Predică la Vinerea Mare – Dumnezeu printre ucigători

Hristos pe Golgota! Mântuitorul pe Cruce! Cel Unul drept în chinuire mare! Iubitorul de oameni ucis de oameni! Să se ruşineze cel care are conştiinţă! Să plângă cel care are inimă! Să priceapă cel care are minte!

Cu ce putem asemui această întâmplare – tainică precum nesfârşitul, vârtos precum pământul şi înfricoşător precum iadul? Dintre milioanele de întâmplări care au loc în fiecare zi în întreaga lume, care se pot afla întru priveliştea ochilor noştri şi întru auzul urechilor noastre, cu care faptă putem asemui această lucrare, care nu s-a mai pomenit, a răufăcătorilor de pe Golgota? Cu un miel printre lupii răpitori? Sau cu un prunc neprihănit în fălcile unui împărat precum şarpele? Sau cu o mamă înconjurată de fiii şi fiicele sale nebune? Sau cu căderea meşteşugarului în maşinăria pe care el însuşi a făcut-o, ca să fie făcut bucăţi bucăţele de roţile maşinăriei? Cu Abel, care a fost ucis de fratele său? Aflaţi mai multe »

Învățătură la Joia Mare. [În] noaptea spre Vineri

Despre muncile/ Patimile Domnului nostru Iisus Hristos. Cum se cade nouă a jeli și a ne scârbi[1] pentru păcatele noastre, căci pentru ele a răbdat munci/ chinuri Domnul Hristos

*

În această zi de azi, iubiții mei creștini, prăznuim și pomenim muncile/ Patimile Domnului nostru Iisus Hristos, care au avut loc în anul 5.533 de la începutul/ facerea lumii.

Prăznuim chinurile Izbăvitorului nostru, ale lui Hristos. [Dar] nu cu bucurie, ci cu jale și cu lacrimi.

Și cu obidă/ amărăciune [le] pomenim și ne aducem aminte de munca cea grea a Domnului nostru. Cu durere și cu rușine…

[Fapt pentru] care fiecare creștin e dator ca Patima Lui să o gândească/ să o contemple și să o aibă înaintea ochilor. Aflaţi mai multe »

Pe urmele Mântuitorului - 12 popasuri pe drumul Crucii

Întâiul popas din drumul Crucii 

 

Cel dintâi popas din drumul Crucii este locul unde s-a adus sentinţa de moarte a Mântuitorului, în curtea lui Pilat. Amintirea acestui loc se păstrează şi azi în clădirea aşa-numită „pretoriu”. O tăbliţă cu slove latineşti spune că aici a fost judecat la moarte Mântuitorul şi de aici a plecat spre Golgota. Dar despre acest loc am vorbit pe larg mai înainte. Când toate pregătirile răstignirii fură gata, iudeii şi ostaşii plecară să iasă cu Domnul afară din curte. Afară la poartă aştepta Crucea răstignirii pe care Mântuitorul trebuia să o ducă în spate până sus la Golgota. Din clipa în care Mântuitorul a luat Crucea în spate, începe o parte nouă – şi partea cea din urmă – a sfintelor Patimi.

Predica a Parintelui Arsenie Boca de Duminica Floriilor

Faima învierii lui Lazăr străbătuse toată Iudeia şi o aflaseră toţi pelerinii care veniseră în Ierusalim şi împrejurimi, pentru praznicul iudeilor, al Paştilor. Toţi voiau să vadă pe Iisus şi pe Lazăr.Deci când toţi cei simpli fericeau pe Iisus, cărturarii şi fariseii se umpleau de venin, vrând să-L omoare şi pe Iisus şi pe Lazăr.Momentele acestea le-a ales Iisus începătură a pătimirii Sale.Cei simpli şi curaţi, aflând că Iisus vrea să vie în Ierusalim s-au hotărât să-L primească deosebit de până acum.Iisus le-a preţuit dragostea. Şi-a împrumutat un asin – că era sărac. (In tot răsăritul asinul are cinstea pe care o are la noi oaia.)

Aceasta e intrarea triumfală în Ierusalim.Toată gloata aceasta, noroadele, aveau o bucurie ca niciodată. Numai fariseii nu se bucurau, ci bucuria tuturora le învenina şi mai rău inima.Nici Iisus nu se bucura, dar cinstea bucuria pe care o vedea. Toţi care-L cunoşteau în Ierusalim ieşiseră întru întâmpinarea Lui. în Ierusalim rămăseseră numai cei ce nu-L cunoşteau. Aceştia îl primesc rece şi cu suspiciuni.

Îmbinarea postului cu milostenia şi rugăciunea

Bună este rugăciunea, le spunea Arhanghelul Rafail lui Tobie şi lui Tobit, cu post şi cu milostenie şi cu dreptate (Tob. 12, 3).

Mare bine este un asemenea post! El este bun pentru păcătoşi, fiind singura uşă prin care se iese din starea trupească, prin care se intră în mântuitoarea pajişte a pocăinţei şi se ajunge la petrecerea necurmată în această mântuitoare pajişte. Mare bine este el, şi nu doar pentru păcătoşi: el e un mare bine şi pentru drepţi, o mare armă în mâinile lor. În toată vremea pribegiei lor pământeşti ei nu o părăsesc – prin el se păzesc în curăţie şi sfinţenie. Ei îşi întemeiază postul pe milostenie; ei îşi pun postul pe temelia rugăciunii; prin rugăciunea credinţei (Iac. 5, 15) primesc tot ce cer (Marcu 11, 24).

Despre nădejde

Sfântul Ioan Gură de Aur 

 din ”Problemele vieţii”

 Editura Egumenița

Roadele necazurilor

Multă sudoare varsă ţăranul pentru a-şi cultiva ogorul – pregăteşte boii, ară, seamănă, înfruntă greutăţile iernii, sapă şanţuri adânci pentru ca apa prisositoare să se scurgă, face atâtea şi atâtea lucrări necesare şi obositoare. Toate însă sunt făcute cu bunăvoinţă de ţăran, cu o singură nădejde: că atunci când va veni vara va secera grâul auriu, îşi va umple hambarele cu roade bogate, se va bucura de recolta îmbelşugată.

Căpitanul corăbiei, de asemenea, nu ţine cont de marea sălbatică şi de valurile cumplite care ameninţă corabia sa. Nesocoteşte orice primejdie, gândindu-se la câştigul pe care-l va avea din transportul mărfurilor.

Acatistul Buneivestiri

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Mucenic Nicon şi către cei 199 de ucenici ai lui

Troparul Sfântului Cuvios Mucenic Nicon şi al celor 199 de ucenici ai lui, glasul al 4-lea:

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule. 

Cântarea 1, glasul al 4-lea.

Irmosul:

Adâncul Mării Roşii, cu picioare neudate, trecându-l pedestru Israel cel de demult, cu mâinile lui Moise, în chipul Crucii, puterea lui Amalec în pustiu a biruit.

Viaţa Sfântului Cuvios Mucenic Nicon și cei 199 de ucenici ai lui ( 23 martie)

În cetatea ce se numeşte Neapole, care este în ţara Campaniei, a fost un bărbat cu numele Nicon, în rânduiala ostăşească, împodobit cu frumuseţe, vesel la faţă şi viteaz în războaie, dar cu credinţa elin, născut din tată elin şi învăţat la închinarea idolească. Însă maicasaera creştină şi îl sfătuia totdeauna spre cunoştinţa lui Hristos. Spunându-i despre puterea Crucii lui Hristos, mama îi zicea: "Fiul meu iubit, de ţi se va întâmpla vreodată a cădea în vreo primejdie, precum se întâmpla adeseori în războaie, să te însemnezi cu semnul Crucii, că vei scăpa din mâinile potrivnicilor; şi nu numai că te vei izbăvi din mâinile lor, dar vei scăpa şi de toate rănile, pentru că nu te va lovi nici săgeată, nici sabie şi prin mijlocul tăierii vei rămâne nevătămat".

Anunț - Conferinţa cu tema „Tristeţe şi bucurie în viaţa duhovnicească ”

În cadrul Întâlnirilor Duhovniceşti organizate de Asociaţia LOGOS DEVA - joi 26 martie 2015 la ora 18.00, în Sala mică a Centrului Cultural "Drăgan Muntean" din Deva va avea loc conferinţa cu tema „Tristeţe şi bucurie în viaţa duhovnicească ” susţinută de Pr. Ieromonah Paisie Toma de la Mănăstirea Afteia (Cioara), jud.Alba.

Asociaţia Logos Deva

Preot profesor doctor Dumitru Staniloae - Dialog despre nepretuita Ortodoxie

Sfantul Ioan Gura de Aur despre VINDECAREA LUNATICULUI

„Venind ei spre mulţime, s-a apropiat de El un om, îngenunchind înaintea Lui şi zicînd: «Doamne, miluieşte pe fiul meu, că este lunatic şi rău pătimeşte; de multe ori cade în foc şi de multe ori în apă. Şi l-am dus la ucenicii Tai şi n-au putut să-l vindece”.

“Scriptura ni-l arată pe acest om foarte slab în credinţă. Din multe fapte se vede aceasta: din cele spuse de Hristos: „Toate sînt cu putinţă celui ce crede”; din cele spuse chiar de cel care a venit la Hristos: “Ajută necredinţei mele!”; din porunca dată de Hristos demonului ca să nu mai intre în fiul lui; şi în sfîrşit din cele spuse de om lui Hristos: “Dacă poţi!”

Sf. Ioan Scărarul: Despre clevetire

1) Nimenea, socotesc, dintre cei ce judecă sănătos, nu va tăgădui că din ură şi din ţinerea de minte a răului se naşte clevetirea. De aceea s-a şi rînduit aceasta după părinţii ei, ca într-un lanţ. Clevetirea este fiica urii. Ε o boală subţire, dar o lipitoare grasă, ascunsă şi tăinuită, care suge şi seacă sîngele iubirii401. Ε făţărnicirea iubirii, pricinuitoarea întinăciunii şi poverii inimii.

2) Precum există tinere care fac cele rele fără ruşine şi există altele care săvîrşesc lucruri mai urîte decît cele dintîi, dar pe ascuns şi mai cu ruşine, aşa se poate întîmpla şi cu patimile de necinste. Astfel de tinere sînt: făţărnicia, viclenia, întristarea, ţinerea minte a răului, clevetirea inimii. Acestea una spun la arătare şi alta gîndesc 402.

Tratatul de mântuire al Sfântului Ioan Scărarul

Opera Sfântului Ioan, egumenul Mănăstirii Sinai, intitulată "Scara", este practic un manual duhovnicesc care are drept scop călăuzirea omului spre viaţa veşnică. Chiar dacă au fost redactate pentru a îndrepta monahii spre o îngerească vieţuire, învăţăturile sfântului pot îndruma viaţa oricărui creştin spre Împărăţia cerurilor.

Sfântul Ioan Scărarul face un portret al adevăratului monah prin următoarele cuvinte: "Călugăr este cel ce, în trup material fiind, petrece în treapta, rânduiala şi starea fiinţelor netrupeşti. Călugăr este cel ce se ţine numai în hotarele şi cuvintele lui Dumnezeu în toată vremea, în tot locul şi lucrul. Călugăr este cel ce supune firea sa unei sile neîncetate şi simţurile sale unei paze neîntrerupte. Călugăr este cel ce şi-a făcut trupul neîntinat, gura curăţită şi mintea luminată. Călugăr este sufletul apăsat de durere, care petrece, în veghe şi în somn, întru necontenită pomenire a morţii". În descrierea făcută de Sfântul Ioan se poate regăsi orice creştin care caută pe Dumnezeu şi Împărăţia cea adevărată. Aflaţi mai multe »

Smerenia poate să ierte multe păcate

Sfântul Ioan Scărarul zice: "Smerenia poate să ierte multe păcate şi fără lucruri, dar lucrurile fără smerenie, dimpotrivă, sunt nefolositoare, şi nu numai atât, ci şi multe rele ne gătesc nouă.

Precum sarea la toată hrana este trebuincioasă, tot astfel şi smerenia, la toate faptele cele bune. Deci, trebuie să ne smerim în minte necontenit, în supărări şi necazuri, căci aceasta, de o vom câştiga, ne face fii ai lui Dumnezeu şi, fără, lucruri bune, ne pune înaintea Lui. Căci fără ea toate lucrurile noastre sunt deşarte. Deci, Dumnezeu vrea schimbarea minţii noastre. În minte ne face buni şi în minte netrebnici. Această singură este de ajuns, chiar fără alt ajutor, să stea înaintea lui Dumnezeu şi să grăiască pentru noi." (Scara, Scolia 39 la Cuv. 25, p. 136)

Despre credință

Sfântul Ioan Gură de Aur  

Cei care se mândresc cu faptele lor bune şi nu au credinţă în Dumnezeu se aseamănă cu oasele morţilor îmbrăcate în haine frumoase, dar care nu îşi dau seama de frumuseţea lor. La ce-i foloseşte sufletului să fie îmbrăcat în fapte bune, dacă el este mort? Faptele trebuie făcute pentru Dumnezeu, cu nădejdea dobândirii Împărăţiei cereşti. Pentru cine te nevoieşti, dacă nu pentru Cel care are să-ţi dea toate darurile?

Pentru ca omul să poată mânca, el trebuie să fie viu. Dacă omul este mort, el nu mai poate primi mâncare. Tot aşa, pentru a trăi veşnic, omul are nevoie de credinţă în Hristos, credinţă care se hrăneşte şi cu fapte bune. Cine nu crede în Hristos, chiar de ar avea fapte bune, nu poate dobândi Împărăţia cerurilor. Pe când fără fapte, omul poate dobândi viaţa veşnică, dacă are credinţă vie. O să vă dovedesc lucrul acesta în continuare.

PREDICA LA DUMINICA a 2-a DIN POSTUL MARE - a Sf. Grigorie Palama (Vindecarea Slabanogului din Capernaum)

Sf. Nicolae Velimirovici

Duminica trecuta am ascultat pericopa Evanghelica despre taria minunata a aratarii marete si puternice a lui Hristos. Natanael, care a pus la îndoiala cuvintele Apostolului Filip, ca îndelung asteptatul Mesia S-ar fi aratat în lume, si aceasta în persoana lui Iisus din Nazaret - tot Natanael, de îndata ce a ajuns înaintea Domnului, L-a recunoscut îndata, si L-a marturisit atât ca Fiu al lui Dumnezeu, cât si ca Împarat al lui Israel. Evanghelia de astazi vorbeste despre ostenelile mari si luptele oamenilor cu credinta adevarata, pentru a veni înaintea Domnului Hristos. 

Patru oameni purtau pe o rudenie de-a lor sau pe un prieten, care era bolnav de paralizie - ducându-l pe patul sau, el fiind foarte slab si lipsit de ajutor. Ei au încercat fara sa izbuteasca, sa strabata prin multimea deasa de oameni, pentru a ajunge lânga Domnul si, neizbutind, s-au urcat pe acoperisul casei, l-au desfacut si, cu osteneala multa, au lasat în jos patul în care zacea slabanogul si l-au asezat la picioarele Vindecatorului facator de minuni. Aceasta era masura credintei lor în Hristos. 

,, Parohia Mea" nr. 1 , Ianuarie 2015

Intalniri duhovnicesti - 2015

În cadrul Întâlnirilor Duhovniceşti organizate de Asociaţia LOGOS DEVA - joi 05 martie 2015 la ora 18.00, în Sala mică a Centrului Cultural "Drăgan Muntean" din Deva va avea loc conferinţa cu tema „Tăcerea şi vorbirea duhovnicească ” susţinută de Pr.Dr. Ştefan Negreanu – Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad.

·

·

Gânduri la Duminica Izgonirii lui Adam din Rai

Duminica dinaintea începerii Postului Paștilor, numită și a izgonirii lui Adam din Rai, este un bun prilej de a cugeta puțin asupra rostului  perioadei în care ne pregătim să intrăm.

Înțelepciunea Bisericii nu a așezat la întâmplare această duminică la intrarea în perioada de postire dinainte de Paști, pentru că nepostirea lui Adam și a Evei au determinat izgonirea lor din Rai.  Prin urmare, o duminică ce ne amintește acest tragic eveniment din viața și ființarea Omului, are menirea să ne aducă aminte ușurința (sau, dacă îmi este îngăduit, ușurătatea) cu care trecem peste Cuvântului lui Dumnezeu și cu care ne dăm frâu liber pornirilor legate mai ales de trup și de poftele lui… Și, mai ales, ne atrage atenția asupra a ceea ce au pierdut părinții neamului omenesc (sau proto-părinții noștri) și noi prin ei, atunci când au pierdut Raiul și, cu atât mai mult, ne amintește cât de mare este darul pe care venirea la noi a Mântuitorului ni-l aduce.

Pomenirea morţilor

Toate sâmbetele din Postul Mare sunt dedicate pomenirii celor adormiţi, zile în care se săvârşeşte Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur. Slujba în care se pomenesc cei adormiţi întru Domnul poartă numele de Parastas. Parastasele sunt ierurgii speciale ale Bisericii, la care credincioşii aduc colivă, ce simbolizează trupul mortului, el nefiind de faţă. „Paristemi“ înseamnă în limba greacă a alinia pe cineva, a sta în rând cu cineva, a fi apropiatul cuiva. Parastasul este slujba prin care preotul şi creştinii se roagă pentru cei trecuţi la viaţa veşnică, aducând înaintea lui Dumnezeu cereri pentru ca El să le ierte păcatele şi astfel sufletele celor adormiţi să aibă parte de mântuire. Aceste slujbe se pot face ori de câte ori dorim să ne rugăm pentru cei trecuţi la Domnul, dar în special în sâmbetele Postului Sfintelor Paşti.

Despre trufie și slavă deșartă

Dacă vrei să cuminţeşti un om mândru, nu folosi cuvinte multe. Aminteşte-i doar de firea omenească şi de cuvintele înţeleptului Sirah: Pentru ce se trufeşte cel ce este pământ şi cenuşă? (Eccl. 10, 9) Iar dacă el va spune că pământ şi cenuşă va deveni după moartea sa, fă-l să înţeleagă faptul că şi acum, când trăieşte, nu este nimic mai mult. Să nu se lase înşelat văzând frumuseţea chipului său, simţind că este sănătos şi puternic şi că se poate bucura de bunătăţile de pe acest pământ. Pământ şi cenuşă este, iar stricarea frumuseţii sale începe încă de când el este în viaţă (Eccl. 10, 9).

Amintiri despre o familie mărturisitoare: Părintele Ioan Sabău și prezbitera Alexandra

Cum am ajuns să cunosc această familie? Printr-o minune: Maica Domnului a fost cea care mi-a mijlocit unul dintre cele mai mari daruri pe care le-am primit vreodată - iubirea acestor oameni deosebiţi, cărora nu sunt vrednic a le mulţumi pentru toate câte au făcut pentru mine. Din nefericire pentru mine, prea puţine am învăţat în preajma acestor oameni... 

Părintele Ioan a fost un om al Duhului, care a trăit mai mult în cer decât pe pământ - şi, ca să dovedesc acest lucru, o să povestesc o întâmplare. Era pe la începutul lui iulie, şi Părintele a fost chemat la o înmormântare într-o parohie vecină (nu cred că a refuzat vreodată pe cineva, oricât de bolnav ar fi fost, doar dacă starea fizică nu-i permitea, atunci refuza cu durere). Seara la cină, în timp ce mâncam, dintr-odată mă întrebă: 

„Care este a doua paremie de la Sfântul Atanasie Athonitul?”. 

Am rămas uimit; m-am dus de-am luat Mineiul pe iulie şi am citit paremia... Apoi l-am întrebat dacă tot timpul se gândeşte la Dumnezeu, că şi eu mi-aş dori acest lucru. Mi-a răspuns să nu mă lăcomesc la darurile altora, că le pierd pe ale mele... 

S-au împlinit șase ani de când s-a mutat la Hristos părintele Ioan Sabău

”Părintele a fost o definiţie a smereniei, pentru că după atâtea suferinţe îndurate din partea lor, i-a iubit pe oameni şi i-a considerat pe absolut toţi mai buni ca el! „Poporul însă l-a iubit mult, pentru că-l vedea nefăţărnicit” şi nu-l învăţa ceea ce el nu făcea. „Niciodată n-a predicat despre apă şi să bea vin” a spus un fiu duhovnicesc al lui, părintele Vasile Vlad, iar „viaţa lui a fost preoţia lui şi preoţia lui n-a fost alta decât viaţa lui”. Părintelui Vlad i-a încredinţat şi ultimile lui cuvinte, când l-a întrebat:

-Voi aveţi puncte cardinale? Voi ştiţi încotro mergeţi? Ştiţi înspre ce îndreptaţi tineretul şi poporul?

-Puncte cardinale în haos, părinte? Oare pentru ce credeţi că vă caut?

-Măi, voi aveţi datoria să vedeţi vremile! Să ştiţi istoria. Pentru că noi am înfundat puşcăriile nu pentru că ne-au închis comuniştii, ci pentru că asta era măsura lui Dumnezeu faţă de măsura istoriei! Iar voi va trebui să daţi măsura lui Dumnezeu faţă de vremurile de acum!

Pentru că a fost cu adevărat Preot, a fost foarte iubit şi căutat de către preoţi pentru îndrumări şi, lucru minunat, n-a fost niciodată zavistuit de vreunul dintre ei!”

sursa:  Revista Lumea Credinței

DECLARAŢIA 230 – DONEAZĂ 2% pentru Parohia Ortodoxă Deva VI “Adormirea Maicii Domnului”

“Încă ne rugăm pentru cei ce aduc daruri şi fac bine în sfântă şi întru tot cinstită biserica aceasta, pentru cei ce se ostenesc, pentru cei ce cântă şi pentru poporul ce stă înainte şi aşteaptă de la Tine mare şi multă milă.”  (ectenia întrerită)

Și anul acesta vă invităm să deveniţi împreună binefăcători în împlinirea tuturor proiectelor ce sunt în desfăşurare. Oricine dintre dumneavoastră poate sprijini acum aceste proiecte fără nici un cost, datorită prevederilor Codului Fiscal care oferă tuturor cetăţenilor posibilitatea de a direcţiona 2% din impozitul pe venit către o organizaţie nonprofit. Această sumă nu reprezintă o sponsorizare sau donaţie ci este de fapt o parte a bugetului de stat care este direcţionată de către fiecare cetăţean în parte către sectorul neguvernamental.

Evanghelia duminicii lăsatului sec de carne

Pr. Iosif Trifa, Tâlcuirea Evangheliilor de peste an

Un om m-a întrebat odată despre credinţa mea în viaţa cea viitoare. I-am răspuns că eu cred în viaţa cea de veci şi în Judecata cea de Apoi nu numai pentru că spune Credeul acest lucru, ci pentru că am citit cu băgare de seamă Sfânta Scriptură şi am aflat că trei părţi din câte sunt scrise în ea s-au împlinit cuvânt de cuvânt. Toate profeţiile despre Mântuitorul şi toate cele ce scrie Biblia despre timpurile trecute şi despre timpurile noastre s-au împlinit şi se împlinesc slovă cu slovă. Iar, dacă s-au împlinit cele două părţi, de bună seamă, se va împlini şi partea din urmă, partea a treia, cu învăţătura despre viaţa de veci şi Judecata de Apoi. Vai, cum nu citesc oamenii Biblia, Cartea lui Dumnezeu, unde se vede lămurit cum curge viaţa omenirii şi viaţa omului! În Biblie se vede lămurit întreg trecutul şi viitorul omenirii şi al omului. Biblia spune lămurit care este rostul vieţii omului şi care este viitorul lui. Scriptura spune apriat că „după moarte vine judecata“ (Evrei 9, 27). Scriptura spune apriat că Domnul Iisus va veni pe neaşteptate, pe norii cerului, să judece lumea. În capul Cărţii scris este: „Iată, vin (…) ca să dau fiecăruia după faptele sale“ (Apoc. 22, 12). Dacă oamenii ar citi cu luare-aminte Biblia, ar afla că „Ziua Aceea“ e aproape, se apropie.

DUMINICA INFRICOSATEI JUDECATI

Acum, Sfânta Biserică ne aminteşte de înfricoşata Judecată. Ea ne-a trimis deja să învăţăm de la vameş smeritul strigăt: “Doamne, milostiv fii mie, păcătosului!“ Ea ne-a îndemnat să nu ne lăsăm să cădem, ci, urmând fiului risipitor, să ne sculăm şi să mergem la Milostivul Tată Ceresc şi să-L rugăm să ne primească pe noi, cei nevrednici, a ne numi fii ai Lui, măcar ca pe nişte năimiţi. Ea se mai teme, însă, ca nu cumva, din neluare-aminte, să trecem nebăgate în seamă aceste lecţii şi să rămânem, din pricina împietririi inimii, încurcaţi în păcate. Aceasta este pricina pentru care acum, zugrăvind priveliştea înfricoşatei Judecăţi, ea vesteşte încă şi mai răsunător:

„Pocăiţi-vă! Dacă nu vă veţi pocăi, veţi pieri cu toţii. Iată, Dumnezeu a rânduit o zi în care va scoate la lumină cele ascunse întru întuneric, va descoperi sfaturile inimilor omeneşti şi va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Atunci nu va mai fi nici o cruţare pentru cei păcătoşi. Vor intra întru bucuria Domnului numai drepţii şi numai cei ce s-au supus nefericirii de a cădea în păcate, dar apoi au adus pocăinţă nefaţarnică şi şi-au îndreptat viaţa. Aşadar, gândindu-vă la această zi înfricoşătoare, încetaţi să păcătuiţi, pocăiţi-vă şi hotărâţi-vă cu neclintire să umblaţi neabătut întru poruncile lui Dumnezeu“.

Despre smerenie

Sfântul Ioan Gură de Aur 

Vă aduceţi aminte ce a păţit Iona? Dumnezeu i-a spus: „Scoală-te şi du-te la Ninive, cetatea cea mare, şi propovăduieşte în ea... Încă trei zile, şi Ninive va fi nimicită” (Iona 1, 2 şi 3, 4). Iona, cunoscând iubirea de oameni a lui Dumnezeu, n-a vrut să se ducă. Şi ce-a făcut? A încercat să scape, căci se gândea: „Eu merg să propovăduiesc; Dumnezeu însă, fiind îndurător, îşi va schimba hotărârea şi nu-i va pedepsi; şi atunci mă vor ucide ca pe un prooroc mincinos”. „A coborât la Iope”, spune Scriptura, „şi a aflat o corabie care mergea la Tarsis; şi şi-a plătit preţul călătoriei şi a intrat în ea” (Iona 1, 3).

Unde-ai plecat, Iona. Te duci în alt ţinut? Dar „Al Domnului e pământul şi plinirea lui” (Psalmi 23, 1). Pe mare? Dar „a Lui este marea, El a făcut-o” (Psalmi 94, 4). În cer? Dar nu l-ai auzit pe David spunând: „Când privesc cerurile, lucrul mâinilor Tale, luna şi stelele pe care Tu le-ai întemeiat” (Psalmi 8, 3). Cu toate acestea, teama l-a făcut să fugă – aşa credea; căci să scape cineva cu adevărat de Dumnezeu este cu neputinţă.

,,Bucuria propovăduirii evanghelice” - Program de meditaţii aparţinând Sfântului Ioan Gură de Aur pentru Perioada Triodului

Despre adevărata pocăinţă şi despre milostivirea lui Dumnezeu

Predică la Duminica a XXXIV-a după Rusalii

( a Fiului Risipitor )

Scula-mă-voi şi mă voi duce la tatăl meu, şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta

 (Luca 15, 18)

Iubiţi credincioşi,

În Sfînta Scriptură Dumnezeu se numeşte "Tată al milostivirii" (II Corinteni 1, 3), pentru că pururea Se milostiveşte faţă de cei păcătoşi care se întorc din toată inima către El prin adevărată pocăinţă. Dumnezeu zice prin proorocul Isaia: Cînd te vei întoarce şi vei suspina, atunci te vei mîntui şi vei cunoaşte unde ai fost (Isaia 30, 15). În alt loc, prin acelaşi prooroc, zice Dumnezeu: Spălaţi-vă, curăţiţi-vă, ştergeţi răutăţile din sufletele voastre înaintea ochilor Mei părăsiţi-vă de răutăţile voastre. Şi de vor fi păcatele voastre ca mohorîciunea, ca zăpada le voi albi; şi de vor fi ca roşeala, ca lîna le voi face albe (Isaia 1, 16-18).