Ar putea vreodată Dumnezeu să-i
urască pe săraci, şi desigur pe virtuoşi, şi să-i iubească
pe bogaţi, şi desigur pe cei răi şi nemiloşi? Ca să nu
păcătuieşti prin asemenea blasfemii şi cugete nebune, îţi
voi explica ce iubeşte şi ce scârbeşte Dumnezeu.
Dumnezeu îl iubeşte pe cel care păzeşte poruncile
Sale. Pe acela, zice, „îl voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta
lui” (Ioan 14, 21). Nu pe cel care are bogăţii, nu pe cel
care este sănătos, ci pe cel „care păzeşte şi împlineşte
poruncile Mele”. Şi pe cine scârbeşte Dumnezeu? Pe cel
care nu păzeşte poruncile Lui.
Aşadar atunci când vezi pe cineva care nesocoteşte
voia şi legea lui Dumnezeu, fie că-i bogat, fie că-i
sănătos, să nu te îndoieşti că Dumnezeu şi-a întors faţa
de la el. Dimpotrivă, pe cel virtuos şi evlavios, fie că-i
sărac, fie bolnav, Dumnezeu îl iubeşte. N-ai auzit ce
spune Scriptura? „Domnul îl ceartă pe cel pe care-l
iubeşte şi-l bate pe fiul căruia-i poartă de grijă”
(Proverbe 3, 12). Îmi vei spune, desigur, că mulţi
oameni se smintesc din pricina asta. De vină e mintea
lor. Pentru că nu gândesc în acest fel simplu: răsplata nu
este dată în viaţa aceasta trecătoare. Aici este treapta
nevoinţelor. Premiile şi cununile se vor da în viaţa de
dincolo.
Nu trebuie să ne pară rău pentru cei care sunt
încercaţi şi suferă, ci pentru cei care în vreme ce
păcătuiesc nu sunt pedepsiţi. Pedepsele, de altfel,
împiedică păcatul şi conduc la virtute. Însă dacă e aşa,
îmi veţi spune, dacă într-adevăr pedepsele îndepărtează
răul, de ce nu ne pedepseşte Dumnezeu pentru fiecare
păcat al nostru? Vă voi răspunde: Dacă Dumnezeu l-ar
fi pedepsit pe fiecare om pentru fiecare păcat al lui, 21
omenirea întreagă ar fi pierit şi posibilitatea mântuirii
s-ar fi irosit. Priveşte, de exemplu, la cazul apostolului
Pavel. Dacă Dumnezeu l-ar fi pedepsit pentru prigoana
împotriva creştinilor, mai mult, dacă l-ar fi omorât, cum
ar fi putut să se pocăiască, să săvârşească atâtea fapte
plăcute lui Dumnezeu şi să călăuzească lumea întreagă
de la rătăcire la adevăr? Uită-te şi la doctori cum
lucrează. Când în faţa lor se înfăţişează cineva grav
rănit, aplică un tratament nu după numărul şi adâncimea
rănilor, ci după rezistenţa organismului. Căci care este
folosul dacă rănile se închid dar omul moare?
De aceea şi Dumnezeu nu-i pedepseşte nici pe toţi
oamenii, nici după gravitatea păcatelor lor. Pedepsele
Lui sunt treptate, metodice şi urmăresc un anumit scop.
Deseori, pedepsind un om, îi cuminţeşte pe mulţi. În
chip asemănător procedează şi doctorii, când taie un
membru putred ca să asigure sănătatea trupului rămas.
Când vezi cum un beţiv devine postitor sau un
obraznic psalmodiază cântări sfinte, să te minunezi de
îndelunga răbdare a Domnului, să preamăreşti pocăinţa
şi să rosteşti împreună cu psalmistul: „Această
schimbare e a dreptei Celui-Preaînalt” (Psalmi 76, 11).
Adică această minunată schimbare a fost făcută de mâna
dreaptă a lui Dumnezeu, de intervenţia puternică şi
lucrarea Sa.
Orice lucrare care are ca scop mântuirea sufletelor
este supusă de la început atacurilor. Îndată ce s-a născut
Hristos a izbucnit furia lui Irod. Şi tu, dacă te vei
învrednici vreodată să-L slujeşti în vreun fel pe
Dumnezeu, vei suferi mult, te vei îndurera tare, te vei
afla în mari primejdii. Să nu te miri. Să nu te tulburi. Să
nu-ţi spui: „Eu împlinesc voia lui Dumnezeu şi ar trebui 22
să fiu slăvit şi încununat pentru asta. Aşadar de ce să
sufăr?”. Să-ţi aduci atunci aminte de Hristos, Care a
fost prigonit până la moarte şi ne-a prevenit: „Dacă
M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni” (Ioan
15, 20). Ne-a făcut însă şi o făgăduială: „Cel ce va
răbda până la sfârşit, acela se va mântui” (Matei 10,
22). Dacă cineva se îngrijeşte de mântuirea lui, este
imposibil să piară. Dumnezeu nu-l va părăsi în greutăţi
şi primejdii. Ce i-a spus Domnul lui Petru? „Simone,
Simone, iată că Satana v-a cerut să vă cearnă ca pe
grâu; dar Eu M-am rugat pentru tine ca să nu-ţi piară
credinţa” (Luca 22, 31-32).
Când Dumnezeu vede că povara ispitelor
depăşeşte puterile noastre, îşi întinde mâna şi ne
uşurează de greutatea prisositoare. Însă dacă vede că
suntem nepăsători pentru mântuirea noastră, ne
părăseşte lăsându-ne neajutoraţi.
Dumnezeu nu sileşte şi nu obligă pe nimeni. Cu
cei leneşi şi nepăsători este nepăsător. Dimpotrivă, pe
cei binevoitori şi bine intenţionaţi îi trage lângă El cu
multă iubire. Apostolul spune: „Cu adevărat înţeleg că
Domnul nu este părtinitor, ci, în orice neam, celui ce se
teme de El şi face dreptate, este primit de El” (Fapte 10,
34-35).
Sfântul Ioan Gură de Aur
din "Problemele vieţii"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu