.

La 28 februarie 1950 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş şi strămutarea moaştelor sale din biserica mănăstirii Partoş în catedrala mitropolitană din Timişoara. Canonizarea solemnă a avut loc în zilele de 6 – 7 octombrie 1956 la Timişoara. De atunci şi până astăzi moaştele Sfântului Iosif odihnesc în dreapta pronaosului catedralei, în raclă din lemn de palisandru, tisă şi lămâi frumos sculptată.

Troparul Sf. Iosif cel Nou de la Partoș:

Din tinerețe cu totul te-ai supus Domnului, cu rugăciunile și cu ostenelile și cu postul. Pentru această, văzând Dumnezeu nevoințele tale, arhiereu și păstor Bisericii Sale te-ai rânduit; și, după moarte, în cetele sfinților te-ai sălășluit, Sfinte Părinte Iosif. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să  ne dăruiască iertare de greșeli nouă, celor ce cu credință și cu dragoste săvârșim sfântă pomenirea ta.