Carnaval

Cineva a organizat un carnaval ciudat. 
În amintirea zilelor de demult,
când încă oamenii nu uitaseră ce înseamnă sinceritatea,
a fost organizat carnavalul fără măsti. 
Invitatii si-au lăsat acasă
tot arsenalul de produse de ascundere a fetei,
între care fardurile erau cele mai nevinovate.
La început, spectacolul a fost apăsător: 
fără măstile de zi cu zi oamenii
nu se mai recunosteau între ei. 
Nici măcar prietenii vechi, nici măcar rudele. 
Sotii si sotiile se priveau reciproc, cu surprindere, 
de parcă s-ar fi văzut pentru prima dată. 
După câteva ore însă, lucrurile au luat o întorsătură neasteptată:
fiecare se simtea Mag de la Răsărit 
chemat să aducă daruri Copilului ce se ascundea în Celălalt. 
Carnavalul a devenit asemenea unui Botez:
oamenii s-au lepădat de perfidele măsti
si si-au dorit să rămână ei însisi. 
Limpezimea fetelor îi făcea să pară niste colindători
glăsuind: "O, ce veste minunată..."

de Danion Vasile
din ”Cartea nunții”