Câtă înţelepciune este cuprinsă în cuvintele lui
Solomon: Cel ce are milă de sărman împrumută
Domnului (Sol. 19, 17)! Iată ce împrumut nemaivăzut!
Dăm cuiva şi primim înapoi de la altcineva. Mă vei
întreba de ce nu a spus Solomon că cel care dă
milostenie săracului dă lui Dumnezeu, ci că Îl
împrumută pe Dumnezeu? Ca să nu crezi că ceea ce
primeşti de la Domnul e un lucru lipsit de o mare
importanţă. Dumnezeu ştie că suntem lacomi şi vrem să
dobândim din ce în ce mai multe bunuri. Cel care are
bani nu vrea în nici un chip să împrumute săracului fără
să primească o asigurare că banii îi vor fi daţi înapoi.
Aşadar, acestuia nu îi pasă de semenul său, ci urmăreşte
numai câştigul. Săracul nu poate să pună chezăşie
pământ sau altceva, pentru că nu are; nu poate găsi pe
nimeni care să se pună zălog pentru el, deoarece nimeni
nu are încredere în el. Aşadar, văzând Dumnezeu pe de
o parte că săracul este în primejdie din pricina sărăciei sale, şi pe de altă parte că bogatul este în primejdie din
pricina lipsei sale de omenie, S-a pus El însuşi chezăşie
pentru sărac dinaintea bogatului. De aceea spune Sfânta
Scriptură: Cel ce are milă de sărman împrumută
Domnului.
De asemenea, ca să dăm cu împrumut, căutăm un
om de la care putem lua dobândă mare. În schimb, lui
Dumnezeu, Care ne întoarce însutit ce I-am dat, nu Îi
împrumutăm din ce avem, ci împrumutăm celor care nu
ne dau nimic înapoi, adică patimilor noastre, care sunt
lăcomia pântecelui, slava deşartă, lăcomia, iubirea de
plăceri şi multe altele. Şi spune-mi: ce anume ne dă
lăcomia pântecelui înapoi? Ne dă numai grăsime şi
greutate în mişcare. Ce ne dă înapoi slava deşartă?
Invidie şi îndreptare împotriva celuilalt. Ce ne dă înapoi
iubirea de argint? Griji şi necazuri. Ce ne dă înapoi
iubirea de plăceri? Iad şi suferinţă. Iată cine sunt cei
care se folosesc de bogăţiile noastre! Iar dobânda ce o
primim în schimb sunt nenorocirile din această viaţă şi
iadul din cea de dincolo.
Atunci, de ce nu dai cu împrumut Domnului,
Care îţi întoarce sigur datoria, adăugând multă dobândă?
Poate pentru că trebuie să aştepţi mult până să primeşti
înapoi ce ai dat. Dar să ştii că Domnul nu ne dă bunătăţi
numai în cer, ci şi pe pământ. Amintiţi-vă ce spune El
Însuşi: Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi
dreptatea Lui şi toate acestea (adică bunătăţile
pământeşti) se vor adăuga vouă (Mat. 6, 33). De altfel,
cu cât trece mai mult timp de la momentul în care am
dat, până când primim înapoi, cu atât mai mare este
dobânda noastră. Iată de ce oamenii care împrumută
bani, îi preferă pe cei care vor ţine banii o perioadă mai
lungă de timp, ca să primească dobândă mai mare. Aşadar, atunci când este vorba de oameni, nu numai că
nu dorim să ni se dea înapoi repede banii pe care i-am
dat cu împrumut, dar suntem mulţumiţi dacă aceia
întârzie. De ce, dar, atunci când este vorba de
Dumnezeu, suntem atât de mici la suflet?
Sfântul Ioan Gură de Aur
din "Problemele vieţii"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu