DESPRE INGERI in invatatura ortodoxa, singura adevarata.

PARINTELE SERAFIM ROSE: Invatatura ortodoxa despre ingeri

“Ştim, din cuvintele lui Hristos Însuşi, că, la moarte, sufletul este întâmpinat de îngeri: Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam (Luca 16, 22).

Cu privire la forma în care apar îngerii, cunoaştem tot din Evanghelie: îngerul Domnului (a cărui)înfăţişare era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada (Matei 28, I 2-3); un tânăr îmbrăcat în veşmânt alb (Marcu 16, 5); doi bărbaţi în haine strălucitoare (Luca 24, 4); doi îngeri în veşminte albe (Ioan 20, 12). De-a lungul istoriei creştine, îngerii s-au arătat întotdeauna în aceeaşi formă, a unor tineri strălucitori cu veşminte albe. Tradiţia iconografică a înfăţişării îngerilor a fost, de asemenea, aceeaşi de-a lungul veacurilor, zugrăvind tocmai astfel de tineri strălucitori (adesea având aripi, care, desigur, sunt o trăsătură simbolică, ele nefiind de obicei văzute la arătarea îngerilor); iar al şaptelea Sinod Ecumenic din anul 787 a hotărât ca îngerii să fie întotdeauna înfăţişaţi în acest chip, ca bărbaţi. „Cupidonii” artei apusene din vremea Renaşterii şi de după aceea sunt de inspiraţie păgână şi nu au nimic de-a face cu adevăraţii îngeri. Aflaţi mai multe »

Vizita Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române în Episcopia Devei și Hunedoarei

La invitația Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, în zilele de 07 – 09 noiembrie 2014, Preafericitul Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va efectua o vizită canonică în Episcopia Devei și Hunedoarei, prilej cu care vor fi aduse spre închinare Sfintele Moaște ale Sfinților Martiri Brâncoveni.

Prezența Preafericirii Sale este prilejuită de o serie de evenimente deosebit de importante pentru viața bisericească din județul Hunedoara, evenimente care se vor desfășura după următorul program:

Vineri, 07 noiembrie 2014:

• Orele 17,00: Primirea Preafericitului Părinte Patriarh DANIEL, la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae și Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva;

• Orele 17,10: Întâmpinarea raclei cu Sfintele Moaște ale Sfinților Martiri Brâncoveni la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae și Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva și săvârșirea slujbei de mulțumire;

Conferinţă susţinută de Preacuviosul Arhimandrit Zaharia Zaharou, slujitor la Mănăstirea Essex din Londra

EPISCOPIA DEVEI SI HUNEDOAREI 

Conferinţă duhovnicească susţinută de Preacuviosul Arhimandrit Zaharia Zaharou în Episcopia Devei şi Hunedoarei

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, va avea loc conferinţa duhovnicească cu titlul ,,Tainele Bisericii- mijloc de zidire a Templului lui Dumnezeu în noi’’, în data de 06 noiembrie 2014, începând cu ora 17, la Sala Mare a Casei de Cultură ,,Drăgan Muntean’’ din Deva.

Conferinţa va fi susţinută de Preacuviosul Arhimandrit Zaharia Zaharou, slujitor la Mănăstirea Essex din Londra, un apreciat duhovnic în spaţiul ortodox contemporan şi vrednic urmaş al Stareţului Sofronie Saharov.

sursa: http://episcopiadevei.ro

Să fim întotdeauna gata să spunem: Iartă!

Avva Isaia Pustnicul

În casa în care te opreşti, fii cu sfială în toate. Smerenia şi înfrânarea înseamnă şi o delicată politeţe. Pofteşte cu stăruinţă pe străini să se servească la masă (fă iubire şi mai ia puţin), cu față veselă. Când mănânci, nu grăi cuvânt deşert şi nu râde.

De voieşti să se împlinească un lucru şi cel cu care locuieşti nu voieşte să se împlinească, lasă-i lui voia ta, ca să nu se nască o ceartă şi să se supere. Dacă vreun musafir îţi spune cuvinte necuvenite, roagă-l cu iubire, spunându-i: Iartă-mă, că sunt slăbit şi nu pot să le port.

În smerita cugetare se arată o mare delicateţe, pe când mândria e o bădărănie.

De voieşti să iei ceva şi ai nevoie de aceea, să nu murmuri împotriva fratelui tău, că de ce n-a înţeles să-mi dea ceva de la sine, ci cu îndrăzneală, cu simplitate, spune-i: Fă iubire, dă-mi ceea de care am trebuinţă.

A se judeca întâi pe sine, aduce smerita cugetare, şi renunţarea la voia proprie în favoarea aproapelui întru cunoştinţă (în conștiinţa valorii lui şi a datoriei faţă de el) aduce smerenia.

Smerenia nu se vede pe sine smerită

Sfântul Ignatie Briancianinov

Cu adevărata smerenie se acoperă adevărata virtute, aşa cum îşi acoperă frumuseţea cu basmaua fecioara înfrânată; cum se ascunde prin catapeteasmă altarul de privirile gloatei. Smerenia nu se vede pe sine smerită. Dimpotrivă, ea vede în sine multă trufie şi îngrijeşte ca să afle toate ramurile acesteia: aflându-le, descoperă că încă au mai rămas foarte multe de aflat.

Smerenia cea mincinoasă se vede pe sine smerită. Lipsa plânsului, îndestularea cu sine şi desfătarea cu părutele stări duhovniceşti dau pe faţă trufia inimii. Părerea smereniei e cel mai cumplit fel de trufie.

Smerenia cea din har e nevăzută, nu se face cunoscută şi nu e băgată în seamă de oameni (Iov 42, 5-6; Luca 23, 41-42).

Despre Smerenie

Sfântul Ioan Scărarul

Smerenia este un fără de nume har al sufletului, cunoscută printr-o experienţă directă doar de către cei ce au dobândit-o, negrăită bogăţie, denumire a lui Dumnezeu şi dar al cerului. Învăţaţi-vă, spune Domnul, nu de la înger, nu de la om, nu din carte, ci de la Mine, adică de la Duhul Meu care sălăşluieşte întru voi şi vă luminează şi de la lucrarea cea pe care o fac simţită în voi, că sunt blând şi smerit cu inima, cu mintea, cu cugetul şi veţi afla odihnă sufletelor voastre, de războaie şi uşurare de gânduri. (Matei 11, 29)

Iar cele trei verigi sau culori ale curcubeului ale acestei virtuţi sunt acestea:

- îndurarea necinstirilor cu multă bucurie şi aşteptarea cu braţele sufletului deschise spre a primi şi cuprinde pe acestea (adică necinstirile), ca unele ce fac să înceteze bolile sufletului şi topesc păcatele cele mari;

Bogăţia şi sărăcia

Sf. Ioan Gură de Aur

Dacă vezi că cineva devine bogat fără s-o merite, nu-l ferici, nu-l invidia, nu te îndoi de sfânta pronie, nu crede că în lumea aceasta se petrece ceva întâmplător şi fără scop. Adu-ţi aminte de parabola bogatului şi a lui Lazăr. Bogatul ajunsese pe crestele bogăţiei şi desfă-tărilor, şi totodată era sever şi lipsit de omenie, mai sălbatic chiar decât câinii. Câinilor le era milă de Lazăr şi-i lingeau rănile care-i acopereau trupul, pe când bogatul nici firimiturile de la masa lui nu le dădea săracului. Bogatul avea mai mult decât îi trebuia. Lazăr nu le avea nici pe cele neapărat necesare, nici măcar hrana zilnică. Şi deşi lupta încontinuu cu foamea şi cu boala, nu s-a mâniat, nu L-a hulit pe Dumnezeu, n-a cârtit împotriva sfintei pronii.

Bogatul nemilostiv şi săracul Lazar

Iubiţilor, parabola aceasta o ascultăm în fiecare an; o ştiu mai toţi cei care cercetează dumnezeiasca biserica. în calendar citim despre Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr. Şi ne rugăm ca în fiecare an să ne lumineze Dumnezeu pentru că şi alte, gânduri şi cuvinte, mai noi şi mai adânci, poate, să ne învrednicească să vă împărtăşim.

Prima parte a parabolei zugrăveşte o imagine a lumii de aici – de atunci şi de astăzi, căci de la cădere mereu sunt şi bogaţi, şi săraci; şi bogaţi care uită de săraci, şi săraci care uită de Dumnezeu; dar, din fericire, şi bogaţi care nu uita de săraci. în parabola de faţă, iată, un om bogat – în înţelesul acestei lumi, sărmanul de el –, îmbrăcat în purpură şi în vison, stofe scumpe din vremea aceea. Şi odată cu acestea, mesele lui atât de încărcate. Tragic era însă că în mijlocul atâtor belşuguri de hrană, nu lua aminte că la poarta lui (în acele locuri unde este căldură mare, şi vara şi iarna) zăcea tot timpul un sărac, anume Lazăr; care, vai lui, nici adăpost nu avea.

Halloween, o sarbatoare de care nu avem nevoie

MEMORIU ADRESAT MINISTERULUI EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI

Către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului

Stimată Doamnă Ministru,

 

Mulți dintre români au preluat, de câțiva ani, Halloween-ul, macabra sărbătoare occidentală, care sub masca unor distracții, este o veritabilă invocare a demonilor şi a făpturilor infernale. Oameni deghizați în schelete, arătări hidoase, vrăjitoare, fantome, mumii, vampiri, vârcolaci, monștri, criminali sângeroși împânzesc străzile şi se sperie unii pe alții, cu tot felul de farse şi glume macabre şi nesărate. În vitrinele magazinelor, în parcuri, în companii, în localuri, în şcoli şi universităţi, pe ușile caselor, peste tot apar vrăjitoare călare pe mătură, dovleci-felinar, coarne şi alte simboluri mai mult sau mai puțin demonice. Spusul poveștilor cu fantome sau vizionarea de filme horror sunt și ele părți ale petrecerilor de Halloween. Adesea, în preajma sărbătorii, televiziunile difuzează episoadele ale serialelor și emisiuni speciale (de obicei pentru copii), iar unele filme horror sunt lansate special înainte de Halloween pentru a profita de atmosfera sărbătorii. Cam așa arată Halloween-ul, o "sărbătoare" pe care sataniștii declarați o consideră printre cele mai importante.

Pă­catul poate ucide sufletul şi temporar, dar şi veşnic

Să nu creadă cineva că păcatul e ceva lipsit de importanţă. Nu, păca­tul este un rău teribil, el ucide sufletul şi acum, şi în veacul ce va să vină. In veacul viitor păcătosul va fi legat de mâini şi de picioare (din punct de vedere al sufletului) şi va fi aruncat în întunericul cel mai dinafară, după cum cuvântează Mântuitorul: „Legaţi-l de picioare şi de mâini şi aruncaţi-l în întunericul cel mai dinafară” (Matei 22, 13).

 

Aceasta înseamnă că el şi-a pierdut cu desăvârşire posibilitatea de a-şi folosi liber capacităţile spirituale, care au fost create anume pentru o activitate liberă, suferind prin aceasta un ucigător blocaj al oricărei activităţi îndreptate spre săvârşirea binelui. Păcă­tosul îşi recunoaşte o anumită putere a sufletului, dar în acelaşi timp simte că ea îi este legată în lanţuri ce nu pot fi rupte. „Cel fără de lege este prins în lanţurile fărădelegilor lui şi de funiile păcatelor lui este înfăşurat” (Pilde 5, 22).

Învățătura ortodoxă despre Maica Domnului

Pr. Prof. Dr. Ion Bria

Evangheliile canonice nu dau prea multe amănunte despre viaţa Fecioarei Maria. Ea este fiica unică a lui Ioachim şi a Anei, care o consacră serviciului religios din templu. De fel din Nazaret, în Galileea (Luca 1, 26-27), ea este logodită cu Iosif, nume menţionat în genealogia redată de Evanghelia după Matei (1, 16), cu scopul de a arăta că Iisus aparţine după naşterea Sa fizică poporului iudeu, înscriindu-Se în linia descendentă davidică. Din cauza acestei logodne, Iisus a fost considerat fiul lui Iosif şi al Mariei (Luca 3, 23; 4, 24; Ioan 6, 24), deşi Iosif are o paternitate legală asupra Lui, nu una fizică (Matei 1, 20-25). Aici primeşte vestea cea bună de la îngerul Gavriil (Luca 1, 26-38), fiind salutată apoi de Elisabeta, mama lui Ioan Botezătorul (Luca 1, 42-45). După naşterea Fiului său, cel Unul-Născut, în Betleem (Luca 2, 4-16), ea este alături de Iisus în toate marile momente ale vieţii şi activităţii Lui: tăierea-împrejur, prezentarea la templu, fuga în Egipt, predica în templu, minunea din Cana (Ioan 2, 1), în timpul Patimilor, după care Fecioara este încredinţată apostolului Ioan (Ioan 19, 25). După înălţarea la cer a lui Iisus (Fapte 1, 14), Fecioara împreună cu „fraţii Domnului” şi femeile care au urmat pe Hristos fac parte din cercul apostolic.

Cuvânt al Sfântului Evagrie monahul despre mântuirea sufletului*

* Fragment extras din Proloage, vol. I, Ed. Buna-Vestire, Bacãu, 1995, p. 528

În inima celui blând se odihnește înþelepciunea, iar sufletul celui ostenitor este scaunul nepãtimirii. Lucrãtorii cei rãi își vor lua platã rea, iar lucrãtorilor celor buni li se va rãsplãti cu platã bunã. Cel ce întinde lațul altuia, în laț va cãdea și el. Mai bun este un țãran blând decât un oștean iute și mânios. Iuțimea pierde cunoștința, iar îndelungã rãbdarea o adunã pe ea. Cum este un vânt tare în largul mãrii, așa este mânia în inima omului. Cel ce se roagã lui Dumnezeu, fuge de ispite, iar inima cea netrebnicã tulburã cugetul. Sã nu te înveseleascã prea mult pe tine bãutura, nici sã te saturi de bucate, ca sã nu se îngrașe carnea trupului tãu, cã apoi te vor împresura pe tine gândurile cele spurcate. Sã nu zici: „Astãzi este praznic, sã bem, iar mâine este Duminica mare, sã facem praznic”. Cã praznicul creștinesc nu este așa, sã-ți saturi pântecele. Paștile Domnului înseamnã ieșirea din rãutãți, iar Cincizecimea este învierea sufletului.

Acatistul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

 

Împărate ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

 

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

 

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

 

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.

 

Doamne miluiește (de trei ori), Slavă..., și acum... Citeste in continuare...

Predică la Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Într-o notă informativă a Securității, din 27 octombrie 1951, se vorbește despre „numărul imens de credincioși” veniți pentru a se închina la Sfintele Moaște ale Sfântului Dimitrie, Părintele nostru, în zilele de 26-27 octombrie 1951^[3].

Pe 24 octombrie 2013, Mediafax vorbea despre sute de preoți și mii de credincioși veniți să se închine Sfântului Dimitrie^[4]. Pentru că pelerinajul la Sfântul Dimitrie, ca și în 2014, a început pe săptămână.

Anul acesta a început de vineri – prin venirea PFP Teofil al III-lea al Ierusalimului cu o Sfântă Icoană a Sfinților Constantin și Elena, care are încrustată în ea o parte din Crucea Domnului^[5] –, dar anul trecut a început de joi^[6].

Însă anul acesta a fost frig. A fost vânt puternic pe 24 și 25 octombrie, adică în primele două zile ale închinării la Sfântul Dimitrie. Citeste in continuare...

Predica Bartolomeu Anania la Sf. Dimitrie Izvoratorul de Mir

ACATISTUL SFANTULUI MARE MUCENIC DIMITRIE, IZVORATORUL DE MIR

Condacul 1
Învăţătorului dreptslăvitoarei credinţe celei întru Hristos, surpătorului şi ruşinătorului păgânătăţii, Izvorâtorului de mir, Marelui Mucenic Dimitrie, ostaşul cel adevărat al lui Hristos, care s-a arătat Bisericii ca un soare şi mare apărător credincioşilor, toţi acum cântări de mulţumire şi laude din suflet cu dorire aducându-i să-i cântăm: bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!

Icosul 1
Credinţa adevărată învăţând-o, Mucenice Dimitrie, de la părinţii tăi, ai vieţuit pe pământ prin darul lui Dumnezeu ca un înger, luminat mărturisind şi învăţând pe toţi apoi cu milostenii, cu neîncetate rugăciuni şi cu chinuri. Pentru care noi aducem ţie aceste cântări de laudă:

IPS Mitropolit Serafim - Despre nevoința duhovnicescă

Clik pe imagine

Să învingem rușinea care ne macină la spovedanie - îndemn al Părintelui Arhimandrit Zaharia Zaharou

Trezirea inimii prin primirea rușinii în taina spovedaniei

 

În rai, protopărinții noștri Adam și Eva erau amândoi goi și nu se rușinau. Purtau veșminte nestricăcioase și duhul le era întors spre Dumnezeu, arhetipul lor. Dar atunci când Adam și-a întors privirea către lumea zidită, încălcând prin aceasta porunca lui Dumnezeu, s-a aflat despuiat de veșmântul cel luminos al suflării dumnezeiești: “Atunci li s-au deschis ochii la amândoi și au cunoscut că erau goi, au cusut frunze de smochin și și-au făcut acoperăminte” (Fc 3, 7). Rușinea a intrat atunci în viața lor, iar eu au pierdut cinstea duhovnicească de care se bucurau mai înainte. Fiindu-le cu neputință a mai sta înaintea feței bunului Dumnezeu, ei s-au ascuns de la fața Lui. Atât de mult s-a îndepărtat omul de Dumnezeu și-a înstrăinat viața de cea dumnezeiască, încât a ajuns să se asemene dobitoacelor fără de minte și cu inimă împietrită să zică: Nu este Dumnezeu. Încă din rai, odată cu căderea lui Adam, firea omenească a fot rănită de moarte și supusă stricăciunii. Citeşte mai departe...

Ce trebuie sa învete tinerii ?

De aceea va rog pe toti sa va predati fiii si fiicele de la vârsta cea mai mica acestei liturghii si sa depuneti în sufletele lor bogatia care se potriveste vietii ceresti, fara sa ascundeti aur în pamânt sau sa adunati argint.

Depuneti în sufletele lor bunatatea, smerenia, buna-cuviinta, întelepciunea si orice alta virtute. Liturghia tocmai de aceasta cheltuiala are nevoie. Daca strângem aceasta bogatie pentru noi si pentru copiii nostri, si în aceasta viata ne vom bucura de stralucire, dar si în cea viitoare vom auzi vocea fericita cu care Domnul Iisus Hristos îi recunoaste ca ai Sai pe toti cei care L-au marturisit.

Sf. Ioan Gura de Aur, din ”Parinti, copii si cresterea lor” - (Despre Ana, III)

Istorii si pilde din Biblie

“… parintii nostri ne-au spus noua” (Psalmul 43,1). Ascultati cuvintele acestea, voi toti. Voua va spun, celor carora nu va pasa de copiii vostri, celor ce le treceti cu vederea cântarile diavolesti pe care le cânta si celor carora nu va pasa de pildele din Scripturile dumnezeiesti.

Copiii din Biblie nu erau asa. Îsi petreceau viata istorisind faptele de seama ale lui Dumnezeu si câstigul lor era îndoit. Ascultând istoriile Bibliei, tinerii asupra carora se revarsa deja iubirea si bunatatea lui Dumnezeu deveneau si mai buni, amintindu-si câstigul pe care-l aveau din felul lor de viata. Copiii lor ajungeau, la rândul lor, sa-L cunoasca din aceste pilde pe Dumnezeu si erau îndemnati sa imite virtutea parintilor lor. Cartile lor erau doar aceste istorii auzite din gura parintilor, învatau tot ce aveau nevoie doar din ele, caci nimic nu era mai folositor si mai placut pentru ei decât aceste pilde.

Uneori credem că prin cuvinte putem face mare lucru

Noi preoții avem o parohie și o familie. Cum putem noi, ca familie, să ne găsim un refugiu duhovnicesc în viața monahală?

 

Nu cred că dumneavoastră puteți duce o viață monahală. Cred că e o greșeală atunci când unii duhovnici monahi impun ascultare oamenilor care trăiesc în lume. Ascultarea este numai pentru monahi, în mânăstiri, unde toată viața este rânduită în numele lui Dumnezeu și în vederea slujirii Liturghiei. Nu poți aștepta ascultare de la oamenii care trăiesc în lume. Acolo există alte reguli. Dar toți avem datoria ascultării de poruncile lui Dumnezeu.

 

Trebuie să vă cinstiți soția și soția trebuie să vă cinstească, la rândul ei. Trebuie să fiți deschiși și sinceri, neținând nimic tăinuit unul față de celălalt; și puteți să vă luați la întrecere: cine va face mai mult voia celuilalt. Atunci viața e minunată.

 

În ceea ce privește copiii, eu nu cred că prin cuvinte se învață sau primesc ei duhul lui Dumnezeu. Am să vă spun o întâmplare. Știu un preot care are trei fii. Niciodată nu le-a ținut „predici”, și toți sunt în Biserică acum, unul dintre ei este chiar cleric. Iată cum făcea acest preot: aștepta până se duceau toți la culcare și, după ce adormeau, mergea, îngenunchea lângă patul lor și se ruga o vreme și astfel, duhul rugăciunii tatălui se împărtășea fiilor săi. Niciodată nu le-a ținut lecții, ci vorbea cu Dumnezeu și Dumnezeu grăia inimilor lor. Acum unul dintre ei este diacon și ceilalți doi sunt cântăreți în parohia lui.

 

Uneori credem că prin cuvinte putem face mare lucru. Însă când vrem să-i ajutăm pe oameni, de multe ori aduce mai multă roadă dacă vorbim cu Dumnezeu și Îl lăsăm pe El să găsească o cale de a grăi inimii lor.

 

 Arhimandritul Zaharia Zaharou, Lărgiți și voi inimile voastre!, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2009, p. 174

Ce rasplata au parintii pentru buna crestere a copiilor

Si tatii si mamele sunt rasplatiti deopotriva. Asculta ce spune Scriptura si unora si altora, caci nu le vorbeste mai putin femeilor decât barbatilor. Sfântul apostol Pavel spune: “… femeia, amagita fiind, s-a facut calcatoare de porunca”’ dar adauga: “dar ea se va mântui prin nastere de fii…” (I Timotei 2, 14-15).

El vrea sa spuna femeii urmatoarele: suferi ca prima femeie nu ti-a lasat altceva decât munci si dureri si nastere în veci ? Nu te speria si nu te mâhni si nu te revolta pentru ca bucuriile pe care le capeti din cresterea copiilor, daca vrei, te fac sa uiti durerile facerii si te fac sa simti ca, crescându-ti copiii, împlinesti o mare lucrare. Daca te îngrijesti sa le dai copiilor tai o educatie buna si îi conduci spre virtute, vei avea parte de mântuire. Munca, grija si aceasta lucrare a ta de mare însemnatate vor fi rasplatite din plin. Ca sa te convingi ca mama nu este numai cea care naste si ca nu în nasterea de prunci se afla rasplata, uite ce spune apostolul Pavel tot în aceeasi epistola despre vaduva: ” daca a crescut copii…” (I Timotei 5, 10). Nu spune doar daca a nascut, ci daca a crescut copii, pentru ca nasterea se datoreaza naturii, iar cresterea copiilor tine de o alegere.

Obiceiul de a citi Sfânta Scriptură ca pe o rugăciune

Cred că dacă ne facem obiceiul de a citi Sfânta Scriptură ca pe o rugăciune, în duh de rugăciune, ca și cum ar fi fost adresată nouă, scrisă pentru noi personal, atunci întotdeauna inspirația noastră, însuflarea noastră va spori. Citirea Scripturii în acest fel ne va aduce mari foloase în rugăciune și în orice lucru pe care îl facem înaintea lui Dumnezeu.

 

 Arhimandrit Zaharia Zaharou, Merinde pentru monahi, Ediția a IIa, Editura Nicodim Caligraful, Mănăstirea Putna, 2013

Exemplul lui Eli

Sau nu stiti ce a patit preotul Eli care n-a îndreptat cum trebuia slabiciunile copiilor sai? Daca un medic vrea sa trateze numai cu curatie o patima care nu se lasa dusa decât daca e taiata, o face cu neputinta de nevindecat. Nu foloseste terapia potrivita. Asa a facut si batrânul Eli. Desi trebuia sa-si pedepseasca copiii, pe fiecare dupa greseala lui, n-a facut-o. A fost foarte îngaduitor si a fost pedepsit si dânsul împreuna cu ei.

Noi care avem copii, sa ne îngrozim de ce a patit si sa ne îngrijim de educatia copiilor nostri, ca sa nu patim la fel. Fiecare sa aiba grija de cei cu care locuieste. Daca un copil a învatat ce este virtutea, va putea ocoli raul pe care i-l poate face pacatul si, alegând sa se poarte cu întelepciune si cumintenie, îsi va putea atrage ajutorul lui Dumnezeu de care as vrea sa ne bucuram toti.
(Omilia LIX la Facere)

Pâna unde trebuie sa-si asculte copiii parintii

“Copii, ascultati pe parintii vostri în Domnul..’” adica dupa voia Domnului. Dumnezeu, spune, a dat aceasta porunca. Ce am spune daca parintii cer lucruri absurde, nebunesti? Desigur, niciodata un tata nu va cere lucruri ciudate, chiar daca el este ciudat. Dar asa îl apara Apostolul pe copil spunând “în Domnul”, întelegând: “sa-ti asculti parintii când nu-ti cer sa faci ceva împotriva lui Dumnezeu. Adica, daca un parinte este idolatru, închinator la idoli, sau eretic, copilul nu trebuie sa-l asculte si sa fie ca el, pentru ca ar însemna ca se împotriveste voii Domnului (…).

Si baga de seama ca a pus o temelie minunata drumului nostru spre virtute, anume cinstirea parintilor. Foarte firesc. Mai întâi a interzis lucrurile pacatoase si apoi, voind sa ne aduca la virtuti, primul lucru pe care apostolul Pavel l-a facut a fost sa ne porunceasca sa ne cinstim parintii, pentru ca ei înaintea tuturor si imediat dupa Dumnezeu sunt cei ce ne-au dat viata, încât este firesc ca ei sa fie primii care sa se bucure de toate lucrurile noastre bune si pe urma ceilalti oameni.

Daca cineva nu are respect pentru parinti, niciodata nu va fi îngaduitor si tolerant cu ceilalti.

Sf. Ioan Gura de Aur, din ”Parinti, copii si cresterea lor” (Comentariu la Epistola catre Efeseni, Omilia XXI)

ACOLO UNDE NU POATE OMUL, AJUTA DUMNEZEU

“In vremea în care cerem ajutorul dumnezeiesc, Hristos ne leagă cu o sforicică prin harul Său şi ne ţine. Suflă vân­tul de ici şi de colo, dar nu ne primejduim fiindcă sun­tem legaţi. Însă atunci când omul nu înţelege că Hristos este Cel Care îl ţine, se desface de legătura sforicelei şi îl bat vânturile de ici şi de colo şi se chinuieşte”.

Dumnezeu ajută la orice lucrare care nu se poate face omeneşte
“- Ce fum este acolo?
- Ardem ceva. Părinte.
- Ati dat foc pe vântul acesta?
- Dar a plouat dimineaţă, Părinte.
- Deşi a plouat şi de s-ar fi făcut şi potop, dacă va porni un vânt, se va face atâta uscăciune încât toate vor deveni ca iarba de puşcă. “A plouat”, îti spune alta! Mai demult a luat foc acolo jos din neatenţia voastră. Ati uitat? Atunci când cineva se face de râs odată trebuie ca după aceea să fie foarte atent. Dumnezeu ajută acolo unde trebuie, acolo unde nu poate omul acţiona omeneste. Nu va ajuta nebăgarea noastră de seamă. In felul acesta defăimăm şi pe Sfinţi.

- Părinte, oare cum poate înţelege cineva întotdea­una pană la ce punct trebuie să acţioneze omeneşte?
Citeşte mai departe...

Biblia în istorie - Învierea fiului văduvei din Nain

„Nu plânge!…“

(Duminica a 20-a după Rusalii – Luca 7, 11-16)

Hristos Domnul la porţile Nainului. După ce în Capernaum vinde­case sluga sutaşului, a unui păgân în care Domnul a văzut credinţă mai multă decât la cei din Israel (Luca 7, 1-10). Dacă în cetatea aceea întâlnise boală şi-o biruise, aici şi-acum Hristos întâlneşte moartea, contraface­rea bucuriei... Nu-i uşor de închipuit ce tablou era acolo, câtă durere şi jale înconjurau biata văduvă al cărei unic copil (Luca 7, 12), deci unic pămân­tesc sprijin, era dus să fie dat ţărânii. Să fi remarcat în văduva aceasta Hristos taina văduvei din Sarepta Sidonului, duioasa disperare a aceleia? (3 Regi 17, 18). Aceea în care s-a luat de piept cu „omul lui Dumnezeu“, Ilie, cerându-i viaţa înapoi? Sau poate era ceva din – putem admite deja – văduvia propriei Maici şi din aducerea-aminte (înainte vedere) a faptului că undeva, tot la margine de cetate, Fiul Mariei, Unul-Născut, se va da iarăşi „sicriului de taină mântuitoare“ – ce este Crucea, spre mântuirea oricărui suflet. Cert este că Hristos, întâlnind durerea maicii, face din moarte, bucurie. Aşa cum numai El este în stare să facă!

Ce semnifică inscripția IC XC din icoana Mântuitorului?

În aproape toate icoanele bizantine care îl reprezintă pe Mântuitorul Iisus Hristos, numele Lui este scris sub forma IC XC. Aceste litere nu sunt altceva decât prescurtarea numelui lui Iisus Hristos în limba greaca: ΙΗΣΟΥΣ ΧΡΙΣΤΟΣ.

Originea acestui fel de a scrie îl găsim în manuscrisele primelor veacuri creștine. Probabil din respect față de persoanele sfinte, numele lor erau scrise prescurtat, adica doar prima și ultima literă. Deasupra lor se punea o linie orizontală, care atrăgea atenția cititorului că acela este un nume sfânt. Aceste abrevieri au fost împrumutate de iconografia bizantină, păstrându-se până în ziua de astăzi în icoanele Mântuitorului și ale Maicii Domnului.

sursa: http://www.doxologia.ro

Libertatea înseamnă a nu avea piedici în calea dragostei

Poate niciodată oamenii nu s-au preocupat de libertate mai mult decât astăzi. În vechime, discuţiile despre libertate erau o preocupare filozofică. De exemplu grecii, aveau nevoie de o filozofie a libertăţii care să se opună zeilor dezlănţuiţi şi tirani. Zeii grecilor îi asupreau pe oameni. Atunci când Prometeu, zeul umanist, a vrut să ducă focul oamenilor, Zeus l-a pedepsit, legându-l de o stâncă, unde vulturii îi ciupeau ficatul.

Religii care să se ocupe de libertatea omului sunt prea puţine, de fapt, numai una. Când spun “religie”, vreau să invit la corectitudine terminologică. Religie din latină înseamnă “re-legare”, adică restabilirea relaţiei dintre om şi Dumnezeu, două persoane. Pentru orientali, ideea unui Dumnezeu-Persoană este vulgară, ei nu o pot concepe. Orientalii nici nu au Dumnezeu, ei au doar învăţători care te învaţă să te “eliberezi”. De aceea, obsesia eliberării la orientali este o filozofie, alături de cea greacă sau cea nietzschiană, dar nu o religie. Musulmanii, care cred într-un Dumnezeu persoană, au o singură zi pe an, în decembrie, de sărbătoarea zisă “noaptea rugăciunii”, când Allah se coboară din al şaptelea cer până la primul cer şi atunci le aude rugăciunile. Niciodată Dumnezeul musulmanilor nu l-a numit pe vreun om prieten al său, aşa ca Hristos.